Beneficiarul real. Definirea Beneficiarului real. Raportarea Beneficiarului real

Definirea beneficiarului real în context național și european

Conceptul de „beneficiar real” reprezintă piatra de temelie a arhitecturii legislative moderne menite să combată criminalitatea financiară. În România, acest concept a fost consacrat și operaționalizat prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Actul normativ nu este o creație legislativă izolată, ci reprezintă transpunerea în dreptul intern a unui set de directive europene, în principal Directiva (UE) 2015/849 (cunoscută ca AMLD4) și modificările aduse prin Directiva (UE) 2018/843 (AMLD5). Acest proces de aliniere reflectă un efort concertat la nivelul Uniunii Europene de a spori transparența corporativă și de a împiedica utilizarea entităților juridice ca paravan pentru activități ilicite.

Analiza definiției legale a beneficiarului legal

Articolul 4 din Legea nr. 129/2019 oferă o definiție cuprinzătoare a beneficiarului real, stabilind că acesta este orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă o entitate juridică, fie direct, fie indirect. Esența definiției constă în identificarea persoanei fizice care se află la capătul lanțului de proprietate sau control, indiferent de complexitatea structurii juridice interpuse. Legea detaliază apoi criteriile specifice pentru diferite tipuri de entități.

Criteriul de control direct

Pentru societățile comerciale, cel mai frecvent criteriu este cel al controlului direct. Legea stipulează că deținerea a 25% plus unu acțiuni sau o participare în capitalul propriu al unei societăți într-un procent de peste 25% de către o persoană fizică reprezintă un indiciu al exercitării directe a dreptului de proprietate. Utilizarea termenului „indiciu” este deliberată și de o importanță crucială.

Aceasta semnalează că obligația reprezentantului legal al companiei nu se limitează la o simplă verificare aritmetică a procentelor din registrul asociaților. Este un punct de plecare, nu un punct final.

Ghidul de identificare a beneficiarilor reali, publicat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), oferă exemple concrete: într-o societate unde persoana fizică A deține 55%, B deține 25%, iar C deține 20%, doar A este considerat automat beneficiar real pe baza acestui criteriu, deoarece deținerea sa depășește pragul de 25%.

Criteriul de control indirect

Complexitatea crește atunci când controlul este exercitat indirect. Legea acoperă situațiile în care o persoană fizică controlează entitatea românească prin intermediul uneia sau mai multor alte persoane juridice. Identificarea beneficiarului real în astfel de cazuri necesită o analiză a întregului lanț de proprietate.

De exemplu, dacă persoana fizică A controlează Compania X, care la rândul ei controlează Compania Y, care controlează Compania Z, iar Compania Z deține peste 25% din societatea românească supusă declarării, atunci persoana fizică A va fi considerată beneficiarul real al societății românești. Această abordare de tip „look-through” este esențială pentru a dejuca schemele de opacizare care utilizează companii holding sau vehicule cu scop special în diverse jurisdicții.

Controlul prin „Alte Mijloace”

Poate cea mai importantă și provocatoare componentă a definiției este noțiunea de „control prin alte mijloace”. Această clauză de tip „catch-all” asigură că legea nu poate fi eludată prin structuri juridice creative, în care nicio persoană fizică nu deține formal peste 25% din acțiuni. Controlul prin alte mijloace poate include, dar nu se limitează la:

• Dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau supraveghere ale entității.
• Existența unor acorduri (pacte de sindicat, contracte de vot) între acționari care conferă unei persoane fizice controlul asupra voturilor.
• Exercitarea unei influențe dominante în baza unui contract încheiat cu societatea sau a unei prevederi din actul constitutiv.
• În cazul în care, după epuizarea tuturor mijloacelor posibile de identificare, nu se poate stabili un beneficiar real pe criteriile de mai sus, legea prevede că persoana (sau persoanele) fizice care asigură conducerea de rang superior a entității (ex. administratorul, directorul general) va fi considerată beneficiar real. Aceasta este o soluție de ultim resort, menită să asigure că întotdeauna va exista o persoană fizică responsabilă.

Această stratificare a criteriilor transformă obligația de identificare dintr-o formalitate administrativă într-o veritabilă obligație de investigație. Reprezentantul legal trebuie să analizeze în profunzime nu doar structura de capital, ci și actele constitutive, pactele între asociați și orice alt aranjament contractual sau faptic care ar putea conferi control unei persoane fizice. Responsabilitatea sa este, prin urmare, una de substanță, nu doar de formă.

Evoluția cadrului legislativ din România în acest domeniu este marcată de un caracter preponderent reactiv. Adoptarea Legii 129/2019 a fost determinată de necesitatea transpunerii directivelor europene. Ulterior, modificări semnificative, precum Legea nr. 86/2025 care a restrâns accesul la date, au fost un răspuns direct și obligatoriu la o decizie a CJUE. Acest model de dezvoltare legislativă, dictat în principal de factori externi (UE, CJUE, FATF), deși asigură alinierea la standardele internaționale, poate genera perioade de incertitudine sau implementări pripite pentru a respecta termenele impuse, cu un impact direct asupra predictibilității pentru mediul de afaceri.

Identificarea entităților supuse obligației de declarare a beneficiarilor legali

Claritatea privind sfera de aplicare a legii este esențială pentru asigurarea conformității. Legea nr. 129/2019 și modificările sale ulterioare au cartografiat cu precizie universul entităților juridice care cad sub incidența obligației de a-și declara beneficiarii reali, eliminând treptat zonele de ambiguitate și excepțiile care puteau submina eficacitatea sistemului.

Entități obligate să declare beneficiarii legali

Obligația de declarare se extinde la o gamă largă de structuri juridice, fiecare având o autoritate specifică la care trebuie să raporteze, pentru a asigura centralizarea eficientă a informațiilor.

1. Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului: Aceasta este cea mai vastă categorie și include toate formele de societăți comerciale reglementate de Legea societăților nr. 31/1990 (societăți cu răspundere limitată – SRL, societăți pe acțiuni – SA etc.), precum și alte entități care se înmatriculează la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Pentru acestea, ONRC este autoritatea competentă care primește declarațiile și administrează registrul central corespunzător.
2. Asociațiile și fundațiile: Entitățile fără scop patrimonial, înființate în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, au, de asemenea, obligația de a-și identifica și declara beneficiarii reali. Autoritatea competentă pentru această categorie este Ministerul Justiției, care gestionează un registru central separat pentru asociații și fundații.
3. Fiduciile și construcțiile juridice similare: Pentru aceste aranjamente juridice, care implică un grad ridicat de complexitate și un potențial risc de opacitate, obligația de declarare se îndeplinește la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care administrează un registru dedicat.

O modificare legislativă de o importanță capitală a fost adusă prin Ordonanța de Urgență nr. 123/2022. Până la adoptarea acestui act normativ, regiile autonome, companiile și societățile naționale, precum și societățile deținute integral sau majoritar de stat, erau exceptate de la obligația de depunere a declarației. Această excepție crea o lacună semnificativă în peisajul transparenței, lăsând o întreagă categorie de entități economice importante în afara mecanismului de control. OUG nr. 123/2022 a eliminat această excepție, stipulând clar că, începând cu intrarea sa în vigoare, toate aceste entități deținute de stat au obligația de a depune declarația privind beneficiarul real. 

Această măsură a închis o portiță de scăpare majoră și a aliniat sectorul public de afaceri cu regulile de transparență impuse sectorului privat, o mișcare probabil influențată de presiunile internaționale și de necesitatea de a asigura coerența sistemului național anti-spălare a banilor.

