Stabilirea filiației hotărâre judecătorească

Ce este acțiunea privind stabilirea filiației

Stabilirea filiației. Acțiunea pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei este o cerere adresată instanței de judecată, cu scopul de a determina legătura de filiație dintre un copil născut în afara căsătoriei și tatăl său. Potrivit art. 424 C.civ., „Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească”.

Stabilirea filiației, condiții de admisibilitate

Acțiunea pentru stabilirea paternității poate fi inițiată în toate situațiile în care este vorba de un copil născut în afara căsătoriei. De asemenea, acțiunea poate fi introdusă și de copilul născut în căsătorie, căruia i s-a negat paternitatea și care ulterior a devenit copil născut în afara căsătoriei.

Competența judecătorească și calitatea procesuală

Competența materială pentru stabilirea filiație aparține judecătoriei, iar competența teritorială este atribuită instanței de la domiciliul copilului.

Potrivit art. 425 C. civ., „(1) Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se depune în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul său legal. (2) Această acțiune poate fi inițiată sau, după caz, continuată și de moștenitorii copilului, în condițiile legii. (3) Acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor presupusului tată”. Astfel, titularii acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei sunt copilul, mama, chiar dacă este minoră, și reprezentantul său legal.

Dacă copilul are sub 14 ani, acțiunea este introdusă în numele său de către mamă (chiar dacă aceasta este minoră) sau, după caz, de către reprezentantul său legal. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate iniția acțiunea de unul singur, fără a avea nevoie de consimțământ prealabil, deoarece este vorba despre un drept personal nepatrimonial.  Această acțiune nu poate fi intentată pentru copilul conceput. Acțiunea este îndreptată împotriva presupusului tată. În cazul în care mama copilului a avut relații sexuale cu mai mulți bărbați, este posibilă chemarea în judecată a tuturor bărbaților cu care aceasta a avut relații sexuale în perioada concepției.

Termenul de introducere a acțiunii privind stabilirea filiației

Acțiunea pentru stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei poate fi introdusă de către mamă, în nume propriu, în termen de un an, calculat, de regulă, de la nașterea copilului. Termenul curge de la alte date decât cea a nașterii în următoarele cazuri:

• când copilul devine din afara căsătoriei ca urmare a negării paternității, termenul curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de admitere a acțiunii de negare a paternității;
• când mama copilului a conviețuit cu presupusul tată, termenul curge de la încetarea conviețuirii;
• când presupusul tată a oferit întreținere copilului, termenul curge de la încetarea întreținerii. Întreținerea trebuie să fie voluntară, substanțială și continuă;
• când s-a constatat nulitatea recunoașterii sau recunoașterea a fost anulată sau dacă s-a admis acțiunea de constatare a recunoașterii de paternitate, termenul de un an curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate în aceste situații, sub condiția ca recunoașterea de paternitate să fi avut loc în termenul de un an de la nașterea copilului.

În situația în care titular al acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este copilul, aceasta este imprescriptibilă pe parcursul vieții sale.

Renunțarea la stabilirea filiației

După introducerea acțiunii de către mama copilului sau reprezentantul său legal, acțiunea nu mai poate fi retrasă, nici chiar cu avizul autorității tutelare, deoarece renunțarea la această acțiune este împotriva intereselor copilului, ale cărui drepturi civile trebuie să fie stabilite. De asemenea, părțile din procesul pentru stabilirea paternității nu pot încheia o tranzacție cu privire la obiectul cererii referitor la stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei.

Aspecte probatorii

Pentru a admite acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, trebuie să fie dovedite următoarele circumstanțe1:

• nașterea copilului;
• relațiile intime dintre presupusul tată și mama copilului în perioada concepției;
• stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut aceste relații este tatăl copilului.

Pentru a dovedi circumstanțele menționate mai sus, pot fi utilizate orice mijloace de probă, precum: înscrisurile, mărturisirea pârâtului, care reprezintă o recunoaștere voluntară de paternitate făcută în formă autentică, mărturiile martorilor, prezumții din care ar putea rezulta că pârâtul este tatăl copilului, proba testimonială, putând fi audiate rudele și afinii părților până la gradul de descendenți, expertizele medico-judiciare, în special cea privind analiza grupelor sanguine sau ADN.

Efectele admiterii acțiunii privind stabilirea filiației

Hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii privind stabilirea filiație, din momentul în care devine irevocabilă, are ca efect stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei. Efectele se produc retroactiv, adică de la nașterea copilului, și în privința drepturilor copilului, de la concepția acestuia. Hotărârea judecătorească produce efecte erga omnes.

Stabilirea statutului civil al copilului (ca având paternitatea stabilită) poate avea consecințe în ceea ce privește numele acestuia, ocrotirea părintească, obligația de întreținere, domiciliul, succesiunea etc.

Contestarea paternității stabilite prin hotărâre judecătorească

Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească nu poate fi contestată. Totuși, literatura de specialitate consideră că, atunci când recunoașterea de paternitate s-a făcut în cadrul unui proces început, iar instanța, fără a administra alte probe, a luat în considerare numai recunoașterea făcută de pârât, contestarea recunoașterii este admisibilă, deoarece, pe de o parte, în acest caz, paternitatea nu a fost stabilită de instanță, ea constând numai în recunoaștere, iar, pe de altă parte, aici nu poate fi vorba de autoritatea lucrului judecat, căci instanța nu a judecat fondul, ci s-a limitat să constate efectuarea în fața sa a actului juridic al recunoașterii.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

Întrebări frecvente