Plafonarea salariilor în administrația publică

Plafonarea salariilor în administrația publică a fost un subiect de dezbatere intensă în ultimele decenii, mai ales în contextul aplicării ordonanțelor de urgență care au limitat ajustările salariale pentru funcționarii publici și personalul contractual.

În acest articol, analizăm o hotărâre recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care clarifică modul în care aceste plafonări au fost aplicate, și oferim detalii despre argumentele părților implicate.

Obiectul litigiului: contestarea plafonării salariale

În dosarul nr. 682/1/2024, Sindicatul din Administrație Maramureș a contestat plafonarea salariilor impusă prin Ordonanțele de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022, susținând că aceste măsuri nu ar trebui să se aplice personalului din administrație, care beneficiază de un regim derogatoriu prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamantul a solicitat stabilirea salariilor conform coeficienților stabiliți de Consiliul Județean Maramureș, considerând că art. 11 din Legea-cadru oferă autonomie în acest sens.

Expunerea situației de fapt: plafonarea veniturilor și ordonanțele de urgență

Tribunalul Maramureș, prin Sentința civilă nr. 888/2023, a respins cererea Sindicatului din Administrație Maramureș, menționând că ordonanțele de urgență invocate plafonează veniturile salariale ale tuturor categoriilor de personal, inclusiv pentru personalul din administrația publică. Tribunalul a reținut că salariile au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020 și 2021, cu o ajustare de doar 10% pentru anul 2023.

Sindicatul a formulat recurs, susținând că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 ar trebui să excludă personalul din administrație de la aplicarea plafonărilor impuse prin ordonanțele de urgență. În plus, reclamantul a argumentat că autoritățile locale au competența de a stabili nivelul salariilor în funcție de bugetele locale și de specificul activităților.

Susținerile părților implicate

• Sindicatul din Administrație Maramureș: Reclamantul a susținut că Legea-cadru nr. 153/2017 permite consiliilor județene, primăriilor și altor autorități locale să stabilească nivelul salariilor pentru personalul din administrație în limitele prevăzute de lege. Astfel, sindicatul a solicitat aplicarea coeficienților de salarizare stabiliți la nivel local, fără a fi supuși plafonărilor impuse prin ordonanțele de urgență. Reclamantul a susținut că funcționarii publici și personalul contractual din administrație ar trebui să fie exceptați de la plafonări, dată fiind autonomia decizională conferită de Legea-cadru nr. 153/2017.
• Consiliul Județean Maramureș: Pârâții au invocat prevederile Ordonanțelor de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022, argumentând că acestea limitează veniturile salariale pentru toți angajații din sectorul public, inclusiv pentru cei din administrația locală. Conform acestor ordonanțe, salariile de bază nu pot depăși nivelul din decembrie 2020 și 2021, iar majorarea pentru anul 2023 este plafonată la 10%.

Norme legale incidente în plafonarea salariilor

1. Legea-cadru nr. 153/2017 – reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Art. 11 al acestei legi stabilește că autoritățile locale au competența de a stabili salariile personalului din administrație în funcție de bugetele disponibile.
2. Ordonanța de Urgență nr. 226/2020 – prevede că salariile funcționarilor publici rămân plafonate la nivelul din decembrie 2020.
3. Ordonanța de Urgență nr. 130/2021 – continuă plafonarea salariilor la nivelul din decembrie 2021.
4. Ordonanța de Urgență nr. 168/2022 – adaugă o majorare limitată de 10% pentru anul 2023, însă plafonarea veniturilor salariale rămâne în vigoare.

Interpretarea instanței

Înalta Curte a concluzionat că plafonarea salariilor, prevăzută de ordonanțele de urgență, se aplică inclusiv pentru personalul din administrația publică. Deși art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 conferă autonomie autorităților locale în stabilirea salariilor, aceste salarii trebuie să respecte limitele impuse de legislația fiscal-bugetară națională.

Prin urmare, plafonarea salariilor din sectorul public se aplică uniform, iar interpretarea sindicatului privind excluderea administrației publice locale de la aceste plafonări este nefondată.

Concluzie

Hotărârea Înaltei Curți subliniază faptul că plafonarea salariilor în administrația publică este o măsură aplicabilă tuturor categoriilor de personal din sectorul public, inclusiv personalului din administrația locală. Această interpretare a instanței clarifică faptul că ajustările salariale trebuie să se încadreze în limitele stabilite de ordonanțele de urgență, chiar și în cazul personalului cu autonomie decizională la nivel local.

Răzvan Petrea – avocat Timișoara

Întrebări frecvente

Ce înseamnă plafonarea salariilor în administrația publică?

Plafonarea salariilor în administrația publică se referă la limitarea creșterii veniturilor salariale pentru funcționarii publici și personalul contractual la un anumit nivel, stabilit prin legislație, de obicei prin ordonanțe de urgență. Această măsură este menită să controleze cheltuielile din bugetul public.

De ce este necesară plafonarea salariilor în administrația publică?

Plafonarea salariilor în administrația publică este necesară pentru a evita presiunile financiare asupra bugetului de stat, în special în perioade economice dificile. Prin limitarea creșterii salariilor, guvernul poate menține un control strict asupra cheltuielilor publice.

Se aplică plafonarea salariilor și în administrația locală?

Da, plafonarea salariilor în administrația publică se aplică și în administrația locală. Chiar dacă autoritățile locale au competența de a stabili salariile personalului din administrație, acestea trebuie să respecte plafonările impuse prin legislația națională.

Ce ordonanțe au reglementat plafonarea salariilor în administrația publică?

Plafonarea salariilor în administrația publică a fost reglementată prin Ordonanțele de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022. Aceste ordonanțe au limitat veniturile salariale la nivelul stabilit în decembrie 2020 și 2021, cu o majorare limitată de 10% pentru anul 2023.

Cum afectează plafonarea salariilor drepturile salariale ale personalului din administrația publică?

Plafonarea salariilor în administrația publică limitează creșterea salariilor funcționarilor publici și a personalului contractual la nivelurile stabilite de ordonanțele de urgență. Aceasta înseamnă că salariile nu pot depăși nivelurile din decembrie 2020 și 2021, cu o ajustare de 10% în 2023.

Este personalul din administrația publică exceptat de la plafonarea salariilor?

Nu, personalul din administrația publică nu este exceptat de la plafonarea salariilor. Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că plafonarea salariilor se aplică și personalului din administrația publică, conform ordonanțelor de urgență în vigoare.

Care este rolul consiliilor locale în stabilirea salariilor în administrația publică?

Conform Legii-cadru nr. 153/2017, consiliile locale au competența de a stabili salariile personalului din administrația publică, însă acestea trebuie să respecte plafonările impuse prin ordonanțele de urgență. Salariile nu pot depăși limitele stabilite prin legislația națională.

Cum afectează plafonarea salariilor funcționarii publici din administrația locală?

Plafonarea salariilor afectează funcționarii publici din administrația locală prin limitarea creșterii veniturilor la nivelul din decembrie 2020 și 2021, conform ordonanțelor de urgență. Aceștia beneficiază de o ajustare salarială de 10% în 2023, dar nu mai mult.

Există excepții de la plafonarea salariilor în administrația publică?

În general, nu există excepții majore de la plafonarea salariilor în administrația publică. Cu toate acestea, există cazuri specifice reglementate prin alte acte normative, cum ar fi Ordonanța de Urgență nr. 128/2021, care a vizat personalul din sistemul administrației penitenciare.

Ce impact are plafonarea salariilor asupra bugetului public?

Plafonarea salariilor în administrația publică ajută la menținerea echilibrului financiar al bugetului de stat, reducând presiunile asupra cheltuielilor publice. Prin limitarea creșterii salariilor, se previn deficitele bugetare și se asigură o gestionare mai responsabilă a fondurilor publice.

Rezumat speță 

Obiectul cererii

Reclamantul, Sindicatul din Administrație Maramureș, a solicitat stabilirea și acordarea drepturilor salariale pentru anii 2021, 2022 și 2023 prin înmulțirea salariului minim pe economie stabilit prin hotărâri de Guvern cu coeficienții aprobați prin Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 9/2018.

Expunerea situației de fapt

Prin Sentința civilă nr. 888/2023 a Tribunalului Maramureș, s-a respins acțiunea Sindicatului din Administrație Maramureș privind stabilirea salariilor în funcție de salariul minim brut pe economie. Reclamantul a argumentat că salariile personalului contractual ar trebui ajustate conform coeficienților din Hotărârea Consiliului Județean, iar plafonarea salariilor impusă prin Ordonanțele de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022 nu ar trebui să se aplice personalului din administrație. Tribunalul a apreciat că ordonanțele de urgență plafonează salariile, limitându-le la nivelul din decembrie 2020 și aplicând o majorare de 10% pentru anul 2023.

Apărările părților

• Reclamantul: A susținut că dispozițiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea personalului din administrație, nu intră sub incidența Ordonanțelor de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022. Astfel, plafonarea salariilor și limitările aplicate altor categorii de personal nu ar trebui să se aplice personalului din administrație, care beneficiază de un regim derogatoriu de stabilire a salariilor.
• Pârâții: Consiliul Județean Maramureș și președintele Consiliului Județean au argumentat că ordonanțele de urgență limitează veniturile salariale ale tuturor categoriilor de personal din administrație și că ajustările salariale solicitate nu se pot face din cauza plafonărilor legale.

Norme legale incidente

• Reclamantul a invocat: Art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea personalului din administrația publică, susținând că acest articol conferă o autonomie de stabilire a salariilor la nivel local.
• Pârâții au invocat: Ordonanțele de Urgență nr. 226/2020, 130/2021 și 168/2022, care prevăd plafonarea salariilor pentru anii 2021, 2022 și 2023.

Soluțiile din etapele procesuale anterioare

Tribunalul Maramureș a respins cererea de stabilire a salariilor pe baza coeficienților stabiliti de Consiliul Județean, invocând faptul că ordonanțele de urgență plafonează veniturile salariale la nivelul salariilor din decembrie 2020, 2021 și o majorare limitată la 10% pentru 2023.

Considerentele instanței

Înalta Curte a constatat că există o divergență de interpretare privind aplicarea ordonanțelor de urgență și Legea-cadru nr. 153/2017. Instanța a reținut că, în baza ordonanțelor de urgență, pentru anii 2021 și 2022 salariile au fost plafonate, iar majorarea din 2023 a fost limitată la 10%. Totuși, art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 oferă un regim derogatoriu de stabilire a salariilor pentru personalul din administrație, ceea ce ridică problema dacă acest regim este afectat de plafonările impuse prin ordonanțe.

Instanța a concluzionat că plafonarea veniturilor salariale din ordonanțele menționate se aplică inclusiv personalului din administrație, fără a exclude expres acest sector din aplicabilitate. În plus, instanța a subliniat că prevederile art. 11 trebuie citite în contextul sustenabilității bugetare și a limitărilor impuse de ordonanțe.

Dispozitivul

Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj privind interpretarea normelor legale în discuție. Instanța a decis că ordonanțele de urgență plafonează veniturile salariale și pentru personalul din administrație și că nu există o derogare aplicabilă acestora.

Decizia în integralitate

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 27/2024                                     

Dosar nr. 682/1/2024

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 636 din 04 iulie 2024

   1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 682/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 

   2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

   3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

   4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.086/100/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

   5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

   6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

   I. Titularul şi obiectul sesizării

   7. Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 15 februarie 2024, în Dosarul nr. 3.086/100/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

    Dacă dispoziţiile cuprinse în art. I alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, în art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, reglementat de art. 38 din această lege-cadru, în sensul că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

   II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):

    ” Art. 11. –   (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

   (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.

   (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.

   (4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

   (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual.”

    Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare

    […]

    ” Art. 12. –   (1) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

   (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.”

    Aplicarea legii

    ” Art. 38. –   (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.

   (2) Începând cu data de 1 iulie 2017:

   a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

   b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;

   c) prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

   d) până la data de 31 decembrie 2017 se acordă drepturile de hrană şi tichetele de masă de care beneficiază, la data intrării în vigoare a prezentei legi, unele categorii de personal bugetar, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

   (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

   a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

   b) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022;

   c) prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25;

   d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6);

   d¹) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022;

   d²) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 şi personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar;

   e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;

   f) indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

   g) pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (61), precum şi sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă;

   h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018;

   i) prin excepţie de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

   j) prin excepţie de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăşi limita prevăzută la art. 25.

   (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

   (4¹) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază:

   a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018;

   b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018;

   c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

   (4²) Prevederile alin. (41) nu se aplică personalului asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul didactic încadrat în unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat.

   (4³) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

   (4⁴) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

   (5) Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări salariale decât cele prevăzute de prezentul articol.

   (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

   (6¹) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.

   (7) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se rotunjesc din leu în leu în favoarea salariatului.

   (8) În situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

   (9) Pentru personalul din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, care ocupă funcţii şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată.”

   9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 226/2020):

    ” Art. I. –   (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4¹) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

   (2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2020.

   (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

   10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 130/2021):

    ” Art. I. –   (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4¹) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

   (2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2021. (…)”

   11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 168/2022):

    ” Art. I. –   (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

   (2) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabileşte la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

   (3) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), cuantumul salariului de bază în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 se stabileşte după aplicarea majorării prevăzute la alin. (1).

   (4) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022.

   (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (A se vedea şi Legea nr. 296/2023.)

   (6) Începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru personalul militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se exceptează de la prevederile alin. (5).

   (7) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2022.

   (8) Pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la alin. (1) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice».”

   III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

   12. Prin Sentinţa civilă nr. 888 din 11 iulie 2023, Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul Sindicatul din Administraţie Maramureş, reţinând că, în cursul anului 2021, a fost aplicată prevederea din cuprinsul art. I din O.U.G. nr. 226/2020, astfel că, raportat la acest act normativ, stabilirea drepturilor salariale şi plata acestora au fost limitate la modul de calcul stabilit pentru luna decembrie 2020, pentru anul 2022 a fost adoptată O.U.G. nr. 130/2021, iar pentru anul 2023 a fost adoptată O.U.G. nr. 168/2022.

   13. La adoptarea acestor norme, conform notelor de fundamentare, a fost avută în vedere inclusiv salarizarea funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, dar şi faptul că drepturile salariale care se stabilesc prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată ce a fost majorat determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare, impunându-se, deci, evitarea unor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare într-un context economic dificil şi, deci, menţinerea cuantumului brut al salariilor întregului personal plătit din fonduri publice.

   14. Prin urmare, prima instanţă a apreciat că O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021 au vizat menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază tot personalul plătit din fonduri publice, inclusiv cel din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale.

   15. A reţinut că, potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, în materia salarizării personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, legiuitorul acordă competenţă exclusivă consiliilor locale/consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti/ordonatorilor de credite, autorităţile administraţiei publice locale enunţate având, aşadar, dreptul de decizie referitor la stabilirea salariului de bază al acestor categorii de personal din sistemul bugetar, dispunând, prin bugetul local, de resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii acestei competenţe, însă, o asemenea competenţă se exercită cu respectarea normelor, criteriilor şi standardelor stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede expres, prin art. 1 alin. (3), că „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.”

   16. S-a mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale, iar prevederile art. 6 lit. h) din aceeaşi lege-cadru consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.

   17. Or, a reţinut tribunalul, pentru anii 2021 şi 2022, salariile personalului plătit din fonduri publice se menţin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020, respectiv decembrie 2021, conform actelor normative invocate anterior. Prin urmare, pentru anii 2021 şi 2022, nivelul salariului era plafonat la nivelul salariului încasat în luna decembrie a anului 2020, respectiv decembrie 2021, iar pentru anul 2023 majorarea salariului a fost posibilă doar cu 10%, astfel că nu poate fi dispusă modalitatea de calcul al salariului solicitată de reclamant.

   18. Prin recursul declarat împotriva acestei sentinţe, reclamantul a solicitat casarea în tot a hotărârii primei instanţe şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar în cursul soluţionării acestei căi de atac a formulat cerere de sesizare a instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

   19. Instanţa de recurs a admis cererea formulată de recurentul-reclamant şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept invocate de acesta.

   IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

   20. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât soluţionarea recursului depinde de lămurirea chestiunii de drept sesizate, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, referitor la dispoziţiile art. 11, art. 38 şi ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi cele ale O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021.

   21. În acest sens, a arătat că, prin recurs, se critică sentinţa primei instanţe, care a apreciat că O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021, raportat şi la notele de fundamentare ale celor două acte normative, au vizat menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază tot personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora şi, ca atare, raportat la art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea salariului a fost posibilă doar cu 10%.

   22. Instanţa de trimitere a mai arătat că, prin cererea de recurs, se susţine că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră sub incidenţa ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care s-au plafonat drepturile salariale şi exceptează de la aplicare art. 38 alin. (4) şi (4¹) din Legea-cadru nr. 153/2017.

   23. Instanţa de trimitere a învederat că nu s-a statuat asupra acestei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

   24. În privinţa noutăţii chestiunii de drept a arătat că, deşi normele juridice a căror interpretare se cere au intrat în vigoare cu ceva timp în urmă, aplicarea acestora este actuală, sens în care a considerat că şi această condiţie este îndeplinită, urmând a face obiectul aprecierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabilirea caracterului de noutate.

   V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

   25. Recurentul-reclamant a arătat, în cuprinsul cererii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, că litigiul este unul în materia contenciosului administrativ, cu privire la funcţionarii publici, aflându-se în calea de atac a recursului, în ultimă instanţă, în faţa Curţii de Apel Cluj, iar soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în recurs fiind contestat inclusiv faptul că O.U.G. nr. 226/2020, O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022 nu sunt aplicabile în cauză.

   26. Totodată, recurentul-reclamant a învederat că în cadrul Curţii de Apel Cluj există practică neunitară şi a considerat că este esenţial ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească măsura în care O.U.G. nr. 226/2020, O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022 sunt aplicabile şi persoanelor aflate în situaţii similare cu cea a membrilor de sindicat din prezenta cauză, respectiv dacă aceste acte normative sunt aplicabile şi pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale şi din instituţiile şi serviciile publice aflate în subordinea acestora, unde salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

   27. A menţionat că modul în care această problemă va fi tranşată va produce efecte în ceea ce priveşte soluţia ce se va pronunţa, în măsura în care instanţa supremă ar stabili că dispoziţiile cuprinse în art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. I din O.U.G. nr. 168/2022 derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 153/2017, reglementat de art. 38 din legea-cadru, fapt ce nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar recursul ar trebui să fie admis.

   28. Recurentul-reclamant a apreciat că sunt îndeplinite şi condiţia noutăţii, precum şi cerinţa existenţei unei probleme de drept veritabile, întrucât s-au identificat modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, corelative carenţei normelor în materie, care nu precizează în concret dacă se aplică sau nu situaţiilor precum cea de faţă, iar în măsura în care instanţele de judecată vor interpreta în mod diferit ipoteza descrisă mai sus, atunci se va aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, prin existenţa unei practici neunitare.

   29. Cu privire la fondul sesizării a arătat că legiuitorul a prevăzut o modalitate atipică şi derogatorie de stabilire a salariului de bază, determinând numai o limită minimală, reprezentată de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, şi o limită maximală, dată de indemnizaţia lunară a vicepreşedintelui consiliului judeţean, în cazul de faţă, însă, în rest, modalitatea de calcul este cea stabilită prin hotărâre a consiliului judeţean, astfel că dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 226/2020, O.U.G. nr. 130/2021, respectiv O.U.G. nr. 168/2022 derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 153/2017, reglementat de art. 38 din legea-cadru, în sensul că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, ce rămân a fi stabilite tot conform acestui text de lege, la fel cum au reţinut unele instanţe, în timp ce altele au reţinut o soluţie contrară.

   30. Intimaţii nu au formulat puncte de vedere.

   31. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere.

   VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

   32. Completul de judecată care a formulat sesizarea nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

   VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

   33. Răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au relevat existenţa a două opinii jurisprudenţiale cu privire la chestiunea de drept sesizată, potrivit practicii judiciare identificate la nivelul Curţilor de Apel Galaţi, Cluj, Iaşi, Bucureşti şi Timişoara.

   34. Astfel, într-o opinie, se apreciază că dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt reglementări distincte şi derogatorii de la regulile de drept comun, specifice salarizării pentru familia ocupaţională „Administraţie” (salariile de bază ale personalului contractual din familia ocupaţională „Administraţie” fiind determinate de legislaţia primară doar printr-o limită minimă reprezentată de salariul minim brut pe ţară şi o limită maximă reprezentată de indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), iar o consecinţă a acestei modalităţi de reglementare este aceea că acestei categorii de personal nu i se aplică dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd o creştere eşalonată a salariului de bază, astfel că acestora nu le este aplicabilă nici plafonarea reglementată de art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020 şi art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021.

   35. Au fost exprimate şi puncte de vedere teoretice în acord cu această opinie, potrivit cărora dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 226/2020, O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022 derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legiicadru nr. 153/2017, reglementat prin art. 38 din această lege-cadru, în sensul că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie”, cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

   36. Într-o a doua opinie, s-a reţinut că prevederile art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. I din O.U.G. nr. 168/2022 limitează veniturile salariale ale tuturor categoriilor de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, singura categorie exceptată de la aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021 fiind personalul din sistemul administraţiei penitenciare, această categorie cunoscând o derogare explicită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2021 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare.

