Cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală reprezintă unul dintre cele mai dezbătute subiecte în dreptul penal al afacerilor din ultimii ani. Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a adus clarificări esențiale printr-o decizie definitivă, stabilind că beneficiul impunității, prevăzut de Legea nr. 241/2005, se aplică chiar și atunci când prejudiciul nu este achitat personal de către inculpat, ci de către alte persoane.

Această hotărâre este crucială pentru practica judiciară, deoarece confirmă prioritatea recuperării prejudiciului la bugetul de stat în fața pedepsirii formale a infractorului, aplicând principiul conform căruia legea penală trebuie interpretată strict, în favoarea celui acuzat.

I.C.C.J., Completul de 5 judecători – în materie penală, decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024             

Obiectul dosarului

Chestiunea centrală supusă analizei Completului de 5 judecători al ICCJ a vizat interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005. Mai exact, instanța a trebuit să stabilească dacă cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală operează și în situația în care sumele de bani necesare acoperirii prejudiciului (plus majorarea de 20%, dobânzi și penalități) provin de la terțe persoane care nu au fost părți în procesul penal, și nu direct din patrimoniul inculpatului.

Starea de fapt

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În primă instanță, acesta a fost condamnat la pedepse cu închisoarea (2 ani, respectiv 7 ani), instanța dispunând și interzicerea unor drepturi.

Ulterior, în faza apelului, s-a făcut dovada achitării integrale a prejudiciului reținut, la care s-a adăugat majorarea de 20% din baza de calcul, precum și dobânzile și penalitățile aferente. Plățile au fost efectuate prin ordine de plată și foi de vărsământ, însă sumele nu au provenit exclusiv de la inculpat, ci și de la alte entități/persoane.

Ca urmare a acestor plăți, instanța de apel a desființat sentința de condamnare și a dispus încetarea procesului penal, constatând incidența cauzei de nepedepsire. Parchetul a contestat această soluție prin calea extraordinară a recursului în casație.

Temeiuri legale invocate

Disputa juridică s-a axat pe interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările aduse prin Legea nr. 55/2021 și O.U.G. nr. 130/2021.

Textul de lege relevant, art. 10 alin. (1^1), prevede:

„În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro […] iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește […]”.

Argumentele părților

Poziția Parchetului (Ministerul Public)

Parchetul a susținut că instanța de apel a dispus în mod greșit încetarea procesului penal. Procurorii au argumentat că, pentru a opera cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală, plata trebuie să survină exclusiv ca urmare a conduitei persoanelor care au săvârșit infracțiunea (autor, complice, instigator). Mai mult, Parchetul a susținut că plata efectuată de terți ar fi trebuit imputată unor datorii fiscale mai vechi ale inculpatului sau ale societății comerciale implicate, și nu prejudiciului din dosarul penal curent.

Poziția Apărării (implicit validată de Instanță)

Apărarea a arătat că textul legii nu distinge cu privire la sursa banilor. Atât timp cât prejudiciul statului a fost recuperat integral, împreună cu „amenda civilă” de 20% și accesoriile fiscale, condițiile legii sunt îndeplinite, iar inculpatul trebuie să beneficieze de clauza de impunitate.

Istoricul speței

  1. Fond: Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală l-a condamnat inițial pe inculpat la pedeapsa închisorii cu executare.
  2. Apel: Completul de 5 Judecători a admis apelul inculpatului, a desființat condamnarea și a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a achitării prejudiciului conform noilor modificări legislative.
  3. Recurs în casație: Parchetul a atacat decizia de încetare a procesului penal, solicitând rejudecarea și condamnarea inculpatului, pe motiv că legea a fost aplicată greșit.

Motivarea instanței

Completul de 5 judecători a respins recursul în casație al Parchetului, oferind o motivare solidă bazată pe interpretarea gramaticală și teleologică a legii.

Instanța a subliniat că dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană. Legea instituie o cauză de nepedepsire obiectivă, condiționată doar de rezultatul material: acoperirea integrală a prejudiciului plus accesoriile.

Instanța a aplicat principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă). Dacă legiuitorul ar fi dorit ca plata să fie personală, ar fi specificat acest lucru.

Un argument practic extrem de important reținut de judecători a fost acela al măsurilor asiguratorii. De multe ori, conturile și bunurile inculpaților sunt sub sechestru. A cere ca plata să vină exclusiv de la inculpat ar face imposibilă aplicarea legii, deoarece inculpatul nu poate dispune de bunurile sale sechestrate. Astfel, plata făcută de terți este nu doar legală, ci și necesară în multe situații.

Soluția finală

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul în casație formulat de DNA. A rămas definitivă soluția de încetare a procesului penal față de inculpat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, constatându-se că prejudiciul, majorarea de 20% și accesoriile au fost integral achitate, indiferent de proveniența banilor.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cine poate plăti prejudiciul pentru a beneficia de cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală?

Conform deciziei ICCJ, prejudiciul poate fi achitat de oricine, inclusiv de terțe persoane, rude sau alte companii, nu doar de către inculpatul direct vizat.

Ce sume trebuie achitate exact pentru a scăpa de pedeapsă?

Trebuie achitat prejudiciul integral (baza de calcul), o majorare de 20% din acest prejudiciu, plus dobânzile și penalitățile calculate de ANAF până la data plății.

Cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală se aplică dacă am sechestru pe conturi?

Da. Faptul că aveți conturile blocate nu împiedică aplicarea legii. Tocmai de aceea, instanța permite ca plata să fie făcută de alte persoane în numele dumneavoastră.

Până la ce moment procesual pot plăti prejudiciul?

Plata trebuie făcută până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive (adică inclusiv în faza de apel).

Se aplică cauza de nepedepsire pentru orice sumă a evaziunii?

Legea face distincții în funcție de praguri (sub 100.000 euro, sub 50.000 euro etc.), dar mecanismul de plată a prejudiciului plus 20% este, de regulă, aplicabil pentru a evita răspunderea penală sau pentru a reduce pedeapsa, în funcție de încadrarea exactă și momentul plății.

Dacă plătește un alt inculpat din dosar, beneficiez și eu?

Da. Dispozițiile legale prevăd că efectele plății se extind asupra tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii, chiar dacă nu au contribuit toți la plată.

Ce se întâmplă dacă procurorul contestă sursa banilor?

Conform prezentei decizii ICCJ, procurorul nu poate bloca aplicarea cauzei de nepedepsire pe motiv că banii provin de la terți, atât timp cât datoria către stat este stinsă.

Mai apar în cazier dacă încetează procesul penal?

Încetarea procesului penal nu este o condamnare, deci nu veți executa o pedeapsă. Totuși, soluția va figura în evidențele cazierului judiciar cu mențiunea specifică a temeiului încetării.

Poate ANAF să refuze plata făcută de o altă persoană?

ANAF este interesat de recuperarea creanței. De regulă, trezoreria acceptă plățile atâta timp cât se specifică clar în ordinul de plată dosarul și CNP-ul/CUI-ul beneficiarului (inculpatului) pentru care se face plata.

Este constituțională cauza de nepedepsire în evaziunea fiscală?

Da, Curtea Constituțională a validat mecanismul, însă a impus ca raportarea să se facă la prejudiciul stabilit de organele judiciare, nu doar la pretențiile părții civile.