Entități exceptate de la declararea beneficiarilor reali

Deși regula generală este obligația de declarare, legea prevede și câteva excepții și simplificări menite să reducă povara administrativă acolo unde riscurile sunt considerate mai mici.

• Excepții pentru asociații și fundații: Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației, în condiții stricte, asociațiile și fundațiile care sunt constituite și conduse exclusiv de persoane fizice, în cazul în care singurii beneficiari reali sunt cei prevăzuți în documentele statutare. În această situație specifică, Ministerul Justiției are obligația de a completa din oficiu registrul pe baza documentelor depuse la înființare sau la modificarea actelor.
• Asociațiile de proprietari, fiind reglementate de o lege specială (Legea nr. 196/2018), nu intră sub incidența obligațiilor prevăzute de OG nr. 26/2000 și, prin urmare, nu au obligația de a depune declarația privind beneficiarul real.
• Eliminarea obligației de depunere anuală: Inițial, legea prevedea o obligație de depunere anuală a declarației pentru majoritatea entităților. Recunoscând povara administrativă considerabilă pe care o impunea această cerință, Legea nr. 315/2021 a modificat acest regim. În prezent, obligația depunerii anuale a declarației a fost eliminată pentru societățile care au depus cel puțin o declarație și la care nu au intervenit modificări în structura de proprietate sau control. Obligația anuală se menține doar pentru o categorie restrânsă de entități, considerate cu risc mai ridicat: cele care au în structura acționariatului entități înregistrate în jurisdicții necooperante din punct de vedere fiscal sau cu grad ridicat de risc AML/CFT. Această modificare reprezintă un compromis între necesitatea de a avea date actualizate și dorința de a nu împovăra excesiv mediul de afaceri. Totuși, acest compromis introduce un risc implicit: acuratețea în timp real a datelor din registru devine dependentă de diligența companiilor de a raporta prompt orice modificare, o omisiune putând duce la persistența unor informații învechite în RBR.

Următorul tabel sintetizează obligațiile, termenele și autoritățile competente pentru principalele categorii de entități.

Tabel 1: Sinteza Obligațiilor și Termenelor pe Tip de Entitate

Procedura de identificare și declarare a beneficiarilor reali

Respectarea obligațiilor privind beneficiarul real nu este doar o cerință de fond, ci și una de formă. Procedura de declarare este riguros reglementată, iar nerespectarea pașilor și a termenelor poate atrage sancțiuni, chiar dacă identificarea beneficiarului real a fost făcută corect. Această secțiune oferă un ghid practic, detaliat, pentru profesioniștii responsabili de conformitate.

Procedura de depunere a declarației privind beneficiari reali

Procesul de depunere a declarației variază ușor în funcție de autoritatea competentă, dar principiile de bază sunt similare.

1. Autoritatea competentă și formularele: Așa cum s-a menționat, este esențială adresarea către autoritatea corectă: ONRC pentru societăți, Ministerul Justiției pentru ONG-uri și ANAF pentru fiducii. ONRC, fiind autoritatea pentru cea mai mare categorie de entități, pune la dispoziție pe portalul său online formulare tip pentru cererea de depunere a declarației și pentru declarația propriu-zisă. Ghidurile oficiale emise de ONRC detaliază modul de completare a fiecărei secțiuni a cererii, de la datele de identificare ale solicitantului și ale persoanei juridice, până la bifarea corectă a motivului depunerii (modificare, depunere anuală etc.).
2. Modalități de depunere: Legislația oferă flexibilitate în ceea ce privește modalitatea de transmitere a documentelor. Declarația poate fi depusă:
   • La ghișeu: Direct la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul social al companiei.
   • Prin poștă sau servicii de curierat: O opțiune tradițională, care necesită însă o atenție sporită la timpii de livrare pentru a respecta termenele legale.
   • Online, prin portalul ONRC: Aceasta este metoda modernă și eficientă, care permite depunerea electronică a documentelor. Ea necesită însă ca solicitantul să dețină o semnătură electronică calificată, conform Legii nr. 455/2001. Deși digitalizarea este un factor de eficiență, ea poate constitui o barieră tehnică pentru antreprenorii mai mici sau mai puțin familiarizați cu tehnologia, care pot fi nevoiți să apeleze la consultanți specializați.

Termenele legale privind depunerea declarației de beneficiar real

Respectarea termenelor este un aspect critic al procesului de conformare, iar legea stabilește momente clare pentru depunerea declarației.

• La înmatriculare: Pentru entitățile nou-înființate, declarația privind beneficiarul real se depune odată cu dosarul de înmatriculare la registrul comerțului. Aceasta asigură că, încă de la începutul existenței sale, persoana juridică are o structură de proprietate transparentă.
• La Modificare: Orice schimbare intervenită în datele de identificare ale beneficiarului real declarat anterior (ex: schimbarea numelui, a domiciliului) sau în modalitatea de exercitare a controlului (ex: un transfer de acțiuni care schimbă beneficiarul real) trebuie declarată. Termenul pentru depunerea declarației de actualizare este de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea. Acest termen scurt reprezintă o provocare practică semnificativă, în special pentru companiile care fac parte din grupuri internaționale. O modificare a proprietății la nivelul unei companii-mamă dintr-o altă jurisdicție trebuie comunicată rapid și eficient subsidiarei din România pentru ca reprezentantul legal al acesteia să poată depune declarația în timp util. Aceasta impune necesitatea unor protocoale de comunicare internă extrem de bine puse la punct în cadrul grupurilor de societăți.
• Obligația Anuală (Restrânsă): Așa cum a fost detaliat în secțiunea anterioară, obligația depunerii unei declarații anuale se menține doar pentru societățile considerate a avea un profil de risc mai ridicat. Acestea trebuie să depună declarația în termen de 15 zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale. Pentru toate celelalte societăți, obligația se consideră îndeplinită prin declarația inițială și prin actualizările punctuale, atunci când intervin modificări.

Registrul Beneficiarilor Reali (RBR)

Registrul Beneficiarilor Reali (RBR) a fost conceput ca un instrument central de transparență, menit să ofere autorităților, entităților raportoare și, într-o anumită măsură, publicului, acces la informații despre cine deține și controlează cu adevărat entitățile juridice din România. Cu toate acestea, regimul de acces la acest registru a suferit transformări radicale, devenind una dintre cele mai dinamice și controversate arii ale legislației AML/CFT, în urma unei decizii istorice a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De la acces public la interes legitim

Evoluția regimului de acces la RBR poate fi împărțită în trei etape distincte, fiecare marcată de un eveniment legislativ sau jurisprudențial major.

1. Regimul inițial (2019 – 2022): Legea nr. 129/2019, în forma sa inițială și în urma modificărilor menite să alinieze România la Directiva AMLD5, a evoluat către un regim de acces public larg. După o perioadă inițială în care se solicita demonstrarea unui interes legitim, legislația a fost modificată pentru a permite, în principiu, oricărei persoane fizice sau juridice să consulte RBR, contra unei taxe, fără a fi necesară o justificare prealabilă. Această abordare reflecta viziunea Comisiei Europene, conform căreia transparența maximă și supravegherea publică (exercitată de presă și societatea civilă) erau instrumente esențiale în lupta împotriva criminalității financiare.
2. Punctul de inflexiune – Decizia CJUE (22 noiembrie 2022): Acest regim de acces public a fost fundamental zdruncinat de hotărârea Marii Camere a CJUE în cauzele conexate C-37/20 și C-601/20 (cunoscute ca Sovim). Curtea a fost chemată să se pronunțe asupra validității dispoziției din AMLD5 care impunea accesul oricărui membru al publicului larg la informațiile despre beneficiarii reali. Concluzia Curții a fost tranșantă: acest acces necondiționat și generalizat constituie o ingerință gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal, garantate de articolele 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. CJUE a argumentat că, deși obiectivul de a preveni spălarea banilor este de interes general, accesul nelimitat al publicului la date personale sensibile este disproporționat și nu este strict necesar pentru atingerea acestui scop.
3. Răspunsul legislativ al României – Legea nr. 86/2025: Ca urmare directă a acestei decizii obligatorii, statele membre, inclusiv România, au fost nevoite să își modifice legislația națională. Prin Legea nr. 86/2025, care a modificat Legea nr. 129/2019, România a reintrodus și a generalizat condiția demonstrării unui interes legitim pentru accesul la RBR de către publicul larg (persoane fizice și juridice).

Conceptul de „Interes Legitim”

Problema fundamentală a noului cadru legal este că Legea nr. 86/2025 nu definește conceptul de „interes legitim”. Această omisiune deliberată sau nu lasă o marjă extrem de largă de interpretare autorităților care gestionează registrele, în principal ONRC. În practică, orice persoană sau organizație (un jurnalist de investigație, un ONG anti-corupție, un potențial partener de afaceri) care dorește să obțină informații din RBR trebuie acum să se înregistreze pe portalul online al ONRC și să încarce, pe lângă actul de identitate, documente justificative prin care să își demonstreze interesul. Cererea este apoi analizată de un departament de specialitate din cadrul ONRC, care aprobă sau respinge solicitarea de la caz la caz.

Această procedură a transferat, în esență, puterea de decizie de la legiuitor, care stabilea anterior un drept clar, la administratorul bazei de date. Lipsa unor criterii clare și publice pentru definirea „interesului legitim” creează un risc semnificativ de aplicare neunitară, de subiectivism și de lipsă de predictibilitate pentru solicitanți. Pentru jurnaliști și organizațiile societății civile, această barieră poate avea un efect de descurajare. Poate fi dificil să demonstrezi un interes legitim în fazele incipiente ale unei investigații, când dovezile concrete sunt puține. Procesul birocratic și teama de respingere pot descuraja demersurile de supraveghere publică, subminând astfel unul dintre obiectivele secundare, dar importante, ale directivelor AML.

Este important de menționat că acest regim restrictiv nu se aplică tuturor. Autoritățile competente (ANAF, parchete, instanțe, ONPCSB) și entitățile raportoare (bănci, notari, avocați, contabili etc.), atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei, își păstrează dreptul de acces direct și neîngrădit la informațiile din RBR.

Tabelul de mai jos ilustrează volatilitatea acestui domeniu și relația de cauzalitate dintre evenimentele la nivel european și legislația națională.

Tabel 2: Evoluția Regimului de Acces la RBR (2019-Prezent)

Consecințele nerespectării obligației de depunere a declarației privind beneficiarii reali

Legiuitorul român a instituit un regim sancționator robust pentru a asigura respectarea obligațiilor privind declararea beneficiarului real, semnalând astfel importanța strategică a acestui mecanism de transparență. Consecințele neconformării depășesc cu mult simplele penalități financiare, putând culmina cu cea mai drastică sancțiune pentru o persoană juridică: încetarea existenței sale legale.

Sancțiuni contravenționale

Conform articolului 57 din Legea nr. 129/2019, nerespectarea de către reprezentantul legal al unei persoane juridice a obligației de a depune declarația privind beneficiarul real, la termenele și în condițiile prevăzute de lege, sau depunerea unei declarații care conține date incomplete sau incorecte, constituie contravenție. Sancțiunea prevăzută este o amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea acestor amenzi pot fi realizate de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și unitățile sale teritoriale, precum și de către agenți constatatori proprii ai Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB).

Sancțiunea dizolvării societății

Ceea ce distinge regimul sancționator în acest domeniu este introducerea riscului dizolvării societății. Această măsură extremă subliniază gravitatea cu care legiuitorul tratează obligația de transparență. Procedura este una în două etape:

1. Constatarea contravenției și avertizarea: Atunci când se aplică amenda contravențională menționată mai sus, procesul-verbal de constatare se comunică și oficiului registrului comerțului. În acest document se consemnează explicit faptul că nedepunerea declarației în termenul de grație care urmează atrage dizolvarea societății.
2. Sesizarea instanței: Dacă, în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale, reprezentantul persoanei juridice nu a remediat situația și nu a depus declarația privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului are obligația de a sesiza tribunalul competent (sau tribunalul specializat) pentru a solicita pronunțarea dizolvării societății.

Legea oferă totuși o ultimă șansă de conformare. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată dacă societatea depune declarația înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.

Introducerea acestei sancțiuni are un rol de descurajare extrem de puternic. În timp ce majoritatea sancțiunilor administrative pentru neconformități corporative sunt de natură pecuniară, riscul încetării existenței juridice a companiei este o „armă nucleară” legislativă. Utilizarea sa indică faptul că legiuitorul consideră transparența privind beneficiarii reali nu doar o simplă obligație administrativă, ci o chestiune de importanță fundamentală pentru integritatea economică și ordinea publică, justificând astfel cea mai severă sancțiune posibilă din arsenalul dreptului societar.

Implicații pentru mediul de afaceri din românia

Implementarea cadrului legal privind beneficiarii reali a avut un impact profund și multidimensional asupra mediului de afaceri din România. Dincolo de simpla obligație de depunere a unei declarații, noile reguli au reconfigurat procesele de conformitate, au impus o rigoare sporită în cunoașterea partenerilor de afaceri și au eliminat instrumente tradiționale de opacitate corporativă.

Impactul asupra procedurilor de Due Diligence și a entităților raportoare

Una dintre cele mai vizibile consecințe a fost extinderea și aprofundarea obligațiilor de cunoaștere a clientelei (Customer Due Diligence – CDD) pentru o gamă largă de „entități raportoare”. Dacă anterior aceste obligații erau asociate în principal cu sectorul bancar, Legea nr. 129/2019 le-a extins explicit la numeroase alte profesii și sectoare, incluzând: instituții financiare nebancare, auditori, experți contabili, consultanți fiscali, notari publici, avocați, agenți imobiliari și furnizori de servicii de jocuri de noroc.

Aceste entități au acum obligația legală de a identifica beneficiarul real al clienților lor, iar Registrul Beneficiarilor Reali (RBR) a devenit un instrument esențial, deși nu exclusiv, în acest proces. Mai mult, aceste entități trebuie să implementeze politici și proceduri interne robuste de administrare a riscurilor de spălare a banilor, să desemneze persoane cu responsabilități clare în aplicarea legii și să comunice numele acestora la ONPCSB, sub sancțiuni administrative drastice în caz de neîndeplinire. În consecință, conformitatea AML a încetat să mai fie o funcție de nișă, relevantă doar pentru bănci, și a devenit o componentă strategică a managementului riscului pentru o mare parte din sectorul serviciilor profesionale. Aceasta a transformat conformitatea într-un centru de cost necesar, dar și într-un scut protector esențial pentru reputația și viabilitatea afacerii.

Interzicerea acțiunilor la purtător

Poate cea mai importantă modificare structurală adusă de Legea nr. 129/2019 a fost interzicerea acțiunilor la purtător. Timp de peste un secol, acțiunile la purtător au reprezentat în dreptul societar românesc instrumentul perfect pentru asigurarea anonimatului proprietății, transferul dreptului de proprietate realizându-se prin simpla tradițiune (predare) a titlului. Această caracteristică le transforma într-un obstacol fundamental în calea identificării beneficiarului real.

Recunoscând acest risc major, Legea nr. 129/2019 a stipulat clar:

• Interzicerea emiterii de noi acțiuni la purtător de la data intrării în vigoare a legii.
• Obligația de conversie a acțiunilor la purtător existente în acțiuni nominative, într-un termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii.
• Anularea de drept a acțiunilor la purtător care nu au fost depuse la sediul societății pentru conversie în termenul legal, cu consecința reducerii corespunzătoare a capitalului social.

Această măsură nu a fost una adiacentă, ci una fundamentală, care a eliminat una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului corporativ în fața spălării banilor. Prin forțarea înregistrării nominale a tuturor acționarilor în registrul acționarilor, legea a făcut întregul mecanism de declarare a beneficiarului real mult mai robust și mai greu de eludat.

Analiza națională a riscurilor (NRA)

Autoritățile române, în conformitate cu recomandările internaționale, elaborează periodic o Analiză Națională a Riscurilor (NRA) de spălare a banilor și finanțare a terorismului. Acest document strategic identifică sectoarele economice cele mai vulnerabile. Conform raportului NRA, anumite sectoare prezintă un risc mediu sau ridicat. De exemplu, furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii sunt considerați a avea un risc ridicat, deoarece serviciile lor pot facilita crearea unor structuri corporative complexe și opace.

De asemenea, sectoare precum cel imobiliar, al jocurilor de noroc sau al comercializării produselor petroliere sunt identificate ca având un risc semnificativ, adesea legat de infracțiunea de evaziune fiscală. Companiile care activează în aceste domenii trebuie să fie conștiente de expunerea lor sporită și să aplice măsuri de precauție și de cunoaștere a clientelei mult mai riguroase.

Alinierea României la standardele FATF

Performanța unui stat în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT) este evaluată periodic prin prisma standardelor globale stabilite de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (FATF). Pentru România, acest proces de evaluare reciprocă (Mutual Evaluation Report – MER) este realizat de MONEYVAL, organismul regional de tip FATF al Consiliului Europei. Cel mai recent raport, publicat în 2023, oferă o imagine detaliată și obiectivă a stadiului de conformitate al României și a eficacității sistemului său AML/CFT.

Raportul de Evaluare Reciprocă (MER) din 2023

Evaluările FATF/MONEYVAL analizează două componente principale: conformitatea tehnică (măsura în care legile și reglementările naționale transpun cele 40 de Recomandări FATF) și eficacitatea (măsura în care sistemul funcționează în practică și produce rezultate).

Calificative cheie privind transparența beneficiarilor reali

În ceea ce privește transparența și beneficiarii reali, două recomandări FATF sunt de o importanță centrală, iar calificativele primite de România în raportul din 2023 sunt extrem de relevante:

• Recomandarea 24 (Transparența și beneficiarii reali ai persoanelor juridice): Pentru această recomandare fundamentală, România a primit calificativul „Parțial Conform” (PC). Acesta este un calificativ slab, care indică existența unor deficiențe semnificative în cadrul legal și/sau în implementarea acestuia. Un calificativ „PC” sugerează, în general, că, deși există un cadru de bază, acesta prezintă lacune importante. În contextul Recomandării 24, aceste deficiențe ar putea viza aspecte precum: acuratețea, adecvarea și actualitatea informațiilor din Registrul Beneficiarilor Reali; eficacitatea mecanismelor de verificare a datelor de către autorități (ONRC); sau aplicarea insuficient de fermă a sancțiunilor pentru neconformare.
• Recomandarea 25 (Transparența și beneficiarii reali ai construcțiilor juridice): Pentru această recomandare, care vizează aranjamente precum fiduciile, România a primit un calificativ mai bun, „În Mare Măsură Conform” (LC). Acest calificativ indică faptul că, deși pot exista unele neajunsuri minore, cadrul legal și de reglementare pentru transparența fiduciilor este considerat, în general, robust și aliniat la standardele FATF.

Calificativul de „Parțial Conform” pentru Recomandarea 24 reprezintă un semnal de alarmă major. Acesta plasează România sub o presiune internațională considerabilă de a remedia deficiențele identificate. Transparența beneficiarilor reali ai companiilor este considerată de FATF o componentă critică a oricărui sistem AML/CFT eficient, iar un calificativ slab în acest domeniu poate afecta reputația țării și încrederea investitorilor și a partenerilor financiari internaționali. Este de așteptat ca acest calificativ să fie un motor principal pentru viitoarele reforme legislative și administrative, pe măsură ce România va încerca să își îmbunătățească ratingul în cadrul procesului de monitorizare continuă (follow-up) al MONEYVAL.

Ghidurile naționale, precum cel elaborat de ONPCSB, menționează explicit ca obiectiv alinierea la bunele practici FATF, ceea ce demonstrează conștientizarea la nivel național a importanței acestor standarde. Cu toate acestea, raportul de evaluare indică faptul că mai sunt pași importanți de făcut pentru a trece de la intenție la o implementare pe deplin conformă și eficientă.

Recomandări și perspective de viitor

Analiza complexă a cadrului privind beneficiarii reali în România relevă un peisaj legislativ în continuă evoluție, modelat de imperative europene, decizii jurisprudențiale și evaluări internaționale. Pentru a naviga cu succes în acest mediu, entitățile de afaceri și profesioniștii din domeniu trebuie să adopte o abordare proactivă și strategică.

Recomandări pentru Mediul de Afaceri

1. Instituirea unor proceduri Interne de monitorizare continuă: Având în vedere termenul extrem de scurt de 15 zile pentru declararea modificărilor, companiile, în special cele cu structuri de grup internaționale, trebuie să implementeze protocoale de comunicare internă rapide și clare. Orice modificare a structurii de proprietate sau control la orice nivel al grupului, care are impact asupra beneficiarului real al entității române, trebuie comunicată imediat reprezentantului legal din România.
2. Alocarea resurselor și desemnarea responsabilităților: Conformitatea AML/CFT nu mai poate fi tratată ca o sarcină administrativă secundară. Este imperativă desemnarea formală a unei persoane sau a unui departament cu responsabilități clare în acest domeniu și alocarea resurselor necesare (timp, buget, acces la consultanță) pentru îndeplinirea obligațiilor legale.
3. Instruire periodică și conștientizare: Administratorii, directorii și personalul relevant trebuie să fie instruiți periodic cu privire la obligațiile legale, la definiția complexă a beneficiarului real și la riscurile asociate neconformării, inclusiv sancțiunea dizolvării.

Perspective de Viitor

Peisajul transparenței corporative în România și în Europa va continua să evolueze. Pot fi anticipate următoarele direcții:

• Clarificarea „Interesului legitim”: Este posibil ca, în timp, practica ONRC să se cristalizeze și să apară ghiduri administrative sau chiar o jurisprudență națională care să contureze mai clar limitele conceptului de „interes legitim”. Această evoluție va fi crucială pentru predictibilitatea accesului la date.
• Reformele Post-Evaluare FATF/MONEYVAL: Calificativul de „Parțial Conform” pentru Recomandarea 24 va obliga, cel mai probabil, autoritățile române să inițieze noi modificări legislative și administrative. Acestea ar putea viza îmbunătățirea mecanismelor de verificare a datelor din RBR, creșterea eficacității sancțiunilor sau campanii de conștientizare pentru a îmbunătăți calitatea declarațiilor depuse.
• Impactul noului pachet legislativ AML/CFT al UE: La nivel european, un nou pachet de acte normative, care include Directiva (UE) 2024/1640 și înființarea unei noi Autorități Europene pentru Combaterea Spălării Banilor (AMLA), va aduce un nou val de cerințe și un nivel superior de supraveghere.România va trebui, din nou, să transpună aceste prevederi, continuând ciclul de adaptare și rafinare a legislației naționale în acest domeniu esențial pentru integritatea sistemului financiar.