   37. Au fost exprimate de către judecători şi puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii, respectiv că prevederile art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi ale art. I din O.U.G. nr. 168/2022 nu derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legiicadru nr. 153/2017, reglementat prin art. 38 din această lege-cadru, care se referă la aplicarea etapizată în cazul tuturor familiilor ocupaţionale şi categoriilor profesionale plătite din fonduri publice.

   38. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

   VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

   39. Cu privire la dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituţională a reţinut că soluţia legislativă care deleagă competenţa legiuitorului de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar, reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii sistemului de salarizare, opţiunea legiuitorului pentru adoptarea acestei soluţii legislative fiind justificată prin invocarea, în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. De asemenea, a observat că Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru acestea din urmă. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a mai arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă – salariul minim brut pe ţară şi limita maximă – indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 668 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 13 iunie 2023, Decizia nr. 676 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023).

   IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   40. În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

   41. La data de 24 aprilie 2024 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul nr. 970/1/2024, cu termen de soluţionare la 17 iunie 2024, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

   X. Raportul asupra chestiunii de drept

   42. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

   XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

   43. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

   44. Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

   45. Cu titlu prealabil, este de observat faptul că încheierea de sesizare nu respectă cerinţele prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Instanţa de trimitere a arătat succint motivele pentru care a apreciat admisibilă sesizarea, şi anume, faptul că de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea recursului, întrucât este invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, referitor la dispoziţiile art. 11, art. 38, art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021. În privinţa noutăţii chestiunii de drept a arătat că, deşi normele juridice a căror lămurire se solicită au intrat în vigoare cu ceva timp în urmă, aplicarea acestora este actuală, cerinţa noutăţii urmând a face obiectul aprecierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nu a prezentat motivele pentru care a apreciat dificultatea reală a problemei de drept în discuţie, de natură să justifice o dezlegare de principiu de către instanţa supremă, şi, de asemenea, nu a exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

   46. Dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ:

   – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

   – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

   – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel sau a tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

   – de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

   – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

   – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

   47. Se constată că primele patru condiţii sunt îndeplinite.

   48. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet de judecată al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, legal învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal într-un dosar având ca obiect „litigiu privind funcţionarii publici”.

   49. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal este supusă recursului, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea pronunţată în recurs de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal va fi definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

   50. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, deşi dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc noţiunea de „chestiune de drept”, trebuie avut în vedere faptul că sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare şi presupune o problemă de drept esenţială, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

   51. Admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei. Raportat la situaţia în cauză, este necesar ca de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale invocate în sesizare să depindă soluţionarea pe fond a recursului aflat pe rolul instanţei de trimitere.

   52. Reclamantul Sindicatul din Administraţie Maramureş, în calitate de reprezentant al angajaţilor funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Maramureş, a solicitat, prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentinţa recurată, obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean Maramureş şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş la stabilirea şi acordarea drepturilor salariale pentru anii 2021, 2022, 2023, prin înmulţirea salariului minim pe economie, stabilit prin hotărâri de Guvern pentru anii menţionaţi, cu coeficienţii stabiliţi prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 9 din 31 ianuarie 2018.

   53. În raport cu considerentele sentinţei recurate (prin care s-a reţinut că O.U.G. nr. 226/2020 şi O.U.G. nr. 130/2021 au vizat menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază tot personalul plătit din fonduri publice, inclusiv cel din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor, consiliilor locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, şi, prin urmare, pentru anii 2021 şi 2022, nivelul salariului era plafonat la nivelul salariului încasat în luna decembrie a anului 2020, respectiv decembrie 2021, iar pentru anul 2023 majorarea salariului a fost posibilă doar cu 10%), motivele de recurs [prin care s-a invocat faptul că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră sub incidenţa ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care s-au plafonat drepturile salariale şi au fost exceptate de la aplicare art. 38 alin. (4) şi alin. (4¹) din Legea-cadru nr. 153/2017], soluţionarea recursului depinde de rezolvarea problemei de drept sesizate de instanţa de trimitere, privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. I din O.U.G. nr. 168/2022, art. 38 şi art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

   54. Obiectul sesizării vizează o problemă de drept substanţial, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. I din O.U.G. nr. 168/2022, şi anume dacă prevederile menţionate din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie reglementat de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” prevăzut de art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

   55. În concret, problema de drept ce constituie obiectul prezentei sesizări se referă la aplicabilitatea O.U.G. nr. 226/2020, O.U.G. nr. 130/2021 şi O.U.G. nr. 168/2022, prin care s-au instituit anumite derogări de la dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce priveşte determinarea salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie”, al căror mod de stabilire a fost reglementat de dispoziţiile art. 11 din aceeaşi lege-cadru.

   56. Faptul că de problema de drept depinde soluţionarea cauzei nu este suficient, însă, pentru a se constata admisibilitatea sesizării.

   57. Prevederile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale, în sensul dezlegării de principiu a unei probleme de drept rezultate din prevederi îndoielnice, lacunare sau neclare, care implică posibilitatea reală de interpretare diferită a acestora. În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că analiza aspectelor generale de admisibilitate trebuie să aibă în vedere faptul că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, având caracter de noutate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014.)

   58. Cu privire la noutatea problemei de drept, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc noţiunea de „noutate”, astfel că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să stabilească dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

   59. Condiţia noutăţii chestiunii de drept, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, este distinctă de cea care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni şi ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii şi constituie unul din elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare reglementate de Codul de procedură civilă, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi recursul în interesul legii.

   60. Cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, a căror aplicare este de natură să creeze premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, iar instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, dar poate fi îndeplinită şi de chestiuni noi de drept generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un nou context legislativ din care rezultă dificultăţi de interpretare.

   61. Scopul pronunţării unei hotărâri prealabile, prin rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept ivite într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă, este acela de a elimina riscul apariţiei şi dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit dezlegare din partea instanţelor, pe cale de consecinţă prezintă importanţă, sub acest aspect, existenţa unei practici judiciare în materie, iar în situaţia existenţei unei practici neunitare nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci se impune declanşarea recursului în interesul legii.

   62. Jurisprudenţa comunicată de curţile de apel cu privire la dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare, expusă anterior, evidenţiază, pe de o parte, faptul că problema de drept a primit dezlegare din partea instanţelor, astfel că nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept, iar pe de altă parte, analiza jurisprudenţei comunicate de instanţe relevă existenţa unei jurisprudenţe neunitare, determinată de interpretarea şi aplicarea concretă a dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare, şi anume:

   – o primă orientare jurisprudenţială, în sensul că dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt reglementări distincte şi derogatorii de la regulile de drept comun, specifice salarizării pentru familia ocupaţională „Administraţie”, iar acestei categorii de personal nu i se aplică dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd o creştere eşalonată a salariului de bază, astfel că nu sunt aplicabile nici plafonările reglementate de art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020 şi art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021;

   – o a doua orientare jurisprudenţială, în sensul că prevederile art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. I din O.U.G. nr. 168/2022 limitează veniturile salariale ale tuturor categoriilor de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017.

   63. În condiţiile în care noutatea unei chestiuni de drept se justifică atunci când se constată o dificultate de aplicare a unor dispoziţii legale neclare, de o complexitate deosebită, care sunt de natură să creeze premisele apariţiei unei jurisprudenţe neunitare la nivel naţional şi astfel impun intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, existenţa practicii judiciare a instanţelor naţionale determină lipsa caracterului de noutate a chestiunii de drept care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă, astfel că scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins.

   64. Hotărârile judecătoreşti comunicate conturează două orientări jurisprudenţiale, situaţie în care, având în vedere elementele care diferenţiază cele două mecanisme de unificare a jurisprudenţei, reglementate de Codul de procedură civilă, cel al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aplicabil.

   65. De asemenea, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept, prin pronunţarea unei decizii de recurs în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate, prevăzută imperativ de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, privind inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare având ca obiect problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

   66. Astfel, se constată că, ulterior înregistrării prezentei sesizări, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat Dosarul nr. 970/1/2024, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la aceeaşi problemă de drept, şi anume: Dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cele cuprinse în art. I alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 226/2020, în art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 130/2021 şi în art. I din O.U.G. nr. 168/2022 sunt aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, având în vedere prevederile de excepţie ale art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017?

   67. În concluzie, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate privind noutatea chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere, care să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, de natură să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept de către instanţa supremă.

   68. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.086/100/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

    Dacă dispoziţiile cuprinse în art. I alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, în art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, reglementat de art. 38 din această lege-cadru, în sensul că nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024.