Răspunderea civilă delictuală

Răspunderea civilă delictuală. Odată cu unificarea obligațiilor civile și comerciale, discuția despre răspunderea de drept comercial a devenit inutilă. Astfel, în prezent, ne referim doar la răspunderea civilă, care se prezintă în două forme principale:

1. Răspunderea civilă contractuală
2. Răspunderea civilă extracontractuală (delictuală)

Este important să înțelegem că sursa obligațiilor poate varia, și nu se limitează doar la contracte și delict. Orice încălcare a obligațiilor conduce la o formă de răspundere civilă.

IMPORTANȚA RĂSPUNDERII DELICTUALE

În sfera răspunderii civile extracontractuale, răspunderea delictuală ocupă un loc central. Aceasta este considerată dreptul comun al răspunderii civile extracontractuale și chiar al răspunderii civile în general. Când nu există norme specifice care să clarifice o situație contractuală, se vor aplica reglementările răspunderii delictuale.

Răspunderea delictuală poate fi abordată din două perspective:

1. Ca un raport juridic ce se naște în momentul săvârșirii unei fapte ilicite.
2. Ca o sancțiune care se aplică în urma acestui raport juridic, cu scopul de a repara prejudiciul suferit de victimă.

Principala funcție a răspunderii civile este cea reparatorie. Totuși, pe lângă aceasta, răspunderea delictuală are și un rol educativ și preventiv.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ VS RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ

Răspunderea civilă contractuală apare în urma nerespectării unui contract, în timp ce răspunderea civilă delictuală – extracontractuală se naște în afara unui context contractual, adesea ca rezultat al unei fapte ilicite.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA PROPRIE

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie se referă la obligația unei persoane de a răspunde pentru acțiunile sau inacțiunile sale care produc un prejudiciu altor persoane. Această răspundere se bazează pe încălcarea obligației de a nu răni pe nimeni. Este esențial să înțelegem că fapta ilicită poate fi o acțiune sau o inacțiune, iar în unele cazuri, există circumstanțe care pot înlătura caracterul ilicit al faptei.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA UNEI ALTE PERSOANE

Această formă de răspundere se referă la situația în care o persoană este ținută responsabilă pentru faptele altui individ. De exemplu, un părinte ar putea fi considerat responsabil pentru acțiunile copilului său.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA CAUZATĂ DE UN LUCRU

În anumite situații, o persoană poate fi considerată responsabilă pentru un prejudiciu cauzat nu de propriile sale acțiuni, ci de un obiect sau un lucru pe care îl posedă sau îl controlează.

EXCEPȚII PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Legitima apărare și starea de necesitate: Acestea reprezintă cazuri în care un individ se apără pe sine sau pe altcineva de un pericol iminent. În astfel de situații, fapta săvârșită în legitima apărare sau starea de necesitate poate înlătura caracterul ilicit al faptei.
2. Permisiunea legii sau ordinul superiorului: În unele cazuri, un act poate fi justificat dacă este realizat în conformitate cu o lege sau la ordinul unui superior.
3. Exercitarea unui drept subiectiv: O persoană nu poate fi trasă la răspundere dacă exercită un drept subiectiv într-un mod care respectă limitele impuse de lege.
4. Consimțământul victimei: În anumite situații, dacă victima a consimțit în mod expres la o acțiune, autorul faptei poate fi exonerați de răspundere.

Răspunderea civilă delictuală – condiții de atragere

Pentru a putea să fie atrasă răspunderea civilă delictuală trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

1. existența unui prejudiciu
2. existența unui raport de cauzalitate
3. existența vinovăției

PREJUDICIUL

Conform prevederilor Codului civil, prejudiciul este esențial pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Față de dreptul penal, unde uneori fapta ilicită poate fi sancționată fără existența unui prejudiciu, în sfera răspunderii civile delictuale, absența prejudiciului înseamnă absența răspunderii. În esență, prejudiciul reprezintă consecința negativă a unei fapte ilicite, apărută ca urmare a vătămării unor drepturi sau interese.

DEFINIREA PREJUDICIULUI

Din punct de vedere juridic, prejudiciul se referă la vătămările cauzate de săvârșirea unei fapte ilicite. Aceste vătămări pot fi legate fie de încălcarea drepturilor subiective, fie de încălcarea unui interes. Cu toate acestea, nu toate interesele, când sunt încălcate, pot fi conturate ca prejudicii. Este vital ca acele interese să aibă caracteristici similare cu un drept subiectiv civil.

În cazul în care o persoană decedează din cauza unei fapte ilicite, lăsând în urmă un minor care nu are legături de filiație cu ea. Acest minor, chiar dacă nu are un drept subiectiv la întreținere, poate avea un interes legitim în a beneficia în continuare de întreținere. În astfel de cazuri, practica juridică a admis că minorul are dreptul la despăgubiri.

REPARAREA PREJUDICIULUI NEPATRIMONIAL

Recunoașterea posibilității de reparare materială a prejudiciului nepatrimonial a evoluat de-a lungul timpului. Un accent important este pus pe necesitatea stabilirii cuantumului despagubirilor pe baza unor criterii raționale și echitabile.

CONSECINȚE ALE PREJUDICIULUI

Prejudiciul, indiferent de natura sa, nu este o simplă condiție pentru răspunderea delictuală, ci mai degrabă un efect al faptei ilicite. Pentru ca acest efect să fie realizat, este esențial să se dovedească toate elementele răspunderii.

RAPORTUL DE CAUZALITATE

Definirea raportului de cauzalitate

Raportul de cauzalitate se referă la legătura dintre o faptă ilicită și un prejudiciu derivat. În acest context, fapta ilicită constituie cauza, iar prejudiciul este efectul său. Analiza acestui raport poate fi simplă sau poate necesita un studiu amănunțit pentru a determina care dintre numeroasele elemente antecedente sunt relevante pentru stabilirea răspunderii delictuale.

1. Atunci când discutăm despre răspundere, ne concentrăm în primul rând pe acțiunile umane. Chiar și în situații în care animalele sau obiectele cauzează daune, în spate se află o acțiune sau o neglijență umană.
2. Trebuie să ținem cont de multiple elemente atunci când examinăm fapte omenesti, deoarece atât acțiunea cât și inacțiunea pot genera un prejudiciu.

Diferențierea dintre cauzalitate și vinovăție

Despre elementul de cauzalitate ca o componentă a răspunderii se discută adesea în strânsă legătură cu vinovăția. Este esențial să înțelegem că aceste două concepte nu sunt identice. Vinovăția se referă la intenția sau neglijența care stă la baza unei acțiuni, în timp ce cauzalitatea se focalizează pe relația dintre faptă și efect.

Se pot distinge multiple tipuri de cauzalitate, de la cele directe sau indirecte, la cauze mediate sau imediate. Este crucial să înțelegem aceste diferențieri, deoarece natura cauzalității influențează modul în care răspunderea este atribuită.

Implicarea mai multor părți

Raportul de cauzalitate poate deveni extrem de complex atunci când mai multe acțiuni sau evenimente contribuie la producerea unui prejudiciu. În astfel de cazuri, responsabilitatea este împărțită între mai multe părți, iar legiuitorul oferă criterii de evaluare și repartizare a răspunderii. Astfel, art. 1370, 1371, și 1382 din Codul Civil reglementează aceste aspecte.

Este important să ne întrebăm cum se repartizează răspunderea când sunt implicați mai mulți factori sau părți. Se poate întâmpla ca victima să contribuie la prejudiciul său, sau ca un al treilea factor, precum un caz fortuit sau de forță majoră, să joace un rol. Legiuitorul, prin art. 1371 și 1382, oferă un cadru pentru a aborda aceste situații și a asigura că răspunderea este distribuită corect și echitabil.

VINOVĂȚIA

Potrivit Art. 1357  din Codul civil, vinovăția este expres menționată ca o cerință esențială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Acest lucru nu este surprinzător, dat fiind că, în esență, răspunderea civilă este intim legată de ideea de vinovăție. Este evident că, atunci când limitele libertății noastre sunt stabilite de normele juridice și principiile morale, este esențial să avem o reprezentare subiectivă clară a acestor spații de libertate.

Vinovăția implică două aspecte esențiale:

• Aspectul intelectiv: Acesta se referă la capacitatea psihică și intelectuală a individului de a înțelege lumea și interacțiunile dintre acțiunile sale și mediul înconjurător.
• Aspectul volitiv: Vinovăția nu apare doar când ne reprezentăm anumite situații negative, ci și atunci când acționăm pe baza acestei reprezentări.

Reprezentarea subiectivă

Este crucial să înțelegem nivelul general de cunoaștere pe care îl are un individ. Nu fiecare membru al comunității deține nivelul maxim de cunoștințe existent. De aceea, trebuie să avem o apreciere corectă a nivelului de cunoaștere specific fiecărei persoane. În plus, discernământul este esențial. Fără discernământ, nu există o reprezentare corectă a situației. Pentru ca voința să fie evaluată corect, aceasta trebuie să fie liberă, fără constrângeri exterioare.

În dreptul civil, nu se face o distincție clară între diferitele forme și grade de vinovăție, fie că este vorba de intenție directă sau indirectă, neglijență sau imprudență. Totuși, există situații în care aceste grade devin relevante, în special atunci când prejudiciul este cauzat de mai multe persoane și trebuie să se determine distribuția responsabilității.

Discernământul și prezumția sa

În materie delictuală, discernământul nu depinde de o vârstă minimă, ci se bazează pe două prezumții stabilite în Art. 1366: existența discernământului după vârsta de 14 ani și absența acestuia înainte de această vârstă.

Implicațiile cauzelor exterioare în evaluarea vinovăției

Există anumite cauze exterioare, precum forța majoră sau cazul fortuit, care pot elimina vinovăția. Este esențial să analizăm fiecare caz în parte pentru a determina semnificația evenimentelor exterioare și legătura lor cu raportul de cauzalitate.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

---