„Dărul manual” constituie cea mai simplă și accesibilă formă de donație. Acest act generos necesită doar transmiterea unui obiect mobil și acordul reciproc al celeilalte părți implicate.
În contrast cu donațiile tradiționale, care pot necesita un proces juridic mai complex, autentificarea contractului la norar, „darul manual” face o excepție de la principiul solemnității. Asta înseamnă că pentru ca un „dar manual” să fie valid, nu este necesară autentificarea acestuia. Totuși, el trebuie să îndeplinească condițiile de fond ale contractului.
Fiind un contract real, „darul manual” presupune că acordul de voință este însoțit de tradițiunea bunului. Acest fapt înseamnă că „tradițiunea” nu necesită neapărat o deplasare fizică a bunului – poate fi realizată și printr-o „tradițiune implicită”.
ASPECTE SPECIFICE ȘI LIMITĂRI ALE DARULUI MANUAL
În mod tipic, „darul manual” implică bunuri mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei, care sunt susceptibile de a fi transmise de manu ad manu. Cu toate acestea, există anumite bunuri care nu pot forma obiectul unui „dar manual”. Acestea includ bunuri imobile și mobilele incorporale (drepturile de creanță, drepturile de creație intelectuală, fondul de comerț etc.) și bunurile viitoare.
DOVADA EXISTENTEI UNUI DAR MANUAL
Atunci când vine vorba de dovedirea existenței unui „dar manual”, orice mijloc de probă este admis, fiind vorba despre o chestiune de fapt. În această privință, donatarul nu are nevoie de dovadă scrisă, fiind prezumat proprietar conform art. 935 din Codul Civil.
DARURILE DE NUNTĂ: UN EXEMPLU FAMILIAR DE DAR MANUAL
Darurile de nuntă reprezintă o categorie foarte cunoscută de „daruri manuale”. Tradițional, cu ocazia căsătoriei, părinții și prietenii au obiceiul oferii noilor miri bunuri sau sume de bani care să îi ajute la început de drum. Aceste ”bunuri sau sume de bani” devin de obicei bunuri comune ale soților.
În concluzie, „darul manual” oferă o formă simplificată și accesibilă de donație, permițând transmiterea directă și eficientă a bunurilor mobile fără a necesita formalități complicate.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara