Intr-un demers de unificare a jurisprudenței, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Decizia nr. 12 din 17 iunie 2024, cu scopul de a clarifica aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, care reglementează retrocedarea imobilelor aparținând cultelor religioase din România. Acest articol explorează impactul deciziei asupra procesului de retrocedare și clarifică ce titulari pot beneficia de măsuri reparatorii în echivalent.
Contextul Legislației privind Retrocedarea Imobilelor Cultelor Religioase
Ordonanța de urgență nr. 94/2000 a fost adoptată pentru a reglementa retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, confiscate de stat în perioada regimului comunist. Un punct esențial al legislației este art. 6 alin. (1), care specifică condițiile în care titularii cererilor de retrocedare pot solicita măsuri reparatorii.
Până la Decizia Înaltei Curți din 2024, jurisprudența națională a fost împărțită. Unele instanțe au considerat că art. 6 alin. (1) se aplică și imobilelor înstrăinate înainte de 22 decembrie 1989, în timp ce altele au aplicat o interpretare mai restrictivă, limitând aplicabilitatea doar la imobilele înstrăinate după această dată.
Ce a clarificat decizia Înaltei Curți?
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că retrocedarea imobilelor cultelor religioase este aplicabilă doar pentru imobilele înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989. Această interpretare clarifică faptul că titularii cererilor de retrocedare pentru imobile înstrăinate legal înainte de această dată nu pot solicita măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.
Curtea a subliniat că această diferențiere este justificată de natura legislativă a actului normativ și de necesitatea de a proteja stabilitatea juridică. De asemenea, decizia reflectă practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a afirmat că statele nu sunt obligate să repare prejudiciile cauzate înainte de intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Impactul Deciziei asupra titularilor cererilor de retrocedare
Pentru titularii cererilor de retrocedare, această decizie este esențială. Numai cei care pot demonstra că imobilele lor au fost înstrăinate legal după 22 decembrie 1989 vor avea dreptul să opteze pentru măsuri reparatorii în echivalent. Cei ale căror imobile au fost înstrăinate anterior acestei date nu vor beneficia de acest drept, ceea ce poate reprezenta o clarificare semnificativă în numeroase cazuri de retrocedare.
Argumentele juridice din decizie
Un aspect important al Deciziei nr. 12/2024 este analiza detaliată a jurisprudenței CEDO. Înalta Curte a reiterat că, pentru a fi protejat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, dreptul de proprietate trebuie să fie exercitat efectiv. Simpla speranță de a obține proprietatea asupra unui bun în baza unui drept de retrocedare nu este protejată de Convenție.
De asemenea, decizia face referire la Deciziile Curții Constituționale nr. 837/2009 și 541/2018, care au consolidat ideea că legislația privind retrocedările nu încalcă principiul egalității în drepturi, chiar dacă creează diferențe între categoriile de titulari.
Concluzie: O decizie crucială pentru retrocedarea imobilelor cultelor religioase
Decizia nr. 12/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție aduce o clarificare necesară pentru instanțele din România și pentru titularii cererilor de retrocedare. Retrocedarea imobilelor cultelor religioase se aplică numai pentru imobilele înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, eliminând astfel interpretările contradictorii ale instanțelor inferioare.
Prin această decizie, se asigură o aplicare uniformă a legii și se evită prelungirea nejustificată a proceselor de retrocedare. De asemenea, se protejează stabilitatea juridică și economică a statului român în fața unei legislații sensibile, cum este cea referitoare la restituirea proprietăților.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Decizia nr. 12 din 17 iunie 2024
1. Antetul
Instanța: Înalta Curte de Casație și Justiție
Data pronunțării: 17 iunie 2024
Numărul dosarului: Dosar nr. 975/1/2024
Obiectul dosarului: Recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea bunurilor imobile aparținând cultelor religioase.
2. Expunerea situației de fapt (istoricul cauzei)
Dosarul nr. 975/1/2024 a fost inițiat prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect interpretarea unitară a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000. Problema de drept supusă dezbaterii se referea la aplicabilitatea dispozițiilor menționate și titularilor cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal înainte de 22 decembrie 1989.
3. Apărările părților
Procurorul General: Reprezentat de procurorul-șef al Secției judiciare, a solicitat admiterea recursului în interesul legii, argumentând că dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu se aplică titularilor cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei de 22 decembrie 1989. A susținut că soluția legislativă este justificată de limitările bugetare și că reglementările actuale nu încalcă dreptul de proprietate garantat de Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
4. Norme legale incidente
- O.U.G. nr. 94/2000, art. 6 alin. (1): Referitor la măsurile reparatorii pentru imobilele înstrăinate după data de 22 decembrie 1989.
- Constituția României, art. 20 și 21: Interpretarea și aplicarea dispozițiilor privind drepturile fundamentale în conformitate cu tratatele internaționale.
- CEDO, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1: Protecția dreptului de proprietate.
5. Soluțiile din etapele procesuale anterioare
Problema a generat divergențe jurisprudențiale în instanțele naționale. O serie de decizii ale instanțelor de contencios administrativ au adoptat opinii contradictorii cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, fie interpretând că acesta se aplică și imobilelor înstrăinate legal înainte de 22 decembrie 1989, fie restrângând aplicabilitatea doar la imobilele înstrăinate după această dată.
6. Considerentele instanței (motivarea)
Înalta Curte a reținut că interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 este în conformitate cu litera și spiritul legii, vizând doar imobilele înstrăinate după 22 decembrie 1989. Instanța a argumentat că dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului nu impun statului român obligația de a repara prejudiciile cauzate înainte de această dată. Jurisprudența CEDO confirmă că dreptul de proprietate ocrotit de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție protejează doar bunurile actuale, nu și speranțele legitime de a obține proprietatea asupra unui bun.
7. Dispozitivul
Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și stabilește că:
Dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 se aplică doar titularilor cererilor de retrocedare ale căror imobile au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989. Aceștia pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din ordonanța de urgență.
Dispoziția este obligatorie și va asigura interpretarea unitară a legii în toate instanțele din România.
