Partajul bunurilor în timpul căsătorie

Partajul bunurilor în timpul căsătoriei. În urma analizei regimurilor matrimoniale, remarcăm flexibilitatea actualului cadru legislativ și importanța pe care o acordă legiuitorul voinței soților în privința relațiilor lor patrimoniale.

FORMELE PARTAJULUI

Din perspectiva persoanelor care pot cere împărțirea bunurilor comune ale soților în timpul comunității legale de bunuri, putem clasifica partajul în două categorii:

1. Partajul cerut de oricare dintre soți:
   • Partajul voluntar (amiabil), care se încheie în formă autentică notarială atunci când soții ajung la un acord cu privire la modul de împărțire a bunurilor comune.
   • Partajul judiciar, încheiat prin instanță de judecată, în cazul în care între soți există neînțelegeri cu privire la modul de împărțire a bunurilor.
2. Partajul cerut de creditori personali ai unuia dintre soți în situația în care, după executarea bunurilor proprii ale soțului debitor, atunci când datoria nu a fost acoperită în întregime.

REGIMUL JURIDIC AL PARTAJULUI ÎN TIMPUL COMUNITĂȚII LEGALE DE BUNURI

În principiu, împărțirea bunurilor între soți în timpul regimului matrimonial al comunității de bunuri este supusă regulilor generale ale partajului, cuprinse în articolele 669-692 din Noul Cod Civil. Trebuie să subliniem că aceasta se realizează cu particularitățile specifice coproprietății devalmășe specifice căsătoriei.

O diferență majoră între reglementarea actuală și vechea legislație (Codul Familiei) este că, în prezent, partajul între soți în timpul căsătoriei poate fi efectuat  prin bună învoială, cât și prin calea judiciară. Nu mai este necesar să se desfacă căsătoria prin divorț sau să înceteze regimul matrimonial al comunității legale de bunuri. Soții pot, oricând doresc, la liberă lor apreciere și în conformitate cu voința lor, să împartă toate bunurile comune sau doar o parte dintre ele, menținându-și regimul matrimonial.

Odată cu efectuarea partajului, bunurile împărțite devin bunuri proprii ale soțului care le-a preluat, cu sau fără sultă. Având în vedere că nu este obligatoriu să înceteze și regimul matrimonial, toate bunurile dobândite de soți ulterior partajului vor deveni tot bunuri comune, aflate în proprietatea devalmasă a soților.

STABILIREA COTEI DE CONTRIBUȚIE

Înainte de încheierea partajului, conform prevederilor art. 357 C.civ, trebuie să fie determinată cota de contribuție a soților, atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Codul civil stabilește o prezumție relativă în această privință, și anume, egalitatea contribuției soților, dar această prezumție poate fi infirmată cu orice mijloc de probă. Nu trebuie să confundăm obligația de a stabili cota de contribuție cu încheierea unui act de lichidare a regimului matrimonial. Actul de lichidare va fi încheiat doar în cazul în care soții doresc să modifice regimul matrimonial care le este aplicabil. În ceea ce privește partajul, este suficientă stabilirea simplă a cotei de contribuție, fără a fi necesare și alte elemente adiționale. Astfel, stabilirea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor conjugale reprezintă singura condiție necesară și suficientă pentru a trece la împărțirea unui singur bun sau mai multor bunuri existente în patrimoniul comun al soților.

Stabilirea cotei de contribuție se face având în vedere situația patrimonială a soților până la momentul efectuării partajului și operează în privința tuturor bunurilor comune dobândite de soți până în acel moment. Astfel, dacă soții nu au împărțit toate bunurile, cota lor de contribuție la dobândirea bunurilor rămase în coproprietate se va menține aceeași, respectiv cea declarată și stabilită anterior încheierii actului de partaj inițial. Prin urmare, dacă soții decid să încheie un alt act de partaj având ca obiect bunuri dobândite anterior primei împărțeli, cota de contribuție stabilită cu acea ocazie va fi cea avută în vedere și la întocmirea oricărui partaj ulterior. Modificarea cotei de contribuție este posibilă numai în ipoteza în care obiectul celui de-al doilea partaj reprezintă atât bunuri dobândite anterior, cât și bunuri dobândite ulterior primei împărțeli, pe considerentul că în viața conjugala a soților pot interveni fluctuații care să determine astfel de diferențe. În acest caz, se va realiza o medie a cotelor de contribuție existente anterior și respectiv ulterior primului act de partaj.

OBIECTUL PARTAJULUI

Obiectul partajului poate fi reprezentat de un singur bun, de mai multe bunuri comune sau de întreg patrimoniul comun al soților. După efectuarea partajului, bunurile supuse împărțirii vor deveni bunuri proprii ale soțului care le-a preluat, iar celelalte, care nu au făcut obiectul actului de partaj, vor rămâne bunuri comune.

EFECTUAREA PARTAJULUI DUPĂ ÎNCETAREA REGIMULUI MATRIMONIAL

Regimul matrimonial al comunității legale de bunuri nu încetează prin efectuarea partajului bunurilor în timpul căsătoriei, nici în ipoteza în care obiectul partajului a constituit toate bunurile comune ale soților. Această regulă este stabilită expres de art. 358 C.civ. Conform prevederilor art. 355 C.civl, regimul matrimonial al comunității de bunuri și, respectiv, proprietatea comună devalmasă asupra bunurilor dobândite în timpul acestui regim matrimonial încetează numai prin încheierea actului de lichidare a regimului matrimonial.

Efectuarea partajului după încetarea regimului matrimonial este lăsată la aprecierea soților, aceștia nefiind obligați să supună împărțelii bunurile pe care le-au avut și rămânând liberi să le stăpânească în coproprietate pe cote părțiale, atâta vreme cât doresc și le este confortabil această formă de proprietate comună.

MODALITĂȚI DE PARTAJ

Prin aplicarea art. 676 C.Civ, partajul efectuat de soți în timpul comunității legale se va face, în principiu, în natură, proporțional cu cota fiecăruia sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin atribuirea bunului sau bunurilor către unul dintre coproprietari, celălalt având dreptul să ceară și să primească, în echivalenta părții sale, o sultă. Trebuie să subliniem faptul că sulta se stabilește la cererea soțului îndreptățit să o primească, acesta având posibilitatea să nu solicite echivalentul bănesc al părții sale din bunul/bunurile supuse împărțelii.

În cazul în care se solicită sulta, aceasta trebuie să fie plătită din bani care să reprezinte bunuri proprii ale soțului debitor, altfel s-ar ajunge la o situație cel puțin ciudată în care soțul creditor ar contribui la plata propriei sulte. Dacă nu se cere plata sultei, acest lucru se va trata ca și o donație pe care soțul îndreptățit o face celuilalt. Obiectul donației îl constituie echivalentul bănesc al părții soțului care a renunțat la cota sa din bun și este, în temeiul art. 1031 C.civ, revocabilă pe toată durata căsătoriei. Precizez că, fiind vorba despre un partaj în care unul dintre copartajanți renunță la plata sulței, nu putem considera că obiectul donației îl constituie înșăși partea de bun la care s-a renunțat, astfel încât soțul să poată cere, în cazul revocării donației, întoarcerea bunului în patrimoniul său, ci numai suma de bani la care ar fi avut dreptul cu titlu de sultă, pe care o va putea solicita de la soțul care a preluat bunul integral. Acesta din urmă nu va putea opune prescripția dreptului de a cere plata sultei, deoarece solicitarea celuilalt soț se face în temeiul dreptului său de a revoca donația, nu în temeiul regulilor generale din materia obligațiilor. Importanța calificării corecte a obiectului donației într-un astfel de caz se va releva și în materia moștenirii, întrucât atât reducțiunea, cât și raportul donațiilor se vor aprecia având în vedere acest obiect.

INTERVENȚIA CREDITORILOR ÎN CADRUL PARTAJULUI

Creditorii oricăruia dintre soți, precum și creditorii comuni pot interveni în cadrul partajul bunurilor în timpul căsătoriei efectuat atât prin bună învoială, cât și a celui judiciar. În cazul partajului voluntar, nu este vorba despre o intervenție propriu-zisă a creditorilor, ci mai degrabă despre un acord al acestora cu privire la modul în care soții înțeleg să-și împartă bunurile comune. În cazul partajului judiciar, creditori pot face o cerere de intervenție în interes personal, pe cheltuiala lor.

PARTAJUL BUNURILOR ÎN TIMPUL CĂSĂTORIEI. CONCLUZIE

În concluzie, partajul bunurilor în timpul căsătoriei reprezintă un aspect esențial al legislației matrimoniale românești. Soții au posibilitatea să împartă bunurile comune în mod voluntar sau prin intermediul instanțelor de judecată, păstrând în continuare regimul matrimonial al comunității legale de bunuri. Partajul bunurilor în timpul căsătoriei necesită stabilirea cotei de contribuție a fiecărui soț și poate fi realizată în natură sau prin atribuirea bunurilor unuia dintre coproprietari. Este important ca soții să înțeleagă drepturile și obligațiile implicate partajul bunurilor în timpul căsătoriei și să țină cont de toate aspectele legale pentru o împărțire corectă și echitabilă a bunurilor comune.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Ce este partajul în timpul comunității legale de bunuri? 

Partajul în timpul comunității legale de bunuri reprezintă împărțirea bunurilor comune ale soților, fie voluntar, fie prin intermediul instanțelor de judecată, în timpul căsătoriei lor.

Ce se întâmplă cu bunurile după efectuarea partajului? 

Bunurile împărțite devin bunuri proprii ale soțului care le-a preluat, cu sau fără sulță. Celelalte bunuri, care nu au făcut obiectul partajului, rămân bunuri comune.

Cine poate cere partajul în timpul comunității legale de bunuri? 

Oricare dintre soți sau creditorii personali ai unuia dintre soți pot cere partajul în timpul comunității legale de bunuri, fie voluntar, fie prin instanță.

Ce se întâmplă cu regimul matrimonial al comunității legale de bunuri după efectuarea partajului? 

Regimul matrimonial al comunității legale de bunuri nu încetează prin efectuarea partajului, rămânând în vigoare dacă soții nu decid altfel.

Ce se întâmplă dacă unul dintre soți renunță la plata sulței? 

În acest caz, obiectul donației va constitui echivalentul bănesc al părții soțului care a renunțat la cota sa din bun și va fi revocabil pe toată durata căsătoriei.