Transport internațional de mărfuri: Competența instanței

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 2605 din 7 decembrie 2023

Contract de transport internaţional de mărfuri executat de mai mulţi transportatori succesivi. Acțiune în despăgubiri. Competența internațională a instanței române. Condiţii de admisibilitate

În domeniul transporturilor rutiere, disputele privind transport internațional de mărfuri se supun frecvent prevederilor Convenției CMR, la care România este parte. Hotărârea prezentată clarifică aspecte importante privind competența internațională a instanțelor române, în situația în care un contract de transport a fost executat succesiv de mai mulți transportatori, iar marfa s-a pierdut sub custodia unuia dintre aceștia. Vom vedea cum se interpretează clauzele contractuale, cum se aplică regulile Convenției CMR în materia competenței și care sunt condițiile pentru recunoașterea unei hotărâri străine.

2. Obiectul dosarului

Reclamanta A. GmbH a solicitat:

• Obligarea pârâtei B. S.R.L. (și, inițial, și a pârâtei C. S.A.) la plata unei despăgubiri în valoare de 85.327,20 euro, pentru pierderea mărfii supuse transport internațional de mărfuri, în baza comenzii nr. FT18122134 din 09.03.2018.
• Acoperirea prejudiciului cauzat proprietarului mărfii, sumă pe care reclamanta o achitase ori risca să o achite, în calitatea sa de transportator (ori transportator succesiv) în lanțul de transport.

Pentru a justifica răspunderea pârâtei B. S.R.L., reclamanta a invocat prevederile art. 17 alin. (1) din Convenția CMR și art. 2224 din Codul civil, argumentând că, în cursul executării transportului, marfa s-a aflat în custodia pârâtei B. S.R.L. atunci când s-a pierdut.

3. Starea de fapt relevantă

1. Comanda de transport nr. FT18122134/09.03.2018 a fost emisă de reclamanta A. GmbH (transportator subcontractant) către pârâta B. S.R.L. (transportator final) în vederea executării unei curse internaționale Italia – Marea Britanie.
2. Transportul era parte a unui contract de transport internațional de mărfuri, semnat și de alte entități (D. S.p.A. în Italia, reclamanta în Austria și B. S.R.L. în România).
3. Marfa a fost furată în timp ce se afla în custodia pârâtei, motiv pentru care proprietarul inițial al mărfii a fost despăgubit de asigurător, iar reclamantei i s-a pretins plata prejudiciului printr-un alt proces derulat în Italia.
4. Ulterior, reclamanta a realizat efectiv plata despăgubirilor (în baza unei hotărâri străine) și a solicitat, în prezentul litigiu, obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei aferente prejudiciului.

4. Temeiurile legale invocate

• Convenția CMR (Decret nr. 451/1972):
  • Art. 17 alin. (1): stabilește răspunderea transportatorului pentru pierderea totală/parțială a mărfii.
  • Art. 31 alin. (2): reglementează competența de judecată pentru litigiile născute din transport internațional de mărfuri.
  • Art. 34, art. 37 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1): prevederi privind regresul între transportatori, condițiile despăgubirii și opozabilitatea hotărârilor străine.
• Codul civil: art. 2224 (termene și prescripții), precum și normele generale privind plata nedatorată și subrogația.
• Codul de procedură civilă: art. 22, art. 36, art. 152, art. 435, art. 478 alin. (2) teza I, art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 8 etc., referitor la competența internațională, limitele devoluțiunii în apel, motivarea recursului.
• Regulamentul Roma I (nr. 593/2008) și Regulamentul (UE) nr. 1215/2012: norme de drept european privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale și competența judiciară, însă derogate de Convenția CMR în materia contractului de transport internațional de mărfuri (art. 71 din Regulamentul nr. 1215/2012).

5. Argumentele fiecărei părți implicate

1. Reclamanta (A. GmbH):
   • A susținut că, potrivit Convenției CMR, pârâta B. S.R.L. este transportatorul efectiv ce avea marfa în custodie la momentul pierderii și trebuie să răspundă pentru prejudiciu.
   • A invocat existența unei hotărâri judecătorești străine (Tribunalul din Bologna), care a stabilit obligația sa de a despăgubi transportatorul anterior (D. S.p.A.) și a efectuat această plată, subrogându-se astfel în drepturile acestuia.
2. Pârâta (B. S.R.L.):
   • A susținut necompetența instanțelor române, invocând o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor austriece și argumentând că Regulamentul Roma I coroborat cu art. 31 Convenția CMR ar exclude alegerea instanței române.
   • A pretins că reclamanta nu are calitate procesuală activă, susținând că nu a realizat plata despăgubirii la data introducerii acțiunii, deci nu era subrogată în drepturile deținătorului mărfii.
   • A contestat opozabilitatea hotărârii Tribunalului din Bologna, afirmând că nu a fost înștiințată asupra procesului și nu a putut interveni.
3. Pârâta (C. S.A.):
   • A fost chemată în judecată inițial, însă nu i s-a reținut răspunderea, fiind parte a lanțului de transport, însă fără legătură directă cu furtul mărfii în custodia B. S.R.L.

