Momentului în care începe să curgă termenul de prescripţie

Articolul de față analizează o hotărâre judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la chestiunea momentului în care începe să curgă termenul de prescripţie în acţiunea în răspundere contractuală, având ca temă centrală aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 în contextul contractului de mandat.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2199 din 16 noiembrie 2023

În speţa analizată, instanţele au fost chemate să soluţioneze chestiuni de drept esenţiale privind modul de determinare a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie în acţiunile de răspundere contractuală.

Problematica se înscrie în contextul aplicării din art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, normă ce reglementează momentul de cunoaştere a pagubei și al celui care răspunde pentru aceasta, indiferent de natura ilicită a faptei (contractuală sau extracontractuală).

Hotărârea pronunțată ridică întrebări cu privire la aplicabilitatea regulii generale din art. 7 din acelaşi decret și la fundamentarea juridică a acţiunii în despăgubiri în contextul neexecutării obligaţiei de a da socoteală într-un contract de mandat.

Obiectul dosarului și solicitările în fața instanţei

În speţă, obiectul dosarului a constat în evaluarea temeiului de răspundere contractuală pentru neexecutarea obligaţiei mandatarului de a da socoteală și de a restitui sumele provenite din lichidarea depozitelor bancare, încheiate pe baza unui contract de mandat. Reclamanta a solicitat:

• Restituirea sumei de 52.000 euro și a unei sume în lei (95.430 lei inițial, ulterior reanalizate în contextul conturilor deschise la BCR);
• Calculul și plata dobânzilor aferente de la momentul în care pârâta a folosit sumele în scop personal;
• Plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în primele cicluri procesuale.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1541 din Codul Civil din 1864 și pe temeiul normelor privind răspunderea contractuală, integrate în discuția privind începerea termenului de prescripţie.

Starea de fapt relevantă

Contextul faptic al speței se conturează prin mai multe etape procedurale:

• Începutul litigiului: Prin cererea introdusă la Judecătoria Slatina în 2018, reclamanta a invocat nerespectarea obligaţiei de a da socoteală, solicitând restituirea unor sume depuse în conturile deschise la BCR.
• Operaţiuni bancare controversate: S-a evidenţiat că, în contextul executării contractului de mandat, pârâta a procedat la lichidarea depozitelor și la închiderea conturilor bancare, operaţiuni ce au generat transferuri de sume în contul său.
• Aspecte privind cunoaşterea pagubei: Un element esenţial a constat în stabilirea momentului la care reclamanta a aflat sau ar fi trebuit să afle despre prejudiciu, fapt ce a generat dezbateri cu privire la aplicabilitatea normei speciale de prescripţie.

Această complexitate a determinat o analiză detaliată a momentului de încetare a contractului de mandat și a efectelor ulterioare asupra calculului termenului de prescripţie.

Temeiurile legale invocate

Hotărârea se bazează pe o serie de dispoziții legislative și doctrinare, dintre care se remarcă:

• Decretul-lege nr. 167/1958:
  • Art. 7 alin. (1): Regula generală privind începerea termenului de prescripţie.
  • Art. 8 alin. (1): Regula specială, conform căreia termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și identitatea celui care o cauzează.
• Codul Civil din 1864:
  • Art. 1541: Obligația mandatarului de a da socoteală și de a remite sumele aferente mandatului.
  • Art. 1532 și alte dispoziţii referitoare la încetarea contractului de mandat.
• Norme procedurale (Codul de Procedură Civilă): care reglementează modalităţile de admisie a recursului și controlul legal al hotărârilor instanţelor inferioare.

Această paletă legislativă a fost invocată pentru a stabili dacă regimul prescripţiei poate fi aplicat în mod diferenţiat, în funcţie de momentul de cunoaştere a pagubei, în contextul unei acţiuni de răspundere contractuală.

Argumentele reclamantei

• Interpretarea momentului de cunoaştere a pagubei: Reclamanta susține că termenul de prescripţie ar trebui să fie calculat de la momentul în care a aflat efectiv despre nerespectarea obligaţiei de a da socoteală – luna octombrie 2017 – nu de la data lichidării depozitelor din 2012.
• Continuarea actelor în baza mandatului: Se invocă faptul că, deși s-a închis formal contractul de mandat prin executare, mandatarul a continuat să efectueze operaţiuni sub incidenţa mandatului, întrerupând astfel cursul prescripţiei.
• Neclarităţile și omisiunile instanțelor inferioare: Reclamanta a criticat interpretarea restrictivă a normei art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, subliniind că aceasta nu trebuie să se aplice doar în cazul răspunderii delictuale, ci și în contextul contractual.

Argumentele pârâtei

• Aplicarea regulii generale de prescripţie: Pârâta a susținut că termenul de prescripţie a început să curgă la data încetării efective a contractului de mandat (2012), prin lichidarea depozitelor și închiderea conturilor.
• Lipsa cunoaşterii timpurii a pagubei: Se argumentează că reclamanta a avut posibilitatea de a verifica operaţiunile contabile, iar neconformităţile constatate nu pot fi dovedite ca un fapt cunoscut anterior.
• Interpretarea strictă a normei: Pârâta invocă faptul că dispoziţiile art. 8 nu pot extinde domeniul de aplicare al termenului de prescripţie dincolo de situaţiile prevăzute expres, menţionând separarea între răspunderea contractuală şi cea delictuală.

Istoricul speței la instanțele inferioare

Procedura a parcurs mai multe etape:

1. Primul ciclu procesual:
   • Judecătoria Slatina: Cererea a fost declinată de competență, fiind transmisă Tribunalului Olt.
   • Tribunalul Olt: Prin sentinţa nr. 496/2020, s-a admis parţial acţiunea reclamantei și s-a respins excepţia prescripţiei invocate de pârâtă.
2. Ciclul în apel:
   • Curtea de Apel Craiova: A anulat sentinţa Tribunalului Olt prin decizia nr. 34/2021 și a trimis cauza spre rejudecare, remarcând incertitudinile privind stabilirea momentului de început al prescripţiei.
3. Rejudecare și recurs:
   • La rejudecare, instanța a admis excepţia de prescripţie, ceea ce a determinat formularea recursului de către reclamantă, invocând erori de interpretare atât a dispoziţiilor art. 7, cât şi a celor din art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Această evoluție procesuală evidențiază dezbaterile juridice privind aplicarea normelor de prescripţie în cazul acţiunilor de răspundere contractuală.

Motivarea instanței actuale

În soluția pronunțată de Înalta Curte, se constată următoarele aspecte esențiale:

• Corelarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958: Instanţa de casare a evidenţiat că, în speţă, aplicarea incorectă a regulii generale de prescripţie a dus la ignorarea normei speciale ce stabileşte momentul de cunoaştere a pagubei.
• Întreruperea termenului de prescripţie: S-a remarcat că efectuarea unor acte ulterioare în baza mandatului de către pârâtă constituie un element de întrerupere a termenului, argument ce trebuie luat în calcul pentru a stabili momentul efectiv al cunoaşterii prejudiciului.
• Greșeala de apreciere a probatoriului: În temeiul recursului, Înalta Curte a constatat că instanţele inferioare nu au administrat probele referitoare la momentul în care reclamanta a putut avea cunoştinţă de prejudiciu, rezultând într-o dezlegare incorectă a excepţiei de prescripţie.

Aceste considerente determină reanalizarea cazului, subliniind necesitatea aplicării corecte a normelor privind termenul de prescripţie în acţiunile de răspundere contractuală.

Soluția finală

În concluzie, Înalta Curte a admis recursul reclamantei, casând decizia instanţei de apel și trimițând cauza spre rejudecare. Astfel:

• Clarificarea momentului de începere a prescripţiei: Instanţa de trimitere trebuie să stabilească cu exactitate de la ce dată curge termenul de prescripţie, ținând cont de momentul în care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.
• Reevaluarea probatoriului: Se va analiza în detaliu documentația care demonstrează continuitatea executării mandatului și momentul efectiv de cunoaştere a prejudiciului.
• Aspectele juridice conexe: Vor fi reexaminată atât interpretările dispoziţiilor art. 7 cât și cele ale art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, cu accent pe necesitatea unei interpretări unitare ce să armonizeze drepturile părților.

Prin această soluţie, instanţa de casare asigură aplicarea corectă a normelor privind prescripţia dreptului la acţiune și garantează că interpretarea acestora să fie făcută în lumina principiului „ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio”, în vederea protejării atât a drepturilor reclamantei, cât și a stabilităţii juridice.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

Întrebări frecvente

Ce este termenul de prescripție în contextul răspunderii contractuale?

Termenul de prescripție reprezintă perioada legală în care o persoană poate formula o acțiune în justiție pentru repararea prejudiciului cauzat de o faptă ilicită, indiferent că aceasta este de natură contractuală sau extracontractuală. În speța analizată, termenul de prescripție este esențial pentru stabilirea momentului de la care mandantul poate invoca răspunderea contractuală a mandatarului pentru neexecutarea obligației de a da socoteală.

Cum se aplică art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 în speța analizată?

Articolul 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958 reglementează modul de calcul al termenului de prescripție, specificând că acesta începe să curgă de la momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea. În contextul speței, această prevedere a fost invocată pentru a reevalua momentul de începere a termenului de prescripție în acțiunea de răspundere contractuală.

De ce este important momentul de cunoaștere a pagubei în calculul termenului de prescripție?

Momentul de cunoaștere a pagubei este crucial deoarece determină punctul de plecare al termenului de prescripție. În speță, instanțele au analizat când reclamanta a aflat sau ar fi trebuit să afle despre prejudiciul cauzat de neexecutarea obligației de a da socoteală, aspect ce influențează direct calculul termenului de prescripție și posibilitatea de a formula acțiunea în justiție.

Cum se diferențiază regula specială de prescripție (art. 8) de regula generală (art. 7)?

Regula generală, prevăzută la art. 7 din același decret, stabilește un punct fix de începere a termenului de prescripție, de obicei legat de încetarea contractului de mandat. În contrast, regula specială din art. 8 oferă o abordare subiectivă, luând în considerare momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba. Această diferență este esențială în analiza termenului de prescripție, deoarece poate conduce la rezultate diferite în funcție de interpretarea probelor și a circumstanțelor faptei.

Ce rol joacă contractul de mandat în determinarea momentului de începere a termenului de prescripție?

Contractul de mandat este fundamental în această speță deoarece stabilește obligațiile mandatarului, inclusiv cea de a da socoteală. Momentul de încheiere sau de executare a contractului de mandat, precum și continuarea anumitor operațiuni sub incidența mandatului, influențează calculul termenului de prescripție. În cazul de față, modul în care s-a încheiat contractul și activitățile ulterioare au fost analizate pentru a determina punctul de plecare al termenului de prescripție.

Care sunt argumentele reclamantei referitoare la momentul de cunoaștere a pagubei?

Reclamanta susține că termenul de prescripție ar trebui calculat de la momentul în care a aflat, sau ar fi trebuit să afle, despre paguba cauzată de nerespectarea obligației de a da socoteală, și nu de la data lichidării depozitelor. Astfel, reclamanta argumentează că, deși contractul de mandat s-a executat în 2012, termenul de prescripție începe abia din momentul în care a cunoscut efectiv prejudiciul, moment identificat în luna octombrie 2017.

Cum a interpretat instanța de recurs rolul activităților efectuate după lichidarea depozitelor în calculul termenului de prescripție?

Instanța de recurs a subliniat că efectuarea unor operațiuni ulterioare, chiar după lichidarea depozitelor, poate constitui un factor de întrerupere a termenului de prescripție. Aceasta a relevat că activitățile efectuate de mandatar, care au continuat să fie realizate în baza contractului de mandat, au un impact direct asupra momentului în care termenul de prescripție începe să curgă, conform normelor aplicabile.

Ce impact are administrarea probatoriului asupra stabilirii termenului de prescripție?

Administrarea probatoriului este decisivă pentru clarificarea momentului în care păguba a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută. În speța analizată, lipsa unei administrări riguroase a probelor privind momentul de cunoaștere a prejudiciului a dus la interpretări divergente ale termenului de prescripție, ceea ce subliniază importanța unui probatoriu complet și coerent pentru determinarea corectă a termenului de prescripție.

Care a fost soluția finală pronunțată de Înalta Curte cu privire la termenul de prescripție?

Înalta Curte a admis recursul reclamantei și a casat decizia instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare. Astfel, s-a stabilit că instanța de trimitere trebuie să clarifice de la ce dată curge termenul de prescripție, ținând cont de momentul în care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul. Această soluție subliniază importanța interpretării corecte a normelor privind termenul de prescripție în acțiunile de răspundere contractuală.

De ce este importantă o analiză corectă a termenului de prescripție în acțiunile de răspundere contractuală?

O analiză corectă a termenului de prescripție este esențială pentru asigurarea unui proces echitabil, deoarece aceasta determină validitatea acțiunii în justiție. În speța discutată, interpretarea riguroasă a termenului de prescripție este crucială pentru protejarea drepturilor reclamantei și pentru evitarea unor erori de judecată, garantând astfel aplicarea uniformă a normelor legale și respectarea principiului „ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio”.