Pentru ca o cesiune de creanță să fie opozabilă față de debitorul cedat, în cadrul unei executări silite, este esențial ca creditorul să demonstreze că a informat debitorul despre cesiune printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
EXECUTAREA SILITĂ
Potrivit articolului 632 din C.pr.civ, executarea silită poate avea loc doar pe baza unui titlu executoriu, adică în baza unei hotărârilor judecătorești executorii prevăzute de articolul 633 C.pr.civ, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive și orice alte hotărâri sau documente care, conform legii, pot fi puse în executare. Executarea silită nu poate fi realizată decât în temeiul unei creanțe certe, lichide și exigibile, conform articolului 662 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în momentul încuviințării executării silite, instanța trebuie să verifice următoarele:
- dacă documentul pe baza căruia se cere încuviințarea executării silite este un titlu executoriu
- dacă solicitantul are calitatea de creditor
- dacă creanța pentru recuperarea căreia se solicită încuviințarea executării silite este
- certă – existența ei incontestabilă rezultă din titlul executoriu în sine,
- lichidă – suma acesteia este prevăzută în conținutul titlului executoriu sau poate fi determinată
- exigibilă – ajunsă la scadență prin expirarea termenului de plată.
CESIUNE DE CREANȚĂ – OPOZABILITATE
Articolul 71, alineatul (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2010 prevede că „cedarea drepturilor trebuie anunțată de către cel care cedează către consumator într-un interval de 10 zile calendaristice de la finalizarea înțelegerii de cesiune, prin intermediul unei scrisori recomandate care să includă confirmarea primirii”.
Atât timp cât creditorul nu a dovedit comunicarea contractului de cesiune în mod legal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cesiunea nu este opozabilă debitorului, astfel încât cesionarul nu poate cere de la acesta plata, în consecință există un obstacol în executare conform art. 666 alin. (5) pct. 7 din Codul de procedură civilă.
REGLEMENTAREA CESIUNII DE CREANȚĂ ÎN DREPTUL COMUN
Cesiunea de creanță în dreptul comun este reglementată de prevederile art. 1566 C. civ. și următoarele. Conform art. 1578 alin. (1) C. civ., debitorul este obligat să plătească cesionarului începând cu momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primește o notificare scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, care menționează identitatea cesionarului, identifică în mod rezonabil creanța cedată și solicită debitorului să plătească cesionarului.
Prin formalitățile de opozabilitate prevăzute de art. 1578 C. civ., se asigură eficacitatea cesiunii de creanță față de debitorul cedat, iar de la momentul îndeplinirii respectivelor formalități, cesionarul are posibilitatea de a solicita obligarea debitorului cedat la plata creanței cesionate. Neîndeplinirea formalităților de opozabilitate a cesiunii are ca rezultat lipsa îndreptățirii cesionarului de a cere obligarea la plată a debitorului cedat. Totuși, nu este exclusă posibilitatea debitorului de a efectua o plată voluntară a creanței către cesionar, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitățile de opozabilitate, urmând ca o astfel de plată să fie valabilă în conformitate cu art. 1477 alin. (1) lit. b) C. civ.
Astfel, deoarece cererea de executare silită se depune la biroul executorului judecătoresc competent sau se transmite acestuia prin mijloace de comunicare care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii (art. 644 C. pr. civ.), rezultă că simpla formulare a unei cereri de executare silită nu poate fi considerată ca îndeplinind cerințele prevăzute de art. 1578 alin. (2) lit. b) C. civ., deoarece respectiva cerere de executare silită, într-o primă etapă, nu este comunicată debitorului.
RISCUL RESPINGERII CERERII DE ÎNCUVIINȚARE A EXECUTĂRII SILITE
Având în vedere că instanța de executare poate analiza în procedura de încuviințare a executării silite dacă creditorul cesionar a respectat formalitățile de opozabilitate a cesiunii de creanță, rezultă că, dacă creditorul cesionar nu a îndeplinit formalitățile de opozabilitate a cesiunii de creanță înainte de inițierea procedurii de încuviințare a executării silite, se expune riscului ca cererea de încuviințare a executării silite să fie respinsă.
Dacă instanța de executare a omis să analizeze în procedura încuviințării executării silite chestiunea opozabilității cesiunii de creanță, atunci debitorul are posibilitatea, prin contestația la executare, să solicite verificarea încheierii de încuviințare a executării silite pe motivul că nu erau îndeplinite condițiile de încuviințare a executării silite [art. 666 alin. (6) C.pr.civ.].
CONCLUZII
În concluzie, pentru a asigura opozabilitatea unei cesiuni de creanță în contextul unei executări silite, creditorul cesionar trebuie să respecte formalitățile legale privind notificarea debitorului, inclusiv comunicarea contractului de cesiune printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În caz contrar, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite sau debitorul poate contesta executarea silită într-o etapă ulterioară, pe motivul că nu au fost îndeplinite condițiile de opozabilitate a cesiunii de creanță.
Astfel, este esențial ca creditorii să acorde o atenție sporită formalităților legale în contextul cesiunii de creanță și să se asigure că acestea sunt îndeplinite înainte de a solicita executarea silită, pentru a evita posibilele respingeri ale cererilor și întârzieri în recuperarea creanțelor cesionate.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara
