Divorț. Autoritatea părintească. Efecte asupra relației dintre părinți și copii

Divorț. Autoritatea părintească. Efecte asupra relației dintre părinți și copii. În urma desfacerii căsătoriei, se pune o mare importanță asupra modului în care relațiile personale dintre părinți și copii minori sunt reglementate. Potrivit art. 396 din noul Cod Civil, instanța de tutelă, în momentul pronunțării divorțului, hotărăște cu privire la relațiile dintre părinții divorțați și copiii lor minori, având în vedere interesul superior al copiilor, concluziile raportului de anchetă psihosocială și, dacă este cazul, învoiala părinților, pe care îi va asculta. Așadar, dispozițiile art. 396 stabilesc că instanța va lua în considerare și concluziile rapoartelor de anchetă psihosocială, precum și, în cazul în care este necesar, acordul părinților.

Autoritatea părintească după divorț – regula generală

Autoritatea părintească sau responsabilitatea părintească (numită și autoritate parentală sau responsabilitate parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său. Aceasta include printre altele încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului. Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului. Aceasta putere este destul de vastă, un copil fiind considerat de lege sub autoritatea părinților până atinge vârsta majoratului.

Autoritatea părintească nu trebuie confundată cu ”tutela”. Tutela este o instituție de ocrotire a minorului, care este lipsit de îngrijirea părinților săi. Tutorele exercită drepturile și îndeplinește obligațiile ce îi revin, în baza tutelei, în scopul ocrotirii intereselor acestor minorului . Astfel tutorele le poate administra averea, se ocupă de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea  profesională a minorului, îi reprezintă interesele în justiție sau în fața autorităților statului. În esență, diferența dintre autoritatea părintească și tutelă este că autoritatea părintească este exercitată de părinți asupra copiilor lor, în timp ce tutela este exercitată de un tutore asupra unui minor care nu are părinți sau care nu poate fi îngrijit de aceștia.

Autoritatea parentală comună înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei în educația copiilor. 

Potrivit art. 397 din noul Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, cu excepția situațiilor în care instanța hotărăște altfel. Astfel, ambii părinți  păstrează drepturile și responsabilitățile cu privire la copil, iar deciziile importante pentru copil sunt luate de comun acord.

Însă, în anumite cazuri, pot exista motive întemeiate pentru ca instanța să decida că autoritatea părintească să fie exercitată doar de către unul dintre părinți, iar celălalt părinte să aibă dreptul de a veghea la creșterea și educația copilului, precum și să consimtă la adopția acestuia. Aceasta este o măsură excepțională, luată în considerare de instanță în situații specifice, iar interesul superior al copilului este mereu avut în vedere (art. 398).

Autoritatea părintească după divorț – excepția

Conform art. 399 din noul Cod Civil, instanța poate hotărî plasamentul copilului la un membru al familiei sau la o altă familie ori persoană, cu acordul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. În astfel de cazuri, persoanele sau instituția care au primit plasamentul copilului vor exercita drepturile și îndatoririle părintești față de acesta. De asemenea, instanța va stabili cine exercită drepturile cu privire la bunurile copilului, fie că acestea sunt exercitate de ambii părinți în comun sau de către unul dintre ei.

Este important de menționat că măsura încredințării copilului are un caracter provizoriu, adică instanța poate reveni asupra hotărârii date, dacă constată schimbarea împrejurărilor care au motivat soluția dată. Astfel, la cererea părinților sau a altui membru al familiei, a copilului (dacă a împlinit 14 ani),instanța poate dispune reîncredințarea copilului spre creștere și educare, dacă se constată că acesta este sensul actual al interesului minorului.

Exercitarea drepturilor părintești după divorț

Modalitățile de exercitare a drepturilor părintești recunoscute părintelui căruia nu i-au fost încredințați copiii (dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului) se stabilesc prin acord convențional între părinții aflați în divorț sau divorțați și, numai în subsidiar, de către instanța de judecată, fie în cadrul procesului de divorț, fie în cadrul unei acțiuni ulterioare. În cazul în care instanța este chemată să decidă în acest sens, ascultarea copilului este obligatorie, așa cum prevede art. 401 Cod Civil.

Astfel, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul își poate menține dreptul de a avea legături personale cu acesta și de a fi implicat în creșterea, educația, învățătura și pregătirea lui profesională. De asemenea, acest drept este recunoscut și bunicilor.

Ca forme concrete de înfăptuire, părintele poate vizita copilul la domiciliul părintelui în a cărui grijă se află, poate să-l găzduiască la domiciliul său, inclusiv în perioada vacanțelor școlare. În general, este permis ca părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să îl ia cu sine pentru scurte perioade de timp, chiar dacă locuiesc în localități diferite. Această măsură este luată în considerare în funcție de interesul superior al copilului și de respectarea drepturilor acestuia (art. 16 din Legea nr. 272/2004). În plus, părintele poate comunica cu copilul, poate transmite informații relevante și are dreptul să primească informații despre acesta, cum ar fi fotografii recente, evaluări medicale sau școlare.

Importanța protecției drepturilor copilului

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului stabilește că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine, în primul rând, părinților. În cazul în care părinții nu pot asigura acest lucru, colectivitatea locală și statul, prin instituții și autorități publice, au responsabilitatea de a interveni în vederea protejării și promovării drepturilor copilului.

Concluzie: Desfacerea căsătoriei are un impact major asupra relațiilor personale dintre părinți și copii. Instanța de tutelă joacă un rol esențial în reglementarea acestor relații, luând în considerare mereu interesul superior al copiilor. Astfel, este important ca părinții să colaboreze pentru a asigura bunăstarea și dezvoltarea optimă a copiilor lor.

FAQ

Ce se întâmplă cu autoritatea părintească după divorț?

După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, cu excepția situațiilor în care instanța hotărăște altfel.

Ce se întâmplă dacă părinții nu ajung la un acord privind exercitarea drepturilor părintești?

În cazul în care nu există o înțelegere a părinților, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a drepturilor părintești.

Pot locui copiii minori la unul dintre părinți după divorț?

Da, instanța va decide, odată cu pronunțarea divorțului, că locuința copilului minor este la părintele cu care locuiește în mod statornic.

Pot bunicile să aibă legături personale cu copiii după divorț?

Da, dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la ocrotirea sa se poate extinde și la bunicile copilului.

Ce măsuri pot fi luate în cazul exercitării abuzive a drepturilor părintești?

Dacă un părinte exercită abuziv drepturile sale față de copil, instanța poate dispune limitarea, suspendarea sau chiar suprimarea acestui drept al părintelui, în funcție de gravitatea situației și interesul superior al copilului.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara