Anularea dispoziției de demolare

Speța pe care o vom analiza astăzi, soluționată de Tribunalul Timiș, pune în lumină aspecte esențiale legate de anularea unui act administrativ, mai precis anularea dispoziției de demolare și condițiile stricte pe care autoritățile publice trebuie să le respecte în emiterea unor astfel de acte cu impact major asupra drepturilor și intereselor private.

Obiectul dosarului

Reclamanta, o societate comercială, a sesizat Tribunalul Timiș cu o acțiune în contencios administrativ. Obiectul principal al cererii a fost anularea Dispoziției Primarului Municipiului Timișoara nr. 711 din 26.04.2023. 

Pe lângă anulare, societatea a solicitat și suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea definitivă a cauzei, invocând prevenirea unei pagube iminente. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 

Această acțiune a fost fundamentată pe articolele 18 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Starea de fapt relevantă

Reclamanta, în calitate de societate comercială, a ocupat un imobil în Timișoara în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria Municipiului Timișoara încă din anul 2003, contract prelungit ulterior. Pe acest teren, societatea a edificat, pe cheltuiala proprie, o sală de evenimente cu o suprafață construită de 1079 mp, beneficiind de Autorizația de Construire nr. 2193/13.12.2010. 

Această autorizație a fost emisă în baza unei Decizii Civile a Curții de Apel Timișoara, care a recunoscut dreptul reclamantei de a construi, având acordul tacit al proprietarului terenului. Mai mult, societatea este înregistrată în evidențele fiscale ca proprietar al clădirii și achită anual impozitul aferent.

Pe lângă construcția autorizată, au existat și lucrări edificate fără autorizație. Având în vedere modificările aduse Legii nr. 50/1991 (prin Legea nr. 7/2020), care permit obținerea unui certificat de atestare a existenței construcțiilor chiar și în cazul celor edificate fără autorizație, dacă termenul de prescripție pentru sancțiuni a expirat, reclamanta a solicitat autorității locale eliberarea unui astfel de certificat, însoțit de o expertiză tehnică ce atesta respectarea cerințelor de calitate și încadrarea în reglementările urbanistice. Această cerere, depusă în februarie 2020, nu a fost soluționată.

În acest context, la data de 12.05.2023, reclamantei i-a fost comunicată Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 711/26.04.2023. Prin acest act, Primarul dispunea „Eliberarea terenului prin desființarea construcțiilor neautorizate, astfel cum au fost descrise în adresa cu nr. SC2023-1817 din 25.01.2023, de la imobilul situat pe Strada F.C.Ripensia, nr. 40, executate pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului Timișoara, înscris în extrasul de carte funciară nr. 406972, din Timișoara, în baza art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.” Dispoziția era fundamentată pe un referat intern și pe articolele 33 din Legea nr. 50/1991 și 196 alin. 1 lit. b din OUG nr. 57/2019.

Înainte de a se adresa instanței, reclamanta a parcurs procedura prealabilă obligatorie, formulând o plângere administrativă prin care a solicitat revocarea dispoziției. De asemenea, a obținut anterior o hotărâre judecătorească de suspendare provizorie a executării dispoziției, până la soluționarea fondului cauzei.

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Temeiurile legale invocate

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe mai multe dispoziții legale, dintre care cele mai importante sunt:

• Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
  • Art. 1 alin. 1: Dreptul oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică de a se adresa instanței pentru anularea actului.
  • Art. 2 alin. 1 lit. a, n, o, p, ș, t: Definițiile termenilor cheie precum „persoană vătămată”, „exces de putere”, „drept vătămat”, „interes legitim privat”, „pagubă iminentă” și „caz bine justificat”.
  • Art. 7 alin. 1: Condiția plângerii prealabile.
  • Art. 14 și 15: Condițiile și procedura de suspendare a executării actului administrativ.
  • Art. 18: Soluționarea acțiunilor în contencios administrativ.
• Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:
  • Art. 33: Prevede posibilitatea desființării pe cale administrativă a construcțiilor executate fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului/unităților administrativ-teritoriale.
  • Art. 37 alin. 6: Permite obținerea certificatului de atestare a existenței construcțiilor pentru lucrările fără autorizație, dacă termenul de prescripție a expirat și sunt respectate cerințele de calitate și urbanism.
• Art. 453 Cod de procedură civilă: Privind cheltuielile de judecată.
• Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: Protecția proprietății.

Pârâtul, Primarul Municipiului Timișoara, și-a fundamentat apărarea pe:

• Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991: Susținând legalitatea dispoziției de demolare pentru construcțiile neautorizate pe terenul aparținând domeniului public al municipiului.
• Art. 37 din Legea nr. 50/1991: Invocând lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru sala de evenimente autorizată, ca impediment la intabulare și recunoașterea dreptului de proprietate.
• Art. 37 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare: Privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în cartea funciară.
• Art. 27 lit. g) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții: Referitor la darea în folosință a construcțiilor.
• Decizia ICCJ nr. 1442/2020 și minuta întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale ICCJ și curților de apel din 22-23 aprilie 2021: Cu privire la motivarea actelor administrative și la aplicarea art. 33 din Legea nr. 50/1991 (necesitatea procesului-verbal de contravenție).
• Art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004: Referitor la condițiile de suspendare a executării actului administrativ.

Argumentele fiecărei părți implicate

Argumentele Reclamantei (Societatea Comercială):

1. Nemotivarea actului administrativ: Reclamanta a susținut că Dispoziția de demolare nu este motivată corespunzător. Simpla enumerare a unor dispoziții legale, trimiterea la un referat intern și la o adresă internă a autorității nu constituie o motivare validă, deoarece nu sunt menționate explicit construcțiile ce urmează a fi desființate. Această lipsă de motivare contravine jurisprudenței constante a instanțelor naționale și europene, care impune transparență și claritate în actele administrative, mai ales cele care afectează drepturi fundamentale.
2. Inopozabilitatea adresei interne: Adresa nr. SC2023-1817 din 25.01.2023, la care face trimitere dispoziția pentru identificarea construcțiilor neautorizate, nu i-a fost comunicată reclamantei, fiind, prin urmare, inopozabilă.
3. Neincidența art. 33 din Legea nr. 50/1991:
   • Domeniul public: Reclamanta a argumentat că terenul nu aparține domeniului public al Municipiului Timișoara. A contestat legalitatea HCL nr. 569/2013, prin care municipiul și-a înscris dreptul de proprietate, susținând că nu a existat o hotărâre de guvern care să ateste trecerea terenului din proprietatea statului în cea a unității administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 2193/1998 sau OUG nr. 57/2019. A invocat o sentință civilă (nedefinitivă) care a admis excepția de nelegalitate a HCL-ului.
   • Construcții autorizate: A subliniat că sala de evenimente principală a fost edificată cu autorizație de construire valabilă, emisă chiar de Primăria Timișoara, iar aceasta nu poate fi supusă desființării în baza art. 33 din Legea nr. 50/1991.
   • Procedura de intrare în legalitate pentru construcțiile neautorizate: Reclamanta a formulat o cerere pentru eliberarea certificatului de atestare a existenței construcțiilor neautorizate, în baza art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, cerere rămasă nesoluționată. Această procedură, împreună cu raportul de expertiză judiciară din alt dosar, care a confirmat respectarea cerințelor de calitate și urbanism, demonstrează intenția de intrare în legalitate și nu justifică o demolare.
4. Excesul de putere al autorității: Prin emiterea dispoziției de demolare, în loc să soluționeze cererea de atestare a existenței construcțiilor și să aștepte finalizarea litigiului privind situația juridică a terenului și a construcțiilor, autoritatea a acționat cu exces de putere, încălcând interesul legitim privat al reclamantei.
5. Vătămare iminentă și ireparabilă: Desființarea construcțiilor ar constitui o gravă încălcare a dreptului de proprietate și ar produce un prejudiciu material ireparabil, afectând patrimoniul societății, capacitatea de plată a salariilor și ducând la încetarea activității.

Argumentele Pârâtului (Primarul Municipiului Timișoara):

1. Individualizarea construcțiilor supuse demolării: Pârâtul a susținut că dispoziția vizează doar construcțiile neautorizate/extratabulare, iar cele autorizate nu fac obiectul demolării. A făcut trimitere la adresa SC2023-1817/25.01.2023, susținând că aceasta identifică suficient de clar construcțiile vizate.
2. Motivarea suficientă a actului: A argumentat că dispoziția este motivată prin referatul Direcției de Urbanism și prin expunerea temeiului legal (art. 33 din Legea nr. 50/1991). A invocat doctrina și jurisprudența conform cărora motivarea poate fi inclusă într-un document exterior, cu condiția să fie menționată în actul principal și să facă parte din documentația sa.
3. Lipsa procesului-verbal de recepție: A subliniat că pentru sala de evenimente autorizată nu există un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, conform art. 37 din Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 7/1996, ceea ce constituie un impediment pentru recunoașterea dreptului de proprietate.
4. Teren aparținând domeniului privat al Municipiului Timișoara: A susținut că reclamanta ocupă abuziv terenul, care aparține domeniului privat al municipiului.
5. Nelegalitatea cererii de suspendare: Pârâtul a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de „caz bine justificat” și „pagubă iminentă” pentru suspendare, deoarece motivele invocate de reclamantă necesită un probatoriu complex, ce poate fi efectuat doar în cadrul litigiului de fond, și nu există indicii clare care să răstoarne prezumția de legalitate a dispoziției.

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Istoricul speței

Prezenta cauză a fost înregistrată la Tribunalul Timiș în data de 10.07.2023. Anterior, reclamanta a formulat o cerere separată de suspendare a executării Dispoziției nr. 711/26.04.2023. Prin hotărârea din 25.05.2023, instanța a admis cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond în dosarul principal. Aceasta indică faptul că, încă de la început, instanța a identificat elemente suficiente pentru a considera că executarea dispoziției ar putea genera o pagubă.

De asemenea, este relevant de menționat existența unui alt litigiu, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în care reclamanta a formulat o cerere reconvențională de constatare a edificării construcțiilor și de intabulare a dreptului de proprietate, precum și de constituire a unui drept de superficie. 

În cadrul acestui dosar, reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a HCL nr. 569/2013, act prin care Municipiul Timișoara și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului. Instanța de fond din acest dosar a admis excepția de nelegalitate (hotărâre nedefinitivă), aspect important în contextul discuției despre proprietatea terenului. Pârâtul, Primarul Municipiului Timișoara, a menționat că în dosarul ####/30/2021, Tribunalul Timiș a respins cererea reconvențională a reclamantei.

Motivarea instanței actuale

Tribunalul Timiș, analizând temeinicia acțiunii reclamantei, a reținut următoarele aspecte cruciale:

1. Lipsa de individualizare a construcțiilor supuse demolării: Instanța a constatat că Dispoziția Primarului nr. 711/26.04.2023, în cuprinsul articolului 1, nu individualizează în niciun fel construcțiile care fac obiectul măsurii de desființare. Simpla trimitere la adresa nr. SC2023-1817 din 25.01.2023 este insuficientă, deoarece nici această adresă nu specifică explicit și clar care sunt construcțiile considerate a fi fost realizate fără autorizație și care urmează a fi desființate. Instanța a subliniat că voința autorității de a dispune desființarea trebuie să rezulte explicit pentru fiecare construcție/lucrare vizată și nu poate fi dedusă prin interpretare din acte premergătoare.
2. Nemotivarea privind calitatea de „contravenient” și suportarea costurilor: Potrivit articolului 33 din Legea nr. 50/1991, desființarea lucrărilor se face pe cheltuiala contravenientului. Tribunalul a observat că dispoziția atacată și adresa la care se face trimitere nu menționează cine este investitorul sau executantul lucrărilor supuse desființării și, implicit, nu justifică de ce reclamanta ar trebui să suporte costurile demolării. În lipsa acestor mențiuni, nu se poate identifica temeiul legal al obligării reclamantei la plata costurilor.
3. Consecințele lipsei de motivare: Instanța a concluzionat că modul în care a fost întocmită dispoziția, fără precizarea explicită a construcțiilor supuse desființării și fără argumente clare privind obligarea reclamantei la suportarea costurilor, împiedică destinatarii să prevadă efectele actului și face imposibilă exercitarea unui control jurisdicțional eficient. Aceasta echivalează cu o încălcare a cerinței esențiale de motivare a actelor administrative.
4. Îndeplinirea condițiilor de suspendare: Având în vedere viciile de legalitate constatate, care generează o îndoială serioasă asupra legalității actului (adică un „caz bine justificat”), precum și paguba iminentă reprezentată de prejudiciul suferit prin demolarea unor construcții neidentificate clar și costurile aferente, instanța a considerat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru suspendarea executării dispoziției.

Soluția Finală

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul Timiș a pronunțat următoarea soluție:

1. Admite cererea formulată de reclamantă.
2. Anulează Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 711 emisă la data de 26.04.2023.
3. Suspendă executarea Dispoziției nr. 711 emisă la data de 26.04.2023 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. ####/30/2023.
4. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, motivând că acestea nu au fost probate.

Această soluție subliniază încă o dată importanța fundamentală a respectării principiilor de legalitate și transparență în emiterea actelor administrative, în special a celor cu caracter oneros sau restrictiv pentru drepturile cetățenilor și entităților juridice. Lipsa unei motivări clare și a unei individualizări precise a măsurilor dispuse poate duce la anularea actului de către instanța de contencios administrativ.

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Întrebări frecvente

1. Ce înseamnă anularea unui act administrativ și de ce este importantă?

Anularea unui act administrativ înseamnă declararea nevalabilității acestuia de către o instanță de judecată, ca urmare a constatării unor vicii de legalitate. Este un pas crucial pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor sau ale companiilor atunci când sunt vătămate de decizii abuzive sau nelegale ale autorităților publice. În cazul discutat, instanța a dispus anularea unui act administrativ de demolare, protejând astfel dreptul de proprietate al reclamantei.

2. Care au fost motivele principale pentru care instanța a decis anularea actului administrativ în acest caz?

Principalul motiv pentru anularea actului administrativ a fost lipsa unei motivări clare și suficiente. Dispoziția de demolare nu a individualizat în mod explicit construcțiile vizate și nu a justificat temeiul legal pentru obligarea reclamantei la suportarea costurilor. Instanța a considerat că această lipsă de claritate împiedică destinatarii să înțeleagă efectele actului și face imposibil un control jurisdicțional eficient, justificând astfel anularea actului administrativ.

3. Poate fi suspendată executarea unui act administrativ înainte de a fi anulat?

Da, executarea unui act administrativ poate fi suspendată. În cazul analizat, reclamanta a obținut o hotărâre de suspendare a dispoziției de demolare încă din faza preliminară a procesului. Suspendarea se acordă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, oferind o protecție temporară până la decizia finală privind anularea actului administrativ.

4. Ce rol joacă motivarea într-un act administrativ și cum a influențat aceasta soluția de anulare a actului administrativ?

Motivarea este o cerință esențială de legalitate pentru orice act administrativ, în special pentru cele care afectează drepturi. Aceasta asigură transparența și permite destinatarilor să înțeleagă raționamentul autorității. În speță, Tribunalul a constatat că dispoziția era nemotivată corespunzător, fapt ce a dus la anularea actului administrativ, deoarece instanța nu a putut verifica legalitatea măsurilor dispuse în lipsa unor argumente clare.

5. Ce înseamnă „exces de putere” al unei autorități publice în contextul anulării unui act administrativ?

„Excesul de putere” se referă la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În acest caz, reclamanta a susținut că Primarul a acționat cu exces de putere prin emiterea dispoziției de demolare, în loc să soluționeze cererea de intrare în legalitate și să aștepte clarificarea situației juridice a terenului, aspect care poate duce la anularea actului administrativ.

6. Ce este procedura de plângere prealabilă și de ce este obligatorie înainte de a solicita anularea unui act administrativ?

Plângerea prealabilă este o etapă obligatorie în procedura contenciosului administrativ, prin care persoana vătămată solicită autorității emitente să reanalizeze și, eventual, să revoce actul administrativ. Aceasta oferă autorității o șansă de a corecta eventualele erori înainte ca litigiul să ajungă în instanță. Reclamanta a respectat această cerință înainte de a solicita anularea actului administrativ în instanță.

7. Cum este afectat dreptul de proprietate de o dispoziție de demolare și ce protecție oferă legea?

O dispoziție de demolare afectează direct dreptul de proprietate, un drept fundamental protejat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Legea oferă protecție prin posibilitatea de a contesta legalitatea unei astfel de dispoziții și de a solicita anularea actului administrativ în instanță, mai ales dacă actul este emis cu nerespectarea condițiilor de formă sau de fond, așa cum s-a întâmplat în cazul prezent.

8. Ce rol joacă Legea nr. 50/1991 (Legea Construcțiilor) în acest caz și în ce condiții permite ea demolarea?

Legea nr. 50/1991 reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcții și stabilește condițiile în care construcțiile pot fi demolate. Articolul 33 din această lege permite demolarea administrativă a construcțiilor neautorizate pe terenuri publice. Cu toate acestea, instanța a analizat dacă ipotezele acestui articol erau cu adevărat îndeplinite și a constatat vicii care au condus la anularea actului administrativ de demolare.

9. Ce înseamnă „caz bine justificat” și „pagubă iminentă” în contextul suspendării executării unui act administrativ?

„Cazul bine justificat” se referă la circumstanțe de fapt și de drept care creează o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. „Paguba iminentă” este un prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat. Ambele condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune suspendarea, iar în această speță, instanța le-a considerat întrunite, argumentând necesitatea de a suspenda măsura până la decizia finală de anulare a actului administrativ.

10. Ce ar trebui să facă o persoană sau o societate dacă se consideră vătămată printr-un act administrativ?

Dacă o persoană sau o societate se consideră vătămată printr-un act administrativ, primul pas este formularea unei plângeri prealabile către autoritatea emitentă, în termenul legal. Dacă soluția nu este satisfăcătoare sau nu se primește un răspuns în termen, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea actului administrativ și, eventual, suspendarea executării acestuia și repararea pagubelor. Este recomandabil să se solicite sprijin juridic specializat.

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Hotărâre text integral

Hotarâre nr. 481/2024 din 24.05.2024 pronunțată de Tribunalul Timiș, cod RJ 725838388 (https://www.rejust.ro/juris/725838388)

Document finalizat

Cod ECLI    ECLI:RO:TBTIM:2024:020.######

Dosar nr. ####/30/2023

R O M Â N I A

TRIBUNALUL #####

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###/2024

Şedinţa publică din 24 mai 2024

Completul compus din:

PREŞEDINTE ###### ##### #####

Grefier ###### ######## #######

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta ###### SRL în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, în cauza având ca obiect anulare act administrativ.

Dată fără citarea părţilor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26.04.2024, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea la data de 10.05.2024, când, în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive, a amânat pronunţarea în cauză la data de 24.05.2024.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului ##### la data de 10.07.2023, reclamanta ###### SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, în temeiul art. 18 şi 15 din Legea nr. 554/2004, anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Timişoara nr. 711/26.04.2023; suspendarea executării Dispoziţiei Primarului Municipiului Timişoara nr. 711/26.04.2023, până la soluţionarea definitivă a cauzei; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, societatea reclamantă a ocupat imobilul situat pe ###### ##### ## ######### ### ##, înscris în extrasul de carte funciară nr. 406972 Timişoara, în temeiul contractului de închiriere nr. 868/23.07.2003, încheiat cu Primăria Municipiului Timişoara, prelungit ulterior prin acte succesive. Pe acest teren, a construit, pe cheltuiala proprie, cu autorizaţie de construire nr. 2193/13.12.2010 şi cu respectarea tuturor normelor în construcţii, arhitecturale şi urbanistice, o sală de evenimente cu suprafaţă construită de 1079 mp. Această autorizaţie a fost emisă în baza Deciziei Civile nr. ####/18.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal – în dosar nr. ####/30/2009. Potrivit Deciziei de impunere nr. A2020##########.02.2020, precum şi Deciziei de impunere nr. 180980/23.02.2023, ambele emise de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, societatea reclamantă este înregistrată, în evidenţele fiscale, ca proprietar la clădirii sală de festivităţi – data dobândirii fiind 31.12.2016. Societatea achită anual, potrivit deciziilor de impunere, impozitul pe clădiri aferent.

Alături de construcţia autorizată, au mai fost edificate şi lucrări fără autorizaţie, în privinţa acestora, date fiind modificările aduse Legii nr. 50/1991, în condiţiile stipulate de art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu ultimele modificări aduse prin Legea nr. 7/2020, a solicitat autorităţii publice locale obţinerea certificatului de atestare a existenţei construcţiilor. Astfel, având în vedere că parte din construcţii a fost realizată fără autorizaţie şi s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut la art. 31, a adresat autorităţii publice cererea de eliberare a certificatului de atestare a existenţei construcţiilor, însoţită de expertiza tehnică, cerere întemeiată pe disp. art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 (aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 7/2020), însă această cerere nu i-a fost soluţionată nici până la momentul redactării acţiunii.

Toate construcţiile existente pe teren au fost descrise prin raportul de expertiză tehnică, întocmit de către expertul judiciar în dosarul nr. ####/30/2021 al Tribunalului #####.

În acest context, la 12.05.2023, i-a fost comunicată dispoziţia contestată, însoţită de adresa Biroului Disciplină în Construcţii din cadrul Municipiului Timişoara nr. SC2023-1817/4.05.2023. Prin actul administrativ menţionat, Primarul Municipiului Timişoara a dispus, la art. 1: „Eliberarea terenului prin desfiinţarea construcţiilor neautorizate, astfel cum au fost descrise în adresa cu nr. SC2023-1817 din 25.01.2023, de la imobilul situat pe ###### ##### ## ######### ### ##, executate pe terenul aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara, înscris în extrasul de carte funciară nr. 406972, din Timişoara, în baza art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”.

Dispoziţia este întemeiată pe referatul Direcţiei de Urbanism nr. SC2023-1817/13.02.2023, pe art. 33 din Legea nr. 50/1991 şi art. 196 al. 1 lit. b din OUG nr. 57/2019.

Potrivit art. 7 al. 1 prima teză din Legea nr. 554/2004, după comunicarea actului administrativ, a adresat autorităţii pârâte plângerea prealabilă, înregistrată la 15.05.2023, potrivit dovezii ataşate prezentei acţiuni. În cadrul acestei proceduri, a solicitat emitentului actului să procedeze la revocarea acestuia.

A solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună suspendarea executării Dispoziţiei nr. 711/26.04.2023, prin cererea întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind formulată la 17.05.2023 şi înregistrată în dosar nr. ####/30/2023. Prin hotărârea din 25.05.2023, instanţa a admis cererea, dispunând suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

În termenul de 60 de zile de la introducerea cererii de suspendare, stipulat de art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004, a formulat prezenta acţiune în anularea actului administrativ şi suspendarea executării acestuia până la soluţionarea definitivă a cauzei (potrivit art. 15 din lege).

Reclamanta a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 1 al. 1, 8 al. 1 şi 18 al. 1 rap. la art. 2 al. 1 it. n din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune anularea Dispoziţiei nr. 711/26.04.2023, precum şi disp. art. 15 raportat la art. 14 şi 2 al. 1 lit. ş şi t din lege, pentru a se dispune suspendarea executării actului până la soluţionarea definitivă a acţiunii.

Astfel, potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, „(l)Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea-actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”

Conform art. 2 al. 1 lit. a n, o şi p din aceeaşi lege: „(1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoană vătămată – orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;”

n) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

o) drept vătămat – orice drept prevăzut, de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;

p) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;”

Reclamanta a apreciat că, prin actul administrativ contestat, i-a fost încălcat dreptul de

proprietate asupra construcţiilor edificate pe teren, pe cheltuiala proprie, ca şi dreptul de a obţine certificatul de atestare a existenţei construcţiilor, prevăzut de art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep., iar dispoziţia a fost emisă cu exces de putere, prin încălcarea acestor drepturi. Fiind beneficiarii unei autorizaţii de construire şi formulând cererea întemeiată pe art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep., justifică interesul legitim privat în declanşarea acţiunii.

Mai întâi, reclamanta a învederat instanţei că este îndeplinită condiţia de formă, adresând emitentului actului, în condiţiile şi termenul prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă.

În al doilea rând, a solicitat instanţei să constate, în aplicarea art. 2 al. 1 lit. a, că societatea reclamantă este persoană vătămată de o autoritate publică, prin emiterea actului administrativ contestat, fiind titulara unui drept de proprietate dobândit prin edificare asupra construcţiei autorizate prin Autorizaţia de construire nr. 2193/2010, emisă de Primarul Municipiului Timişoara. De asemenea, are un interes legitim în a obţine atât certificatul de atestare a existenţei construcţiilor (în procedura întemeiată pe art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep., înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara în luna februarie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2020), cât şi în a-şi înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară asupra construcţiilor edificate. Nu în ultimul rând, pornind de la faptul că a declanşat procedura prevăzută de art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep. şi de la cererea reconvenţională din dosar nr. ####/30/2021, prin care a solicitat instanţei să constate că a edificat, cu şi fără autorizaţie, mai multe construcţii pe terenul înscris în cf nr. 406972 Timişoara şi să dispună înscrierea dreptului în carte afundară, a apreciat că îi este vătămat şi interesul legitim de a i se recunoaşte un drept de superficie, cu titlu oneros.

În al treilea rând, a invocat nemotivarea actului administrativ şi a susţinut că actul este nelegal din această perspectivă.

După cum se poate observa cu uşurinţă, Dispoziţia este întemeiată pe referatul Direcţiei de Urbanism nr. SC2023-1817/13.02.2023, pe art. 33 din Legea nr. 50/1991 şi art. 196 al. 1 lit. b din OUG nr. 57/2019. De asemenea, în art. 1 al Dispoziţiei, se face vorbire de „construcţii neautorizate, astfel cum au fost descrise în adresa nr. SC2023-1817 din 25.01.2023 ,,Enumerarea unor dispoziţii din acte normative, trimiterea la un referat intern şi la o adresă internă a autorităţii publice nu se pot constitui într-o veritabilă motivare a actului administrativ, nefiind menţionate construcţiile ce urmează a fi desfiinţate. Acest aspect este deosebit de important, în condiţiile în care, după cum vom arăta în continuare, doar o parte din construcţii s-a realizat fără autorizaţie, iar altă parte din construcţii s-a edificat, pe cheltuiala proprie a societăţii, cu autorizaţie de construire nr. 2193/13.12.2010 şi cu respectarea tuturor normelor în construcţii, arhitecturale şi urbanistice (sala de evenimente cu suprafaţă construită de 1079 mp., această autorizaţie fiind emisă în baza Deciziei Civile nr. ####/18.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1991 rep. se referă la „construcţiile executate fără autorizaţie de construire”, precum şi la „construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu”, ori, societatea a realizat imobilul sală de evenimente cu autorizaţie de construire, neexistând, pe teren, construcţii cu caracter provizoriu.

În contextul nemotivării actului, vătămarea ce i se creează este una evidentă şi nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, fiind în pericol de a i se desfiinţa o construcţie importantă, realizată în baza autorizaţiei emise de aceeaşi autoritate care, acum, dispune desfiinţarea lucrărilor.

#### s-ar accepta că actul este motivat, aceasta ar echivala cu negarea unei jurisprudenţe ample referitoare la obgativitatea motivării unui act administrativ.

Cu privire la obligativitatea motivării actelor administrative, s-a apreciat constant, în jurisprudenţă, că cerinţa motivării este obligatorie în cazul actelor nefavorabile particularilor, în condiţiile în care autorităţile sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora şi, în contextul în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, acestea să poată fi cenzurate. Importanţa motivării actelor administrative este constant subliniată în jurisprudenţă.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. în acest sens, nemotivarea deciziei de  eliberare din funcţia publică reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului. (Decizia nr. #### din data de 10 septembrie 2012 pronunţată în recurs de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anulare decizie de eliberare din funcţia publică)”.

„Puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absoluta şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere, conform prevederilor art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, Curtea reţine că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile trebuie motivată, mai ales din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării limitelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia autoritatea publică emitentă a actului nu trebuie să-şi motiveze decizia echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei, a statului de drept bazat pe principiul legalităţii. ######### autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprima drepturi sau situaţii juridice individuale. … De altfel, şi în jurisprudenţă comunitară se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi de asemenea să permită Curţilor Comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului (cauza C367/1995). Aşa cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalenta cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969). O detaliere a motivelor este necesara şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, caci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi în acelaşi timp permite exercitarea de către ##### a controlului jurisdicţional (cauza C.509/1993). #### de cele expuse, Curtea reţine ca actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat o obligaţie generală a autorităţii publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ, iar sancţiunea pentru nemotivarea actului administrativ nu poate fi decât anularea acestuia.” (Curtea de Apel ####### – sentinţa nr. ###/2009).

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Cu referire la necesitatea motivării în fapt şi în drept, într-o măsură suficientă şi de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanţei de judecată, s-a pronunţat înalta ##### de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. #### din 11 aprilie 2008 a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, arătându-se că puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituţia României prevede în art. 31 alin. 2 obligaţia autorităţilor de a asigura informarea corectă a cetăţeanului şi asupra problemelor de interes personal, prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-şi motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei şi a statului de drept bazat pe principiul legalităţii. (în acelaşi sens, înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. ####/2008, Decizia nr. ####/2008). Motivarea actului administrativ este menită a evita dobândirea de către autoritate a unei puteri discreţionare, precum şi a asigura exercitarea de către subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare şi a celui la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţie a cărui nesocotire atrage anulabilitatea actului (Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. ####/2008).

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care autorităţile sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora şi, în condiţiile în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susţine că este permisă absenţa motivării explicite a actului administrativ atacat. În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce instanţa nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare, motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concret, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii sale, iar importanţa acestei exigenţe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum şi de interesul pe care destinatarul actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicaţii şi deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere.

Pornind de la natura actului litigios şi de la efectele pe care acesta le-ar produce în patrimoniul societăţii, rezultă interesul reclamantei de a i se explica motivele pentru care autoritatea publică a adoptat soluţia desfiinţării construcţiilor.

De altfel, şi în jurisprudenţă comunitară, s-a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C # ########). în acelaşi sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greşită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, mai mult decât atât, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C # #######). O detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicţional (cauza C # ########).

Reclamanta a subliniat că, la nivel european, dreptul la apărare este consacrat de art. 41 alin. (2) din ##### drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care, sub denumirea „Dreptul la o bună administrare”, prevede:

„(…) (2)Acest drept include în principal a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; c) obligaţia administraţiei de-şi motiva deciziile”.

În continuare, reclamanta a susţinut nelegalitatea dispoziţiei, pentru că ea se întemeiază pe art. 33 din Legea nr. 50/1991 rep., iar ipotezele reglementate de text nu sunt incidente.

Textul prevede: „Articolul 33

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului. (2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului. (3) În cazul neîndeplinirii de către autoritatea administraţiei publice competente a procedurii de desfiinţare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparţinând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construire. (4) Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, oraşelor ori comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice competente, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.”

Reclamanta a învederat instanţei că, deşi dispoziţia se referă la construcţii executate fără autorizaţie de construire, realizate „pe terenul aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara”, cartea funciară nr. 406972 Timişoara nu atestă apartenenţa imobilului la domeniul public, Municipiul înscriindu-şi dreptul de proprietate în baza HCL nr. 569/2013, la 3.07.2020. Nu există niciun act administrativ, nicio hotărâre de guvern care să ateste trecerea în domeniu public a terenului.

Potrivit conţinutului cărţii funciare nr. 406972 Timişoara, până la data de 3.07.2020, calitatea de proprietar al terenului a aparţinut Statului #####, iar, în cadrul litigiului înregistrat în dosar nr. ####/30/2021 al Tribunalului #####, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a HCL nr. 569/2013, susţinând că, în mod nelegal, dreptul de proprietate a trecut din patrimoniul Statului ##### în cel al Municipiului Timişoara, ca efect al HCL nr. 569/2013. Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 8 sau 10 al. 2 din Legea nr. 2193/1998, dar şi cu cele ale art. 358 al. 1 din Codul Administrativ, nu a fost adoptată o hotărâre de guvern în temeiul căreia terenul să fi trecut din proprietatea statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale. Prin Sentinţa civilă nr. ###/08.06.2023 pronunţată în dosar nr. ####/30/2021, instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate (hotărârea nu este, însă, definitivă).

Cu atât mai mult, nici chiar menţiunile actuale din cartea funciară (contestate de reclamantă conform Legii nr. 7/1996, prin cererea de reexaminare adresată OCPI, potrivit menţiunilor din cf nr. 406972 Timişoara, soluţia nefiind comunicată până la momentul redactării acţiunii) nu se referă la apartenenţa terenului la domeniul public al Municipiului Timişoara.

În continuare, reclamanta a învederat instanţei că nu este îndeplinită condiţia realizării lucrărilor de construire fără autorizaţie, având în vedere că a construit, pe cheltuiala proprie, cu autorizaţie de construire nr. 2193/13.12.2010 şi cu respectarea tuturor normelor în construcţii, arhitecturale şi urbanistice, pe terenul înscris în cf nr. 406972 Timişoara, sala de evenimente cu suprafaţă construită de 1079 mp. Această autorizaţie a fost emisă în baza Deciziei Civile nr. ####/18.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal – în dosar nr. ####/30/2009.

Din analiza considerentelor acestei decizii, rezultă că instanţa de recurs a avut în vedere faptul că „reclamanta era îndreptăţită să realizeze edificarea sălii de festivităţi, chiar în măsura în care în contractul de închiriere i s-a transmis în folosinţă imobilul nu s-a impus în sarcina sa o atare obligaţie, câtă vreme aceasta are acordul proprietarului terenului….”; „reclamanta are cel puţin acordul tacit din partea proprietarului terenului pentru edificarea sălii de festivităţi, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 al. 1 din Legea nr. 50/1991 şi art. 39 din Normele Metodologice de aplicare a acesteia, pentru eliberarea autorizaţiei de construire ,,De asemenea, instanţa a reţinut că „certificatul de urbanism pentru stabilirea regimului economic, juridic şi urbanistic al imobilului a fost eliberat la solicitarea Primăriei Municipiului Timişoara pentru SC ###### SRL, precum şi că aceeaşi instituţie a solicitat emiterea autorizaţiei de construire în condiţiile prescrise de certificat”(pagina 5 a Deciziei civile nr. ####/18.11.2010).

De asemenea, reclamanta a invocat Deciziile de impunere nr. A2020##########.02.2020 şi nr. 180980/23.02.2023, emise de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, care atestă că societatea reclamantă este înregistrată, în evidenţele fiscale, ca proprietar al clădirii sală de festivităţi – data dobândirii fiind 31.12.2016. Societatea achită anual, potrivit deciziei de impunere, impozitul pe clădiri aferent.

Nu este îndeplinită condiţia enunţată de textul art. 33 nici pentru ipoteza construcţiilor realizate fără autorizaţie, pentru că, în privinţa acestora, modificările aduse Legii nr. 50/1991 permit obţinerea certificatului de atestare a existenţei construcţiilor, în condiţiile stipulate de art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu ultimele modificări aduse prin Legea nr. 7/2020.

##### în vedere că parte din construcţii a fost realizată fără autorizaţie şi s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut la art. 31, reclamanta a adresat autorităţii publice cererea de eliberare a certificatului de atestare a existenţei construcţiilor, însoţită de expertiza tehnică, cerere întemeiată pe disp. art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 (aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 7/2020), însă această cerere nu i-a fost soluţionată până la momentul redactării acţiunii. Textul art. 37 al. 6 prevede: „în cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, iar împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancţiunilor, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale. În situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerinţelor fundamentale şi a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei.”

În acelaşi context, în litigiul declanşat de autorităţile publice locale pentru obligarea noastră la plata contravalorii folosinţei terenului, înregistrat în dosarul nr. ####/30/2021 al Tribunalului #####, în scopul soluţionării cererii reconvenţionale, a fost efectuat un raport de expertiză judiciară, care a descris lucrările efectuate de reclamantă pe teren, atât în baza autorizaţiei de construire nr. 2193/13.12.2010, cât şi fără autorizaţie – expertul concluzionează că au fost respectate cerinţele fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate de la data edificării, astfel că se acceptă recepţia structurii de rezistenţă a clădirilor şi intrarea în legalitate. ######### face propunerea de înscriere a dreptului de proprietate asupra construcţiilor în cartea funciară.

În cadrul aceluiaşi dosar, a invocat excepţia de nelegalitate a HCL nr. 569/2013, act administrativ în baza căruia Municipiul şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară la 7 ani după adoptarea HCL, în absenţa unei hotărâri de guvern şi după intrarea în vigoare a OUG nr. 57/2019 (sub imperiul căruia, în baza art. 358 al. 1, doar o hotărâre a guvernului putea să stea la baza transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul statului în cel al municipiului). În consecinţă, pârâtul nu putea reţine, în cuprinsul dispoziţiei, că edificiile vizate s-au realizat pe terenul domeniu public al Municipiului, neavând un titlu care să ateste apartenenţa terenului la domeniul public. De asemenea, reclamanta a contestat însăşi dobândirea proprietăţii de către municipiu, dat fiind că nu a fost vreodată adoptată o hotărâre a guvernului în acest sens, nici sub imperiul Legii nr. 2193/1998, nici al OUG nr. 57/2019.

În cadrul dosarului nr. ####/30/2021, a fost depusă adresa emisă de Ministerul Finanţelor sub nr. ###########.260/2.02.2023, prin care ministerul atestă că, până la data de 28.12.2022, data verificării, autorităţile administraţiei publice din Timişoara nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 288 şi 356 din Codul Administrativ, precum şi ale Ordinului MFP nr. 668/2014, acelea de a întocmi şi identifica bunurile ce aparţin proprietăţii statului şi, mai apoi, de a le încărca în aplicaţia PATRIM – Patrimoniul public al statului. Ministerul Finanţelor precizează că, deşi există această obligaţie de inventariere, iar centralizarea bunurilor s-a făcut încă din anul 2000, nici până în prezent, nu se regăsesc în aplicaţie bunurile aparţinând statului şi inventariate de Municipiul Timişoara, aflate pe raza municipiului. Ca atare, nu se poate stabili, cu certitudine, nici măcar dacă terenul pe care se află construcţiile aparţine domeniului public sau privat al statului, cu atât mai puţin, al administraţiei publice locale.

În privinţa celei de a doua ipoteze a textului art. 33 – ,,cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor”, este lesne de observat că aceasta nu este incidenţă, nici măcar emitentul actului nefăcând referire la existenţa unor lucrări cu caracter provizoriu.

În continuare, a susţinut că, faţă de declanşarea procedurii prevăzute de art. 37 al. 6, cât şi de litigiul din dosarul nr. ####/30/2021, autoritatea publică pârâtă a acţionat cu exces de putere şi cu încălcarea interesului nostru legitim privat, prin aceea că, în loc să soluţioneze cererea întemeiată pe art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep. şi să aştepte soluţionarea definitivă a unui litigiu referitor la situaţia construcţiilor şi terenului, adoptă măsura desfiinţării construcţiilor. Astfel, formulând cererea de eliberare a certificatului de atestare a existenţei construcţiilor, avea aşteptarea legitimă ca această cerere să se soluţioneze, în termenul prevăzut de litera h a art. 2 din lege – cel de 30 de zile de la înregistrarea cererii. În consecinţă, reclamanta a apreciat că împrejurările anterior descrise conduc spre incidenţa excesului de putere, dispoziţia fiind emisă prin încălcarea dreptului, conferit de art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep.

O altă critică ce argumentează nelegalitatea actului se referă la trimiterea făcută, în cuprinsul dispoziţiei, la adresa nr. SC2023-1817 din 25.01.2023, care ar reprezenta actul în care sunt descrise construcţiile neautorizate. O atare adresă nu i-a fost adusă la cunoştinţa reclamantei în niciun mod, nefiindu-i, deci, opozabilă. Ori, după cum rezultă din lecturarea art. 1 al dispoziţiei, această adresă face parte integrantă din actul administrativ, mai mult chiar, ea prezintă o importanţă deosebită în executarea dispoziţiei, pentru că stabileşte construcţiile ce urmează a fi desfiinţate.

În condiţiile inopozabilității acestui înscris, cu o relevanţă deosebită pentru legalitatea actului şi pentru executarea lui, reclamanta a solicitat instanţei să constate că este răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În legătură cu vătămarea pe care reclamanta o suportă prin adoptarea actului contestat, condiţie la care face trimitere art. 1 al. 1 din lege, ca şi dispoziţiile art. 15 rap. la art. 2 al. 1 lit. ş, a învederat instanţei că demolarea construcţiei edificate cu respectarea Legii nr. 50/1991 rep., în baza autorizaţiei de construire nr. ######### # act administrativ emis de aceeaşi autoritate care dispune desfiinţarea construcţiei, ar reprezenta o gravă încălcare a dreptului de proprietate, dobândit prin edificare. Desfiinţarea construcţiei este, prin natura sa, o măsură definitivă, care nu mai poate remediată şi care i-ar afecta iremediabil patrimoniul, în condiţiile în care a fost ridicată din resursele noastre proprii.

Astfel, desfiinţarea construcţiilor ar fi de natură să încalce art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, societatea reclamantă având un drept de proprietate asupra construcţiei autorizate şi o speranţă legitimă asupra recunoaşterii de către autoritatea publică a dreptului asupra construcţiilor neautorizate, în condiţiile art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991. De asemenea, prin rămânerea în fiinţă şi executarea dispoziţiei, ar fi pusă în imposibilitatea de plată a salariului tuturor angajaţilor şi, cel mai probabil, aceasta ar duce la o eventuală disponibilizare a acestora.

Reclamanta a învederat instanţei elementele privind situaţia financiară a societăţii şi efectele pe care executarea dispoziţiei le-ar avea asupra acesteia, constând în imposibilitatea executării obligaţiilor decurgând din contractele încheiate pentru diferite evenimente, demolarea construcţiilor în care se derulează activitatea societăţii urmând să atragă încetarea efectivă şi totală a activităţii recurentei. În acest sens, singura modalitate de prevenire a acestor pagube iminente este aceea a suspendării executării Dispoziţiei până la rămânerea definitivă a cauzei, reţinând că această executare ar atrage un prejudiciu iremediabil în sarcina societăţii.

Concluzionând, dat fiind că dispoziţia s-a întemeiat pe un text de lege care nu este incident, reţinând şi celelalte critici de nelegalitate şi vătămarea produsă reclamantei, societatea reclamantă a solicitat instanţei să constate nelegalitatea actului administrativ.

Reţinând nelegalitatea actului şi vătămarea care i s-a creat prin adoptarea lui, reclamanta a solicitat instanţei ca, odată cu anularea dispoziţiei, să facă şi aplicarea art. 15 rap. la art. 14 şi 2 al. 1 lit. ş şi t din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea executării dispoziţiei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Reclamanta a învederat instanţei că între părţi au existat numeroase litigii în legătură cu folosinţa terenului înscris în cf nr. 406972 Timişoara, litigii în care s-au soluţionat cererile de evacuare a societăţii (respinse de către instanţe), litigii referitoare la plata chiriei, la prelungirea contractului de închiriere etc, urmând să depună la dosar toate aceste hotărâri.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, ataşate cererii, constând în: Dispoziţia nr. 711/26.04.2023, emisă de pârât; plângerea prealabilă adresată pârâtului; autorizaţie de construire nr. 2193/2010, eliberată de Primarul Municipiului Timişoara; extras cf 406972 Timişoara; Decizie de impunere nr. 180980/23.02.2023, emisă de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara; Decizie de impunere nr. A2020##########.02.2020, emisă de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara; Decizia civilă n. 1218/18.11.2010 a Curţii de Apel Timişoara; cererea de eliberare a certificatului de atestare a existenţei construcţiilor, însoţită de expertiza tehnică, cerere întemeiată pe disp. art. 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 (aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 7/2020); adresa emisă de Ministerul Finanţelor sub nr. ###########.260/2.02.2023; contract de închiriere nr. 868/23.07.2003; cererea reconvenţională, raportul de expertiză şi răspunsul expertului la obiecțiuni, toate din dosarul nr. ####/30/2021 al Tribunalului #####; cerere de reexaminare înregistrată la OCPI ##### sub nr. 137746/17. 07.2020.

De asemenea, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri constând în hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre părţi.

În drept, a invocat art. 1 al. 1, 2 al. 1 lit. a, n, o, p, art. 15 rap. la art. 14 şi art. 2 al. 1 lit. ş şi t din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 33 şi 37 al. 6 din Legea nr. 50/1991 rep., art. 453 Cpc.

A solicitat ca judecata să aibă loc şi în lipsa de la dezbateri.

Pârâtul Primarul Municipiului Timişoara a depus, la data de 26.10.2023, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nelegală, nefondată şi neîntemeiată, având în vedere următoarele motive:

În ceea ce priveşte anularea Dispoziţiei nr. 711/26.04.2023, pârâta a învederat instanţei că aşa cum reiese din adresa SC2023-1817/25.01.2023, se desfiinţează toate construcţiile care nu sunt autorizate şi respectiv intabulate în cuprinsul CF nr. 406972 Timişoara, nr. top. ##########; 8577/2/2; 8640/3/2. În extrasul de carte funciară, sunt menţionate următoarele construcţii: baza sportiva (cabină portar, locuinţa administrativă, sala de sport – popicărie, bufet şi terasa, două bazine de înot, îndeplinesc condiţiile de legalitate şi nu fac obiectul dispoziţiei de demolare. Toate construcţiile cu excepţia acestora care necesita autorizaţie de construcţie pentru edificare, fac obiectul dispoziţiei de demolare fiind ilegal edificate, ocupând în mod abuziv domeniul privat al Municipiului Timişoara.

Din lectura art. 1 din Dispoziţie rezultă că doar construcţiile neautorizate vor fi demolate, iar pe cale de consecinţă, construcţiile autorizate nu se demolează. Dispoziţia cu nr. 711 din 26.04.2023 a fost emisă în baza articolului 33 alin. 1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care prevede următoarele: „Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului”.

Referitor la sala de evenimente la care face referire recalamanta, a fost identificată Autorizaţia de Construire nr. 2193/13.12.2010. Totodată, au fost efectuate verificări în baza de date informatizată a Direcţiei Generale Urbanism şi Planificare Teritorială, nefiind identificat un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, obligaţie impusă de articolul 37 din Legea nr. 50/1991, care prevede: (1) Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie. (2) Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepţia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire.

Aşadar, potrivit Regulamentului din 14 iunie 1991 privind recepţia construcţiilor aprobat prin Hotărârea nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor, modificată şi actualizată: „Recepţia construcţiilor constituie o componentă a sistemului calităţii şi reprezintă un proces complex prin care se certifică, în condiţiile legii, finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcţii noi sau a unor intervenţii la construcţii existente, cu respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile şi în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire/desfiinţare, precum şi ale documentelor prevăzute în cartea tehnică a construcţiei.”.

Totodată, potrivit articolului 37 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996: „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în materie şi a unei documentaţii cadastrale”.

Reclamanta a dat în folosinţă sala de evenimente cu încălcarea obligaţiilor impuse proprietarilor construcţiilor, articolul 27, lit. g) din Legea 10 din 1995 privind calitatea în construcţii, potrivit căreia: „darea în folosinţă a construcţiei numai după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a branşamentelor autorizate şi definitive la reţelele de utilităţi publice ale infrastructurii edilitare, conform specificului construcţiei respective, atât în cazul investiţiilor noi, cât şi în cazul intervenţiilor la construcţiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii, preluarea acesteia şi obţinerea autorizaţiilor potrivit legii, cu excepţia cazului în care lucrările de construcţii privesc infrastructura fizică necesară susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pentru care nu este necesară emiterea autorizaţiei de construire sau desfiinţare.”

Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impediment pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii. ##### în vedere cele de mai sus, pârâtul a apreciat faptul că dispoziţia atacată vizează numai lucrările neautorizate/extratabulare, având la bază art. 33 din Legea 50/1991. Construcţiile edificate în baza unor autorizaţii de construire nu fac obiectul Dispoziţiei nr. 711/2023, putând fi demolate în baza unei autorizaţii de desfiinţare dacă se va considera necesar şi oportun de către titularul dreptului de proprietate al terenului.

Prin urmare, a apreciat că din cuprinsul art. 1 din dispoziţie rezultă fără echivoc, ce construcţii sunt supuse demolării, şi ca atare, întreaga argumentaţie a instanţei cu privire la nemotivarea actului, respectiv nementionarea construcţiilor care vor fi demolate nu se justifică. De asemenea, şi Referatul anexă precizează cu claritate în titlu, „lucrări executate nelegal, fără autorizaţie de construcţie”. Adresa la care face referire instanţa prezintă la modul general starea de fapt şi de drept a întregii zone delimitată de Canalul #### ce a făcut obiectul controlului Poliţiei Locale măsurile concrete fiind dispuse prin dispoziţie.

#### de notorietate faptul că ###### SRL ocupa în mod abuziv terenul de 15368mp+constructiile aferente ce compun baza de agrement, fără a deţine nici un titlu asupra acestora. Pe rolul Judecătoriei Timişoara, instituţia pârâtă a promovat o acţiune în evacuare, în prezent suspendată pâă la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ####/30/2021, în care ###### SRL solicită intabularea dreptului de proprietate, cât şi stabilirea calităţii de proprietar al acesteia.

Pârâta a învederat instanţei că pe rolul Tribunalului #####, s-a soluţionat dosarul nr. ####/30/2021, cauză în care ###### SRL a solicitat pe cale reconvenţională constatarea edificării construcţiilor constând în sala de evenimente, un cort cu structura metalică şi închideri cu prelata cauciucată destinate pentru sala de evenimente, intabularea acestora în cartea funciarăşi constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros.

Tribunalul ##### în mod corect a respins cererea reconvenţională în totalitate, neîncurajând în acest fel ignorarea dreptului de proprietate al Municipiul Timişoara, asupra terenului, lipsa acordului acestuia, edificarea şi intabularea unor construcţii prin ocolirea parcurgerii unor proceduri administrative obligatorii.

Pârâtul a învederat instanţei că susţinerile reclamantei potrivit cărora societatea comercială nu are calitatea de contravenient pentru efectuarea de lucrări de construire neautorizate, fiind împlinit şi termenul legal de prescripţie în acest sens, sunt lipsite de relevanţă în prezenta speţă raportat la „###### întâlnirii” preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din data de 22-23 aprilie 2021 (anexată), în interpretarea art. 33 din Legea 50/1991 oferită de punctul 16, care a avut ca temă tocmai discutarea aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor de contencios administrativ şi fiscal. Municipiul Timişoara şi-a însuşit interpretarea dată de această minuta în sensul ca pentru desfiinţarea pe cale administrativă a unei construcţii fără autorizaţie de construire nu este necesară întocmirea prealabilă a unui proces verbal de constatare a contravenţiei pentru săvârşirea faptei de edificare a respectivei construcţii.

Potrivit Deciziei ICCJ nr. 1442/2020: amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz. Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Pârâtul a menţionat că nu se poate reţine nemotivarea actului administrativ dedus judecăţii întrucât în preambulul său sunt cuprinse două instrumente de motivare care au stat la baza emiterii dispoziţiei şi motivarea a fost descrisă pe scurt şi în cuprinsul articolului 1 din Dispoziţia nr. 711/2023.

Literatura de specialitate (de ex. ###### ###### Drept administrativ vol. I, pag. 226) precizează care sunt cele două cerinţe care trebuie îndeplinite pentru ca o motivare existentă într-un document exterior actului să fie una validă:

a) să fie menţionat în cuprinsul actului respectiv;

b) să facă parte din documentaţia care a stat la baza acestuia.

Aceste condiţii au şi un solid fundament teoretic, pe de o parte, documentaţia în cauză, în esenţă, face parte integrantă din actul atacat şi, pe de altă parte, trimiterea făcută în cuprinsul actului denotă că motivarea este una certă şi reală la data emiterii actului şi nu ulterioară. Motiv pentru care este nepermisă motivarea prin alte acte, ulterior actului contestat.

În cazul de faţă instrumentele de motivare invocate în actului administrativ sunt reprezentate de:

1. Referatul Direcţiei Urbanism înregistrat cu numărul SJ ############.02.2023 privind desfiinţarea construcţiilor executate nelegal, fără autorizaţie de construire, pe terenul aparţinând Municipiului Timişoara, înscris în CF nr. 406972, situat pe Al. Ripensia nr. 40. Prin acest referat, este expusă starea de fapt şi sunt enumerate prevederile legale care stau la baza emiterii dispoziţiei, precum şi motivele care ţin de oportunitatea emiterii dispoziţiei.

2. Expunerea temeiului de drept în baza căruia s-a emis dispoziţia contestată, respectiv art. 33 din Legea nr. 50/1991.

3. Art. 1 din Dispoziţia nr. 711/26.04.2023 în care este descrisă şi identificată în mod clar construcţia ce urmează a se desfiinţa.

În concluzie, instanţa de judecată nu poate reţine nemotivarea actului administrativ contestat raportat la instrumentele de motivare mai sus descrise.

În ceea ce priveşte suspendarea Dispoziţiei nr. 711/26.04.2023, pârâtul a învederat instanţei că cererea de suspendare nu întruneşte condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi practica instanţelor judecătoreşti (Decizia ICCJ nr. 442/2013).

Prin urmare, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, stabilesc necesitatea îndeplinirii cumulative a două condiţii: cazul să fie bine justificat şi suspendarea să fie  determinată de prevenirea unei pagube iminente, ori în speţă nu s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, instanţa de judecată va face o analiză a condiţiilor cumulative prevăzute de Decizia ICCJ nr. 442/2013. Instanţa supremă interpretează foarte tehnic şi aplicat prevederile art. 14, alin (1) din Legea nr.554/2004: „…un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.”

a). Existenţa unui caz bine justificat:

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta ##### ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Ori, în speţa de faţă nu există împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat raportat la motivele mai sus dezvoltate la pct. I.

Totodată, a apreciat că cercetarea aspectelor de nelegalitate substanţială invocate de reclamantă necesita un probatoriu complex, vast şi o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Pârâtul a susţinut că din actele anexate întâmpinării nu rezultă indicii care să răstoarne prezumţia de legalitate a dispoziţiei contestate, întrucât motivele invocate de reclamantă pot fi analizate doar în cadrul acţiunii în anulare.

Aşadar, în speţa de faţă nu există împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea de a produce o îndoială serioasă aspra prezumţiei de legalitate de care se bucura actul administrativ contestat.

Avocat TimiSoara

Simplificăm procedurile, astfel încât să obții ceea ce îți dorești mai repede.

Servicii de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru atingerea obiectivelor tale în Timișoara.

Programează întâlnire

Solicită informații

Necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat – cea de-a doua condiţie prevăzută în Decizia ICCJ nr. 442/2013 este iminenţa unei pagube ireparabile sau dificil de reparat.

De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul de faţă.

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată – îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.

Din cererea formulată nu rezultă pericolul care ar determina producerea unei pagube iminente, de natură să justifice suspendarea executării dispoziţiei menţionate mai sus, în speţă nefiind suficientă doar invocarea unei pretinse vătămări, atâta timp cât actul administrativ în litigiu respectă în totalitate reglementările mai sus amintite.

A depus dosarul administrativ, Dispoziţia nr. 711/26.04.2023 şi dosarul administrativ, practică judiciară, precum şi ###### întâlnirii preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din data de 22-23 aprilie 2021.

#### de considerentele expuse mai sus, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara a solicitat instanţei să respingă acţiunea formulată de reclamantă, ca nelegală, nefondată şi neîntemeiată.

A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Analizând acţiunea de faţă prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, în temeiul art. 18 şi 15 din Legea nr. 554/2004, anularea Dispoziției Primarului Municipiului Timişoara nr. 711/26.04.2023 și respectiv suspendarea executării sale până la soluționarea definitivă a cauzei.

Analizând dispoziția atacată, tribunalul constată că în cuprinsul acesteia – art. 1 s-a dispus ,,eliberarea terenului prin desființarea construcțiilor neautorizate, astfel cum au fost descrise în adresa cu nr. SC2023-1817 din 25.01.2023 de la imobilul situat pe strada ##### F.C.Ripensia, nr. 40 executate pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului Timişoara, înscris în extrasul de carte funciară nr. 406972 Timișoara în baza art. 33 din Legea nr. 50/1991.”

Tribunalul constată în primul rând faptul că dispoziția nu individualizează în nici un mod construcțiile supuse măsurii desființării, ceea ce face imposibilă atât determinarea efectelor concrete pe care le va produce aceasta, cât şi realizarea controlului jurisdicțional. #### din adresa cu nr. SC2023-1817 din 25.01.2023, la care se face trimitere în cuprinsul dispoziției, nu rezultă în concret şi în mod clar care sunt construcțiile care fac obiectul acestei măsuri.

În acest sens, tribunalul constată că în cuprinsul acestei adrese se arată că la adresa antemenționată funcționează baza #####  – punct de lucru al reclamantei iar la situația terenului se menționează că față de construcțiile intabulate – bază sportivă – cabină portar, locuința administrativă, sala de sport – popicărie, bufet și terasă, 2 bazine de înot – există edificate construcții noi – sală evenimente-structură metalică, și închirieri cu prelate cauciucate, modificări constructive ale imobilelor intabulate, alte structuri care necesită autorizare – fără să existe autorizație de construire. Ulterior, la autorizații emise, se menționează faptul că pentru obiectiv a fost emisă o autorizație de construire AC 2193/13.12.2010 corp de clădire sală evenimente. Ulterior, se menționează că în urma unui control al poliției locale s-a constatat pe line de disciplină în construcții că pentru edificarea sălii de festivități a fost emisă autorizația de construire menționată anterior. De asemenea, se menționează că nu au fost constatate lucrări de construire în derulare și nu au fost identificate construcții care să fi fost executate fără autorizație de construire în ultimii 3 ani pentru a putea fi sancționată contravențional iar situația altor construcții pentru care s-a prescris dreptul de a aplica sancțiuni contravenționale a fost transmisă Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara pentru luarea măsurilor corespunzătoare. #### prin urmare evident că nici în cuprinsul adresei nu se arată explicit construcțiile considerate a fi fost realizate fără autorizație şi dacă se propune desființarea lor.

#### vreme nici în dispoziția contestată, nici în adresa la care trimite aceasta nu se realizează o inventariere explicită a tuturor imobilelor pe care autoritatea pârâtă dorește să le desființeze, apare evident că efectele pe care le va produce actul administrativ nu pot fi cunoscute în mod clar de destinatarii acestuia şi nici de alte persoane care ar putea invoca o vătămare prin aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Voința autorității de a dispune măsura desființării trebuie să rezulte explicit cu referire la fiecare dintre construcțiile/lucrările vizate şi nu poate fi dedusă pe cale de interpretare din diferite acte premergătoare care nu sunt măcar menționate în cuprinsul actului administrativ. Indicarea precisă, individuală, a fiecăreia dintre lucrările vizate nu poate fi suplinită nici prin trimitere la suprafața de teren pe care acestea sunt amplasate.

Tot din perspectiva motivării actului administrativ, tribunalul reține că potrivit art. 33 din Legea nr. 50/1991, desființarea lucrărilor realizate fără autorizație se va face pe cheltuiala contravenientului ## ###### ##### ##, față de prevederile art. 26 alin. 1 lit. a) din același act normativ, investitorul sau executantul (indiferent dacă mai poate fi sancționat contravențional sau nu).

În cauză, nici dispoziția contestată, nici adresa la care aceasta face trimitere nu menționează cine este investitorul sau executantul lucrărilor supuse desființării. #### este considerată destinatarul actului, nu este specificată calitatea atribuită de autoritatea pârâtă reclamantei în raport cu aceste lucrări or, în lipsa acestor mențiuni, nu se poate identifica nici temeiul care stă la baza obligării sale la suportarea costurilor ocazionate de desființarea lucrărilor.

Concluzionând, tribunalul constată că maniera în care a fost întocmită dispoziția contestată – fără precizarea explicită a construcțiilor supuse măsurii desființării şi fără precizarea argumentelor pe care s-a întemeiat obligarea reclamantei la suportarea costurilor generate de aceasta – împiedică destinatarii actului să prevadă efectele pe care le va produce acesta şi face imposibilă exercitarea unui control jurisdicțional eficient atât asupra legalității măsurilor dispuse, cât şi a modului în care acestea vor fi aduse la îndeplinire.

Așa fiind, tribunalul găsește întemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă ce privesc insuficiența motivării actului administrativ, cererea acesteia de anulare a Dispoziției Primarului Municipiului Timişoara nr. 711/26.04.2023 fiind întemeiată și, în consecință, o va admite ca atare.

Analizând subsecvent cererea de suspendare a executării respectivei dispoziții până la soluționarea definitivă a cauzei, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 15 al. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004  (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii principale.    (2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2) – (7) se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente; prin cazuri bine justificate sunt avute în vedere împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. 2 lit. t), iar paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (art. 2 alin. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004).

Așadar, pentru a interveni această măsură excepțională, de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar ca reclamantul să facă dovada că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția „cazului bine justificat”, raportat la definiția legală a acestei noțiuni care se regăsește în art. 2 al. 1 lit. t din Legea nr.554/2004, instanța constată că existenta unui caz bine justificat poate fi reținuta daca din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoiala puternica şi evidenta asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În cauză, considerentele în baza cărora se va dispune anularea actului administrativ relevă aprecierea instanței asupra legalității actului administrativ și în temeiul lor tribunalul constată îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Condiției pagubei iminente invocată de reclamantă este de asemenea îndeplinită iar paguba constă în prejudiciul suferit prin demolarea unor construcții ce nu sunt clar identificate și în costurile aferente respectivelor demolări.

În consecință, tribunalul constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea actului administrativ atacat. Prin urmare, tribunalul va suspenda executarea Dispoziției nr. nr. 711 emisă la data de 26.04.2023 până la soluționarea definitivă dosarului nr. ####/30/2023.

Tribunalul va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost probate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta ###### SRL, cu sediul în Timişoara, #### ####### ######### ### #, ### #, judeţul #####, înregistrată la ORC sub nr. J35##########, având ### ## ########, cu sediul procedural ales la Cabinet de avocat ########### #######, în Timişoara, str. V. ##########, nr. 4, ### #, ### #, judeţ #####, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, cu sediul în Timișoara, B-dul C. D. ####, nr. l, #### #####.

Anulează Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 711 emisă la data de 26.04.2023.

Suspendă executarea Dispoziţiei nr. 711 emisă la data de 26.04.2023 până la soluţionarea definitivă dosarului nr. ####/30/2023.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul #####.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.05.2024.

Preşedinte,

###### ##### #####

Grefier,

######-######## #######

Red. #### – 04.12.2024

Tehnored. ####

4 ex./2 ####