Prezumția de coproprietate

Prezumția de coproprietate reprezintă o prezumție legală relativă care se aplică atunci când bunul este stăpânit în comun de mai mulți titulari. Această prezumție legală relativă poate fi înlăturată prin prezentarea unei dovezi contrare, aceasta putând fi adusă în fața instanțelor prin orice mijloc de probă.

Prezumția de coproprietate

Prezumția de coproprietate operează atunci când un bun este stăpânit în comun, iar acest lucru se aplică în mod general pentru bunurile pentru care nu sunt instituite reguli de publicitate sau în situațiile în care, deși există astfel de reguli, acestea nu au fost respectate de cei care se opun prezumției de coproprietate. Această prezumție este stabilită în favoarea coproprietarilor și creditorilor acestora, dar impune, în același timp, terților care doresc să încheie un contract referitor la bunul respectiv să depună eforturi suplimentare pentru a se asigura de situația juridică a acestuia.

Prezumția de coproprietate și actele juridice

Prezumția de coproprietate are un rol important în cazul în care un terț încheie un act juridic cu un singur coproprietar sau doar cu unii dintre aceștia, iar acele condiții prevăzute pentru efectuarea actelor de administrare sau de dispoziție, așa cum sunt reglementate în articolul 641 C.civ, nu sunt îndeplinite sau nu au fost cuprinse în contractul de administrare a coproprietății, încheiat conform dispozițiilor articolului 644 C.civ. În această situație, prezumția de coproprietate vine în sprijinul coproprietarului care a încheiat actul juridic cu terțul, iar acesta din urmă va fi obligat să probeze că bunul stăpânit în comun aparține exclusiv cocontractantului său.

Aspecte importante referitoare la prezumția de coproprietate

Este important de menționat că utilizarea termenului de „stăpânire” în cazul bunului comun duce la concluzia că doar posesorii pot beneficia de prezumția de coproprietate, iar detentorii precari nu pot invoca această prevedere. Astfel, stăpânirea bunului în comun, conform prevederilor articolului 916 C.civ, presupune că aceia care îl stăpânesc în comun se comportă ca adevărați coproprietari și nu ca persoane care dețin bunul „pentru altul”, adică în calitate de detentori precari. În sens invers, dacă bunul comun este stăpânit numai de către unul dintre coproprietari, prezumția de coproprietate nu va opera, iar existența coproprietății va trebui să fie dovedită prin orice mijloc de probă.

Prezumția de coproprietate și stăpânirea în devălmășie

În cazul în care un bun este stăpânit în devălmășie, iar terțul nu cunoaște calitatea de soți a persoanelor care exercită stăpânirea comună a bunului, prezumția de coproprietate va opera până la dovedirea contrară. În situația în care terțul are cunoștință de calitatea de soți a persoanelor care stăpânesc în comun un bun, se vor aplica dispozițiile Codului civil, cu condiția că nu s-a optat pentru un alt regim matrimonial, caz în care vor fi necesare formalități de publicitate.

Prin urmare, prezumția de coproprietate în dreptul românesc are un rol esențial în protejarea drepturilor și intereselor coproprietarilor și în asigurarea unui cadru legal clar pentru terții care doresc să încheie acte juridice referitoare la bunurile stăpânite în comun. Este important ca toți cei implicați în astfel de situații să înțeleagă mecanismele acestei prezumții și să aibă cunoștință de drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta.

Întrebări frecvente

1. În ce constă prezumția de coproprietate? Prezumția de coproprietate este o prezumție legală relativă prevăzută în dreptul românesc atunci când un bun este stăpânit în comun de mai mulți titulari. Aceasta înseamnă că, în mod normal, dacă un bun este deținut în comun, se consideră că toți cei care îl stăpânesc au drepturi egale de coproprietate asupra acestuia.
2. Cum poate fi infirmată prezumția de coproprietate? Prezumția de coproprietate poate fi infirmată prin prezentarea unei dovezi contrare în fața instanțelor de judecată. Persoanele care se consideră că au un drept de proprietate exclusiv asupra bunului trebuie să probeze acest lucru cu argumente solide și mijloace de probă admise de lege.
3. Se aplică prezumția de coproprietate în orice situație de stăpânire în comun? Nu, prezumția de coproprietate poate fi aplicată cu succes doar în situațiile în care nu există reguli specifice de publicitate referitoare la bunul respectiv sau în cazul în care aceste reguli au fost încălcate. De asemenea, prezumția nu se aplică în cazul detentorilor precari, ci doar în cazul posesorilor de bunuri.
4. Ce se întâmplă dacă un terț încheie un contract doar cu unul dintre coproprietari? Dacă un terț încheie un contract referitor la bunul stăpânit în comun doar cu unul dintre coproprietari, iar acest contract nu respectă condițiile prevăzute de lege pentru administrarea sau dispoziția bunului comun, prezumția de coproprietate vine în sprijinul celuilalt coproprietar. Astfel, terțul va fi obligat să dovedească că bunul aparține exclusiv cocontractantului său sau că aparține cocontractantului său și unui alt coproprietar care nu se prevalază de prezumția de coproprietate.
5. Cum afectează prezumția de coproprietate situația bunului stăpânit în devălmășie? În cazul în care un bun este stăpânit în devălmășie și terțul nu cunoaște calitatea de soți a celor care îl stăpânesc în comun, prezumția de coproprietate va opera până la dovedirea contrară. În schimb, dacă terțul are cunoștință de faptul că persoanele care stăpânesc bunul în comun sunt soți, vor fi aplicate alte dispoziții legale, iar terțul va trebui să se conformeze formalităților de publicitate pentru a încheia un contract valabil.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara