Principiul neretroactivității legii civile

Principiul neretroactivității legii civile este raționamentul juridic conform căruia o lege civilă este aplicabilă doar situațiilor care apar în practică după ce legea a intrat în vigoare, fără a se aplica situațiilor anterioare. Această noțiune este fundamentală și logică, pentru că legea, fiind în esență un ordin, nu poate impune ca un eveniment să se întâmple în conformitate cu prevederile sale decât după intrarea sa în vigoare.

CADRUL LEGAL

Este esențial să subliniem că principiul neretroactivității legii civile, consacrat de articolul 1 C.civ. din 1864 și preluat și de articolul 6 alineatul (1) teza a doua C.civ. din 2009, a devenit un principiu constituțional încă din 1991, articolul 15 alineatul (2) din Constituție stabilind că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

RETROACTIVITATEA LEGII CIVILE ESTE NECONSTITUȚIONALĂ

Ar fi neconstituțională prevederea dintr-o eventuală lege civilă (ordinară sau organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv. Retroactivitatea ar putea fi caracteristică numai unui act normativ de o forță juridică egală Constituției, deci numai printr-o lege constituțională legiuitorul ar putea stabili că dispozițiile acesteia se aplică retroactiv.

INTERPRETAREA LARGĂ A NOȚIUNII DE LEGE CIVILĂ

Atunci când discutăm despre principiul neretroactivității legii civile, ne referim la sensul larg al noțiunii de lege, incluzând toate categoriile de acte normative. La prima vedere, problema legii aplicabile unei situații juridice specifice pare a fi simplă – orice lege nouă reglementează numai situațiile juridice care apar după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situațiilor juridice care au apărut înainte de revocarea acesteia. Această regulă este exprimată prin adagiul „tempus regit actum”.

PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂȚII – APLICARE

Simplicitatea acestui principiu este vizibilă numai în cazul situațiilor juridice care se constituie, se modifică, se sting și își produc toate efectele sub imperiul aceleiași legi. În practică, însă, lucrurile sunt mult mai complicate. Pot exista multe situații juridice care produc efecte succesive și îndepărtate, astfel încât o situație juridică să producă unele efecte sau să se epuizeze sub imperiul unei noi legi, care a abrogat legea în vigoare la momentul nașterii acelei situații juridice. Astfel, apare problema de a determina care este legea ce se va aplica situației juridice respective.

NECESITATEA STABILIRII UNUI CRITERIU ABSTRACT

Tocmai din această cauză, este necesar să se stabilească un criteriu abstract al (ne)retroactivității, criteriu care este important nu numai pentru a determina dacă dispozițiile înscrise într-un act normativ contravin sau nu principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, ci și pentru a se asigura respectarea principiului constituțional în discuție atunci când organul de jurisdicție urmează să rezolve o situație juridică ce a fost guvernată de legi succesive.

CONCLUZIE

Principiul neretroactivității legii civile este crucial pentru navigarea în lumea juridică. În esență, principiul neretroactivității protejează drepturile individuale și asigură certitudinea și predictibilitatea în cadrul sistemului legal. În mod clar, principiul neretroactivității legii civile este o piatră de temelie a jurisprudenței, asigurând echitatea și justiția în aplicarea legii.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara