Toți au început de undeva!

Avocat Drept comercial Timișoara – Consultanță firme & litigii

Activitatea comercială implică riscuri juridice, dar și oportunități care trebuie securizate legal. Oferim consultanță strategică pentru profesioniști, de la înființare până la expansiune.
Serviciile noastre se adresează profesionistului – „cel care exploatează o întreprindere”, așa cum este el definit în Art. 3 din Codul Civil. Fie că sunteți la început de drum sau gestionați o corporație, noi asigurăm cadrul legal necesar pentru ca afacerea dumneavoastră să funcționeze fără blocaje, în deplină conformitate cu Legea nr. 31/1990.

Consultanță juridică și guvernanță corporativă

Consultanță generală & Corporate

Asigurăm conformitatea continuă a activității societății. Monitorizăm obligațiile administratorilor conform Art. 72 din Legea 31/1990„Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în prezenta lege”. Gestionăm relația cu asociații și formalitățile AGA pentru a asigura stabilitatea decizională.

​​Redactare și Revizuire Contracte Comerciale

Securizăm relațiile cu furnizorii și clienții prin contracte solide. Aplicăm principiul forței obligatorii (pacta sunt servanda) prevăzut de Art. 1270 din Codul Civil„Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Introducem clauze penale și pacte comisorii pentru a vă garanta executarea obligațiilor sau ieșirea rapidă dintr-o colaborare neperformantă.

​​Consultanță GDPR și Conformitate

Protejăm compania de amenzi prin implementarea procedurilor de prelucrare a datelor. Vă asigurăm conformitatea cu Art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) privind legalitatea prelucrării, fie că este vorba de datele angajaților sau ale clienților, minimizând riscurile operaționale și de reputație.

​​Dreptul Muncii pentru Companii

Asistență pentru angajatori: redactare contracte individuale și colective de muncă, fișe de post și regulamente interne. Gestionăm procedurile de cercetare disciplinară și concediere conform Codului Muncii, pentru a evita anularea deciziilor în instanță.

​​Consultanță Fiscală Comercială

Optimizare fiscală și asistență în interpretarea Codului Fiscal. Vă ajutăm să înțelegeți impactul taxelor asupra deciziilor de business și să structurați tranzacțiile într-un mod eficient și legal, minimizând riscurile unei reîncadrări fiscale.

4.9 from 5.0

Rating pe Google

250+

Dosare anual

30+

Ani de experiență

1.500+

Clienți reprezentați

Litigii Comerciale, Insolvență și Recuperări

Recuperare Creanțe Comerciale

Transformăm facturile în bani. Folosim somațiile de plată și executarea silită, invocând drepturile creditorului din Art. 1516 Cod Civil. Acționăm rapid pentru a preveni insolvabilitatea debitorului dumneavoastră.

​​Redactare și Revizuire Contracte Comerciale

Rezolvăm disputele interne care blochează firma (deadlock). Vă reprezentăm în acțiuni de excludere a asociatului sau de anulare a hotărârilor AGA, în temeiul Art. 132 din Legea 31/1990, atunci când deciziile sunt abuzive sau nelegale.

​​Insolvență și Faliment

Asistență în procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2014. Reprezentăm atât debitorii (pentru reorganizare judiciară), cât și creditorii (la masa credală), pentru maximizarea șanselor de recuperare a creanțelor.

​​Contestații Administrative și Fiscale

Apărare împotriva controalelor abuzive (ANAF, ITM, Mediu). Formulăm contestații împotriva deciziilor de impunere și a proceselor-verbale de contravenție, verificând legalitatea și temeinicia actului administrativ.

​​Executare Silită

Asistență în faza finală a procesului civil. Colaborăm cu executorii judecătorești pentru identificarea și valorificarea bunurilor debitorului, asigurând punerea în executare a titlurilor executorii.

Consultanță & Prevenție

Litigii & Reprezentare

Înființări Firme și Modificări Structurale

Înființare Societăți (SRL, SA, PFA)

Gestionăm procedura completă la Registrul Comerțului. Redactăm Actul Constitutiv personalizat, respectând cerințele Art. 7 din Legea nr. 31/1990. Vă consiliem în alegerea codurilor CAEN, a sediului social și a regimului fiscal optim.

​​Modificări Acte Constitutive (Mențiuni)

Schimbare sediu, extinderea obiectului de activitate, majorare/reducere capital social, numire/revocare administratori sau cenzori. Asigurăm publicitatea modificărilor conform Legii nr. 26/1990, garantând opozabilitatea acestora față de terți.

​​Cesiune Părți Sociale (Vânzare Firmă)

Asistență în transferul proprietății asupra firmei. Redactăm contractul de cesiune și hotărârea AGA, asigurând respectarea dreptului de preferință al asociaților existenți, conform prevederilor Legii 31/1990.

​​Fuziuni, Divizări și Transformări

Procese complexe de reorganizare. Efectuăm raportul de Due Diligence și gestionăm etapele prevăzute de Art. 238 și urm. din Legea 31/1990, protejând interesele asociaților și asigurând transferul corect al patrimoniului.

​​Dizolvare și Lichidare Voluntară

Procedura de închidere amiabilă a firmei, atunci când asociații decid încetarea activității. Gestionăm etapele de dizolvare și radiere, asigurând stingerea pasivului conform Art. 227 din Legea 31/1990.

Blog – Actualitate legislativă și resurse juridice din Timișoara

Într-un mediu legislativ dinamic, informarea corectă este prima linie de apărare. Publicăm constant articole și analize pentru a vă ajuta să înțelegeți cadrul legal, ghidându-ne după principiul consacrat de Art. 1 alin. (5) din Constituția României„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Indiferent dacă aveți nevoie de clarificări în drept comercial, civil, penal sau administrativ, biblioteca noastră digitală vă pune la dispoziție expertiza avocaților Petrea & Asociații, tradusă pe înțelesul dumneavoastră.

Avocat societăți comerciale Timișoara,societăți comerciale - -
SOCIETĂȚICONTENCIOSCONTRACTELITIGII

Criteriile de independență ale activităților în Codul Fiscal

Distincția între activitățile dependente, asimilate relațiilor de angajare și cele independente, specifice antreprenoriatului sau profesiilor liberale are implicații directe și substanțiale asupra regimului de impozitare și a contribuțiilor sociale datorate. Codul Fiscal, prin Articolul 7, stabilește cadrul pentru această delimitare esențială,…

Read More

Abonament avocat – externalizează departamentul legal

Transformați costurile variabile și neprevăzute generate de consultanța juridică într-un cost fix și deductibil. Prin serviciul de abonament, Petrea & Asociații devine departamentul dumneavoastră juridic extern. Vă oferim asistență permanentă în baza unui mandat comercial continuu, garantând prioritate în preluarea solicitărilor și acces instant la consultanță pentru deciziile de zi cu zi. Este soluția ideală pentru a asigura stabilitatea juridică a companiei, la o fracțiune din costul unui jurist in-house.

Expertiză juridică validată de clienți

Portofoliul nostru reunește companii multinaționale, instituții bancare și antreprenori locali vizionari. Faptul că nume importante din retail, banking, imobiliare și producție aleg serviciile Petrea & Asociații confirmă capacitatea echipei noastre de a gestiona mandate complexe.

Nu oferim doar soluții punctuale, ci construim parteneriate pe termen lung, bazate pe confidențialitate, rigoare și o înțelegere profundă a mediului de afaceri.

Petrea Răzvan avocat Timișoara

De ce să alegi Petrea & Asociații pentru afacerea ta?

Experiență Comercială Strategică

În 30 de ani, am asistat sute de companii din Timișoara, de la start-up-uri la multinaționale. Înțelegem mecanismele economice din spatele legilor putem a transforma normele juridice în avantaje competitive pentru dumneavoastră.”

Protecția Administratorului (Limitarea Răspunderii)

Unul dintre obiectivele noastre principale este să vă protejăm patrimoniul personal. Vă ghidăm să luați decizii de management care respectă Art. 72 din Legea nr. 31/1990, asigurându-ne că vă exercitați mandatul cu prudență și diligență, evitând atragerea răspunderii personale pentru datoriile firmei.

Prevenție prin Securitate Contractuală

Costul unui litigiu este mult mai mare decât costul unui contract bine făcut. Validăm fiecare tranzacție conform prevederilor Codului Civil, verificând capacitatea, consimțământul și riscurile, pentru a elimina posibilitatea anulării a actelor și a vă securiza investițiile pe termen lung.

Parteneriat pentru Stabilitate

Nu suntem doar consultanți externi, ci parteneri de drum lung. Vă oferim stabilitate juridică prin mandate clare, guvernate de Art. 2010 Cod Civil, acționând cu promptitudine pentru a debloca situațiile de criză (controale, popriri, litigii) care vă pot afecta fluxul de numerar.

Asistență juridică la un click distanță.

Obține răspunsurile legale de care ai nevoie. Simplu, confidențial și rapid.

Ai nevoie de un răspuns rapid și fundamentat legal? Rezervă o oră de consultanță (fizic, telefonic sau video), iar noi ne vom asigura că înțelegi exact opțiunile legale pe care le ai, costurile implicate și șansele reale.

Consultanta juridică (60 min) – 499 RON

4.9 Based on 184 reviews on Google

Vezi calendarul în timp real și alegi momentul potrivit.

Achitarea onorariului se face securizat.

Gata! Ești programat la avocat

La ora stabilită, intrăm direct în subiect (fizic sau video)