6. Istoricul speței la instanțele inferioare

• La Tribunalul Timiș (Secția a II-a civilă): prin sentința nr. 449/20.05.2019, s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Maramureș.
• La Tribunalul Maramureș (Secția a II-a civilă): sentința nr. 28/19.01.2022 a respins acțiunea reclamantei, considerând că nu este dovedită plata despăgubirii și astfel reclamanta nu are drept de regres.
• La Curtea de Apel Cluj (Secția a II-a civilă): decizia civilă nr. 189/2023 din 3 aprilie 2023 a admis apelul reclamantei, a schimbat hotărârea primei instanțe și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata a 76.740,30 euro. Apelul incident al pârâtei B. S.R.L. a fost respins (inclusiv excepția de necompetență și lipsa calității procesuale active).

7. Motivarea instanței actuale

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta B. S.R.L. a promovat recurs, invocând, între altele:

• Necompetența internațională a instanțelor române, contrar art. 31 Convenția CMR și art. 5 Regulamentul Roma I.
• Depășirea limitelor efectului devolutiv în apel, pretinzând că reclamanta și-ar fi schimbat fundamentul juridic al pretențiilor.
• Lipsa calității procesuale active a reclamantei, susținând că nu a realizat plata despăgubirii la momentul introducerii acțiunii.
• Inopozabilitatea hotărârii străine pronunțate la Bologna, pe motiv că pârâta nu a putut interveni.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, reținând:

1. Competența instanțelor române
   • Art. 31 alin. (2) din Convenția CMR permite reclamantului să aleagă instanța din țara în care transportatorul pârât își are sediul; B. S.R.L. are sediul în România, deci Tribunalul Maramureș a fost competent să judece fondul.
   • Clauza contractuală privind competența exclusivă a instanțelor austriece nu prevalează când Convenția CMR, având caracter special, garantează dreptul de opțiune pentru reclamant.
   • Regulamentul Roma I se aplică la legea aplicabilă obligației contractuale, nu la competența jurisdicțională, iar Regulamentul nr. 1215/2012 (Bruxelles I recast) trimite la normele speciale (CMR) conform art. 71.
2. Limitele efectului devolutiv
   • Nu a avut loc o modificare nepermisă a fundamentului juridic, reclamanta invocând încă de la început un transport efectuat succesiv și art. 17 CMR. Adăugarea art. 37 CMR și prezentarea hotărârii străine reprezintă completări justificate de motivarea primei instanțe.
3. Calitatea procesuală activă
   • Reclamanta face parte din lanțul de transportatori succesivi și a plătit efectiv despăgubirea (probă nouă prezentată în apel – hotărârea italiană + dovada plății). Prin urmare, are drept de regres împotriva celui care avea marfa în custodie la momentul furtului.
4. Opozabilitatea hotărârii străine
   • Art. 39 alin. (1) Convenția CMR statuează că un transportator împotriva căruia se exercită regres nu poate contesta valabilitatea plății efectuate, dacă despăgubirea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, cu condiția să fi fost informat asupra procesului și să fi putut interveni.
   • În speță, pârâta nu a dovedit că i s-a interzis intervenția în litigiul italian, iar instanța română nu a recunoscut direct hotărârea străină ca având putere executorie, ci a valorificat-o ca probă a plății efectuate de reclamantă.

8. Soluția finală

Prin decizia definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtei B. S.R.L., menținând decizia Curții de Apel Cluj care a obligat pârâta la plata sumei de 76.740,30 euro.

Concluziile-cheie din hotărâre sunt:

• Competenta internațională a instanțelor române a fost pe deplin justificată în temeiul Convenției CMR, sediul pârâtei fiind în România.
• Reclamanta a dovedit plata despăgubirii și, prin urmare, este titulara dreptului de regres față de transportatorul care avea marfa în custodie la momentul furtului.
• Hotărârea italiană a fost corect considerată opozabilă ca probă a plății, nefiind dovedit faptul că pârâta nu a avut posibilitatea să intervină în acel litigiu străin.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

Întrebări frecvente

1. Ce se înțelege prin transport internațional de mărfuri în contextul Convenției CMR?

Transport internațional de mărfuri desemnează orice transport rutier care implică un punct de preluare și unul de destinație în două state diferite, dintre care cel puțin unul este semnatar al Convenției CMR. Această convenție stabilește regulile de răspundere, competență și organizare a transportatorilor rutieri care preiau mărfuri spre a fi livrate în altă țară.

2. De ce este relevant sediul pârâtului pentru competența instanțelor române în transport internațional de mărfuri?

Convenția CMR (art. 31) prevede că reclamantul poate alege instanța din țara în care pârâtul își are sediul. Dacă pârâtul dintr-un litigiu privind transport internațional de mărfuri are sediul în România, reclamantul poate sesiza instanțele române pentru a-și valorifica pretențiile, chiar dacă transportul s-a desfășurat între alte state.

3. Poate fi exclusă jurisdicția instanțelor române de o clauză contractuală care desemnează alt stat?

Nu întotdeauna. Convenția CMR are prioritate atunci când reglementează competența pentru transport internațional de mărfuri. Dacă sediul pârâtului este în România, reclamantul poate opta pentru instanța română, chiar dacă există o clauză atributivă de competență pentru un alt stat, deoarece dreptul de a alege instanța este conferit de Convenție.

4. Cum influențează Regulamentul Roma I competența instanțelor române în transport internațional de mărfuri?

Regulamentul Roma I (nr. 593/2008) se aplică doar pentru stabilirea legii aplicabile obligațiilor contractuale, nu pentru competența jurisdicțională. Pentru competență în materie de transport internațional de mărfuri se aplică prioritar Convenția CMR, iar Regulamentul UE nr. 1215/2012 (Bruxelles I Recast) trimite, la rândul său, la normele speciale din Convenția CMR prin art. 71.

5. Ce reprezintă răspunderea transportatorului în transport internațional de mărfuri?

Răspunderea transportatorului, reglementată de art. 17 alin. (1) din Convenția CMR, îl obligă pe cel care primește marfa în custodie să livreze bunurile în aceeași stare la destinație. Dacă marfa este pierdută, furată sau deteriorată, transportatorul poate fi obligat să plătească despăgubiri, cu excepția unor circumstanțe exoneratoare expres prevăzute.

6. Cine are calitate procesuală activă într-un litigiu privind transport internațional de mărfuri?

Calitatea procesuală activă aparține celui care deține un drept de creanță împotriva transportatorului, de obicei expeditorul sau destinatarul ori un alt transportator care a plătit despăgubiri și s-a subrogat în drepturile victimei. În cazul unui transport internațional de mărfuri cu mai mulți cărăuși succesivi, orice transportator ce a suportat prejudiciul poate acționa în regres împotriva celui vinovat de pierdere sau deteriorare.

7. Cum se interpretează o hotărâre străină într-un litigiu de transport internațional de mărfuri în România?

O hotărâre străină poate fi folosită ca probă a plății despăgubirii sau a stabilirii vinovăției, cu condiția ca pârâtul să fi avut posibilitatea să intervină în procesul străin. Conform art. 39 alin. (1) din Convenția CMR, transportatorul împotriva căruia se exercită regres nu mai poate contesta valabilitatea despăgubirii dacă a fost informat despre acel proces.</p>

8. De ce marfa pierdută în timpul transportului implică răspundere solidă pentru mai mulți transportatori?

Conform Convenției CMR, atunci când un transport internațional de mărfuri e executat succesiv de mai mulți transportatori, fiecare răspunde pentru segmentul său de transport. Dacă marfa se pierde sau se deteriorează în custodia unuia dintre ei, acesta este principalul responsabil. Totuși, pot apărea acțiuni în regres între transportatori, dacă unul a plătit deja despăgubiri în locul celui vinovat.

9. Este posibilă o excepție de necompetență internațională dacă pârâtul are sediul în altă țară?

Nu se aplică în mod automat. În materia transport internațional de mărfuri, sediul pârâtului pe teritoriul României constituie un criteriu explicit de competență în baza Convenției CMR. Prin urmare, chiar dacă s-a convenit asupra instanțelor din altă țară, reclamantul poate alege să sesizeze instanțele române, care nu pot fi declinate pe motivul acelei clauze contractuale.

10. Ce se întâmplă când un asigurător sau altă parte plătește despăgubirea și apoi revendică sumele de la transportatorul vinovat?

Cel care achită efectiv prejudiciul se subrogă în drepturile persoanei păgubite, dobândind astfel calitatea procesuală activă. Într-un litigiu de transport internațional de mărfuri, se aplică prevederile Convenției CMR referitoare la dreptul de regres și la condițiile în care poate fi exercitată această acțiune, inclusiv dovada faptului că plata a fost făcută și vinovăția transportatorului responsabil este stabilită.