Obligația de ”a da” Vs obligația de ”a face” Vs obligația de ”a nu face”

În lumea vastă a dreptului civil, termenii „obligație de a da”, „obligație de a face” și „obligație de a nu face” sunt esențiali. Aceste obligații constituie pilonii de bază ai oricărui contract civil.

OBLIGAȚIA DE – A DA

Prima și cea mai elementară dintre acestea este obligația de a da. Aceasta se referă la responsabilitatea de a transmite un drept real. Interesant este faptul că „a da” nu este echivalent cu „a livra”. De exemplu, obligația unui vânzător de a transfera dreptul de proprietate asupra unui bun vândut către patrimoniul cumpărătorului este o obligație de ”a da”. Aceasta nu trebuie confundată cu obligația de a livra fizic bunul vândut, care este, de fapt, o obligație de ”a face”.

Este important de menționat că transferul dreptului real prin contract se realizează în general în momentul încheierii contractului. Astfel, obligațiile de ”a da” care persistă în timp sunt relativ rare. Totuși, există situații în care acestea se mențin după încheierea contractului. Un exemplu ar fi cazul în care părțile convin că transferul proprietății asupra unui bun determinat să aibă loc la un moment ulterior realizării acordului de voință.

OBLIGAȚIA DE – A FACE

Când vorbim despre obligația de a face, ne referim la responsabilitatea de a executa o anumită activitate, de a presta un serviciu sau de a livra un bun. Aceasta include orice prestare pozitivă în afara celor care se încadrează în noțiunea de „a da”. De exemplu, obligația locatorului de a pune la dispoziția locatarului bunul închiriat sau obligația de a presta întreținere în temeiul unui contract de întreținere sunt obligații de ”a face”.

OBLIGAȚIA DE – A NU FACE

În sfârșit, obligația de a nu face implică responsabilitatea subiectului pasiv de a se abține de la o anumită acțiune sau de la anumite acțiuni. Aceasta poate avea un conținut diferit, în funcție de dacă este corelativă unui drept absolut sau unui drept relativ. Obligația de a nu face, corelativă unui drept absolut, presupune obligația generală de a nu efectua nicio acțiune care ar putea aduce atingere acestui drept. Obligația de a nu face, corelativă unui drept relativ, implică obligația subiectului pasiv de a nu efectua o anumită acțiune pe care ar fi putut-o efectua dacă nu s-ar fi angajat să se abțină.

Ca exemple de obligații de a nu face, corelative unui drept absolut, putem menționa: obligația pe care orice persoană o are de a nu împiedica exercitarea dreptului de proprietate al titularului unui asemenea drept; obligația proprietarului terenului aservit de a nu efectua nicio acțiune care ar putea diminua sau îngreuna exercitarea servituții; sau obligația asumată prin convenția de constituire a unei servituți, de către proprietarul unui teren față de vecinul său, de a nu construi la o distanță mai mică de un anumit număr de metri de linia despărțitoare.

În ceea ce privește obligația de a nu face corelativă unui drept relativ, exemplul clasic este obligația pe care o persoană care a împrumutat o sumă de bani o are de a nu înstrăina un anumit bun până când nu va efectua plata către împrumutător. Alte exemple pot fi obligația depozitarului de a nu folosi lucrul depozitat sau obligația asumată de un comerciant față de un alt comerciant de a nu exercita un comerț concurent.

EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR

În cazul în care o parte nu-și îndeplinește obligațiile, cealaltă parte poate avea dreptul să solicite executarea silită a acestora. Încălcarea oricăreia dintre aceste obligații poate avea consecințe juridice grave. De exemplu, nerespectarea unei obligații de a da poate duce la pierderea dreptului de proprietate sau la executarea silită a acestui drept. Încălcarea unei obligații de a face poate duce la obligații suplimentare, cum ar fi plata unor daune-interese. În sfârșit, nerespectarea unei obligații de a nu face poate duce la sancțiuni civile sau chiar penale, în funcție de gravitatea încălcării.

CONCLUZIE

În încheiere, este esențial pentru oricine este implicat într-un contract sau în orice alt tip de acord juridic să înțeleagă pe deplin conceptele de obligații de a da, de a face și de a nu face. Fiecare dintre aceste obligații are implicații diferite și necesită o înțelegere profundă a dreptului civil. Prin înțelegerea acestor obligații, părțile pot asigura că își îndeplinesc corect responsabilitățile și evită posibilele conflicte sau litigii.

În orice caz, sfatul unui avocat competent în drept civil poate fi valoros în asigurarea respectării corecte a acestor obligații și în navigarea prin complexitatea legilor. Înțelegerea acestor aspecte ale dreptului civil vă poate ajuta să evitați problemele juridice și să vă asigurați că drepturile și interesele dvs. sunt protejate în orice situație.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara