Tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală se menține chiar și atunci când veniturile nedeclarate provin din activități ilicite, precum comercializarea de produse alterate, stabilind o distincție clară între confiscarea produsului infracțiunii și obligația fiscală de declarare.
În peisajul juridic penal și fiscal din România, o întrebare recurentă vizează intersecția dintre veniturile obținute din activități ilegale și obligația de a le declara autorităților fiscale. Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat o problemă de drept esențială prin Decizia nr. 74/RC din 13 februarie 2024: tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscalăsubzistă chiar dacă veniturile ascunse provin din comercializarea unor bunuri vătămătoare (produse alterate). Acest articol analizează raționamentul instanței supreme și implicațiile sale asupra mediului de afaceri și a practicii judiciare.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 74/RC din 13 februarie 2024
Chestiunile de drept dezbătute
Esența disputei juridice în această speță s-a concentrat pe interpretarea tipicității infracțiunii de evaziune fiscală în situația în care sursa veniturilor este una ilicită. Mai exact, instanța a trebuit să stabilească dacă un inculpat poate fi condamnat pentru evaziune fiscală (omisiunea evidențierii veniturilor) atunci când veniturile respective provin dintr-o altă infracțiune, respectiv comercializarea de produse alterate. Problema centrală a fost dacă statul poate impozita „bani murdari” sau dacă aceștia sunt supuși exclusiv confiscării.
Obiectul dosarului
Dosarul a avut ca obiect recursul în casație formulat de inculpat împotriva unei decizii definitive de condamnare. Inculpatul a solicitat achitarea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, susținând că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. Apărarea a argumentat că veniturile din activități infracționale nu sunt impozabile, deci nu există obligația declarării lor.
Starea de fapt
Inculpatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a desfășurat activități de comerț cu amănuntul al cărnii și produselor din carne în perioada ianuarie 2014 – februarie 2016. S-a reținut că acesta nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat organelor fiscale veniturile realizate, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 1.092.566 lei (impozit pe profit și TVA). Concomitent, inculpatul a comercializat cu bună știință produse alimentare alterate, vătămătoare sănătății, faptă pentru care a fost trimis în judecată separat (pentru infracțiunea prevăzută de art. 358 Cod penal), dar pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale.
Temeiuri legale invocate
În susținerea acuzării și a apărării au fost invocate următoarele texte de lege:
- Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. b): Infracțiunea de evaziune fiscală prin omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate.
- Codul Penal, art. 358: Infracțiunea de comercializare de produse alterate.
- Codul de procedură fiscală, art. 14: Principiul conform căruia veniturile sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.
Argumentele părților
Apărarea inculpatului a construit un raționament juridic complex pentru a demonta tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală. Avocatul a susținut că, din moment ce veniturile proveneau din vânzarea de carne alterată (o infracțiune), acestea constituie „produsul infracțiunii” și trebuie confiscate conform legii, nu impozitate. S-a argumentat că bunurile ilicite nu au un caracter impozabil sau taxabil, lipsind astfel „obiectul” evaziunii fiscale. Teza apărării a fost: dacă activitatea este ilegală, nu există obligația de a o declara fiscal, deci nu poate exista evaziune.
Istoricul speței
- Tribunalul Constanța: A dispus condamnarea inculpatului la 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
- Curtea de Apel Constanța: A menținut sentința de condamnare, respingând apelul inculpatului și confirmând că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
- Înalta Curte de Casație și Justiție: A fost sesizată cu recurs în casație, având rolul de a verifica strict legalitatea hotărârii, nu temeinicia probelor.
Motivarea instanței supreme
Înalta Curte a respins argumentele apărării, clarificând conceptul de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscală în raport cu veniturile ilicite. Instanța a făcut o distincție crucială între activitățile intrinsec ilicite (interzise total, ex: traficul de droguri) și cele extrinsec ilicite (activități permise, dar desfășurate cu încălcarea unor reguli).
Judecătorii au subliniat că vânzarea cărnii este o activitate economică permisă. Faptul că produsele erau alterate constituie o încălcare a normelor de siguranță alimentară, dar nu transformă operațiunea comercială într-una care să scape de sub incidența fiscalității. Instanța a invocat art. 14 din Codul de procedură fiscală, arătând că veniturile sunt impozabile indiferent de legalitatea modului în care au fost obținute. Omisiunea înregistrării în contabilitate este o infracțiune distinctă de cea care a generat veniturile.
Mai mult, instanța a reținut că acceptarea tezei inculpatului ar duce la o situație absurdă în care infractorii ar beneficia de o „imunitate fiscală” doar pentru că activitatea lor încalcă și alte legi.
Soluția finală
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpat. Decizia definitivă de condamnare la pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală a rămas valabilă, confirmând că nedeclararea veniturilor, chiar și a celor provenite din vânzarea de produse neconforme, constituie infracțiune.
Întrebări frecvente (FAQ)
Ce înseamnă tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală în termeni simpli?
Tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală se referă la corespondența dintre fapta concretă comisă de o persoană și descrierea acelei fapte în legea penală (Legea 241/2005). Dacă acțiunea unei persoane bifează toate elementele descrise în lege, fapta este tipică.
Sunt obligat să declar veniturile obținute din activități ilegale?
Da, conform Codului de procedură fiscală și interpretării ICCJ, veniturile sunt supuse impozitării indiferent de sursa lor. Nedeclararea acestora poate atrage răspunderea pentru evaziune fiscală, separat de răspunderea pentru fapta ilegală care a generat banii.
Care este diferența dintre confiscarea veniturilor și impozitarea lor?
Confiscarea este o măsură de siguranță care vizează luarea bunurilor produse prin infracțiune. Impozitarea vizează colectarea taxelor datorate statului. Decizia ICCJ arată că tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală există independent de posibilitatea confiscării ulterioare a sumelor.
Pot fi condamnat și pentru vânzare de produse alterate și pentru evaziune fiscală?
Da. Sunt două infracțiuni distincte care protejează valori sociale diferite: sănătatea publică și, respectiv, bugetul de stat. Faptul că veniturile provin din produse alterate nu anulează obligația fiscală.
Ce se întâmplă dacă fapta care a generat banii s-a prescris?
Chiar dacă răspunderea penală pentru infracțiunea generatoare de venituri (ex: vânzarea de produse alterate) s-a prescris, obligația de a evidenția veniturile în contabilitate rămâne, iar încălcarea ei se pedepsește ca evaziune fiscală, dacă termenul de prescripție pentru aceasta nu s-a împlinit.
Cum afectează sursa banilor tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală?
În cazul activităților economice (cum ar fi comerțul), sursa ilicită (marfă alterată, lipsa autorizației) nu afectează tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală. Statul consideră că ai desfășurat o activitate comercială și trebuia să plătești taxe.
Se aplică acest principiu și traficului de droguri sau de persoane?
Jurisprudența face distincție între activități economice desfășurate ilegal (ex: comerț fără autorizație) și activități strict interzise (ex: trafic de droguri). Totuși, tendința modernă este de a taxa orice increment patrimonial, deși la activitățile strict criminale confiscarea este prioritară.
Ce pedeapsă riscă un administrator pentru omisiunea evidențierii veniturilor?
Conform Legii 241/2005, pedeapsa pentru evaziune fiscală poate fi închisoarea, limitele variind în funcție de prejudiciu. În cazul analizat, prejudiciul fiind semnificativ, pedeapsa a fost de 7 ani.
De ce a respins ICCJ recursul în casație?
ICCJ a respins recursul deoarece a constatat că fapta inculpatului (ascunderea veniturilor din comerț cu carne alterată) se încadrează perfect în definiția legală a evaziunii, deci condiția privind tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală a fost îndeplinită.
Ce rol are avocatul în astfel de cazuri de evaziune fiscală?
Avocatul analizează dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Deși în acest caz argumentul lipsei de tipicitate a fost respins, o apărare solidă verifică întotdeauna legalitatea încadrării și respectarea procedurilor fiscale și penale.