Societățile pot distribui dividende interimare, regularizarea acestora realizându-se la încheierea exercițiului financiar, dacă respectă următoarele obligații legale:

Inventarierea activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii

În vederea întocmirii situațiilor financiare interimare se procedează la efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

Determinarea sumei de repartizat

Repartizarea trimestrială a profitului se poate face în limita profitului contabil net realizat trimestrial, la care se adaugă eventualele profituri reportate şi sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare.

Întocmirea și aprobarea situațiilor financiare interimare

Entităţile care optează pentru repartizarea trimestrială de dividende au obligaţia să întocmească situaţii financiare interimare, care au aceeași structură cu cea aplicabilă situațiilor financiare anuale. Veniturile şi cheltuielile sunt determinate în mod cumulativ de la începutul perioadei financiare până la sfârșitul trimestrului pentru care entitatea a ales să distribuie dividende.

Depunerea situațiilor financiare interimare

Situațiile financiare interimare se depun la ANAF în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de către AGA.

Regularizarea dividendelor trimestriale

Regularizarea distribuției de dividende trimestriale trebuie să aibă loc după aprobarea situațiilor financiare anuale, iar orice sume distribuite și plătite în plus în cursul exercițiului financiar trebuie returnate în termen de 60 de zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale.

Entitățile care au distribuit dividende interimare au obligația de a regulariza sumele repartizate în cursul exercițiului financiar după aprobarea situațiilor financiare anuale. Dacă s-au distribuit și plătit sume în plus, acestea trebuie restituite în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale. Persoanele care au încasat aceste sume sunt obligate să le restituie, iar conducerea societății are obligația de a asigura recuperarea acestor sume. În caz contrar, societatea va fi pasibilă de dobândă penalizatoare conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 13/2011

Impozitarea dividendelor trimestriale

Codul Fiscal prevede reținerea impozitului la sursa, odată cu plata dividendelor.

Alte aspecte importante privind dividendele trimestriale

Conform prevederilor legale, persoana care distribuie sau primește dividende din profituri fictive sau nepermise, în absența sau în contradicție cu situațiile financiare anuale, poate fi sancționată cu închisoare de la un an la cinci ani.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

Programează o întâlnire cu un avocat

Credem că a venit momentul să punem lucrurile în mișcare. Primul pas este completarea formularului de mai jos, mai simplu decât atât nu am reușit să o facem. Încercăm să facem cât mai simplu primul pas către rezolvarea problemelor dvs. juridice.