Contractul de expediţie asigură legătura juridică necesară pentru circulația eficientă a bunurilor între producător și consumator. Acesta nu este doar un simplu acord, ci o structură complexă care implică responsabilități și drepturi reciproce între expeditor și comitent, ce se nasc din încrederea fundamentală a acestora din urmă în capacitățile partenerului lor.
Contractul de expediţie reprezintă un acord prin care expeditorul se angajează să încheie în nume propriu, dar în contul comitentului, un contract de transport pentru bunuri, garantând efectuarea tuturor operațiunilor accesorii în schimbul unui comision, așa cum este stipulat în articolul 2064 din Codul civil.
Datorită naturii sale sinalagmatice, contractul de expediţie își impune caracteristicile specifice în mod bilateral, creând drepturi și obligații interconectate pentru ambele părți. Importanța acestui contract se remarcă și prin faptul că este intuitu personae, relevând încrederea pe care comitentul o depune în expeditor. Mai mult, natura comutativă a contractului presupune că obligațiile și drepturile sunt cunoscute și acceptate de ambele părți încă de la semnarea acordului, independente de eventualele riscuri ulterioare.
Conform legii, acesta este un contract consensual, valid prin simplul acord de voințe între părți, însă pentru o mai bună evidență și securitate juridică se recomandă încheierea unui înscris ad probationem.
Cadrul legal aferent contractului de expediție
Reglementările specifice pentru contractul de expediţie se găsesc în Codul civil articolele 2064-2071.
Efectele contractului de expediţie
Obligațiile expeditorului
Rolul central al expeditorului în cadrul contractului de expediţie este acela de a media încheierea contractului de transport al mărfurilor. În esență, expeditorul servește drept intermediar, nefiind în mod normal cel care efectuează transportul fizic al bunurilor, cu excepția cazurilor în care își asumă explicit această responsabilitate și atunci preia și obligațiile unui transportator, conform articolului 2070 din Codul civil.
Expeditorul trebuie să urmeze instrucțiunile comitentului și să aleagă metoda de transport cea mai avantajoasă, având obligația de a verifica competența transportatorului ales. De asemenea, este responsabil pentru orice neglijență în executarea expedierii și pentru orice deteriorare sau pierdere a bunurilor, cu condiția să nu fi respectat instrucțiunile comitentului sau să fi acționat fără motive temeinice.
În cazul în care comitentul decide să revoce ordinul de expediţie, el este dator să acopere cheltuielile expeditorului și să îi plătească o compensație pentru eforturile întreprinse până în momentul revocării.
Obligațiile comitentului
Plata expeditorului
Fără îndoială, obligația primordială a comitentului constă în plata remunerației expeditorului. Această remunerație, denumită frecvent și comision, reprezintă prețul convenit pentru serviciile prestate de către expeditor. Conform prevederilor articolului 2069 Cod Civil, comisionul este cel stipulat în contractul de expediție sau, în lipsa unei asemenea mențiuni, acesta va fi determinat în concordanță cu tarifele profesionale, uzanțele comerciale sau, în ultimă instanță, stabilit de către o instanță judecătorească. Această stabilire va lua în considerare dificultatea operațiunii și eforturile depuse de expeditor pentru îndeplinirea sarcinilor sale.
Punerea la dispoziție a mărfurilor
Comitentul este de asemenea obligat să asigure expeditorului acces la mărfurile ce urmează a fi transportate, precum și toate documentele necesare pentru efectuarea transportului. Acestea includ, dar nu se limitează la, declarații vamale, certificate de origine, facturi fiscale și alte înscrisuri indispensabile. Pe lângă acestea, comitentul trebuie să furnizeze expeditorului toate instrucțiunile specifice, asigurând astfel un transfer informat și eficient.
Acoperirea cheltuielilor expeditorului
O altă responsabilitate importantă a comitentului este rambursarea cheltuielilor realizate de expeditor în procesul îndeplinirii contractului de expediție. Aceste cheltuieli sunt de obicei dovedite prin intermediul facturilor sau altor documente justificative. În unele situații, părțile pot decide anticipat asupra unei sume globale care să acopere comisionul, prestațiile accesorii și cheltuielile, după cum se menționează în articolul 2069 alineatul 2 din Codul Civil.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara
