Impreviziunea în contractele de credit este un concept juridic important care permite debitorilor să solicite ajustarea obligațiilor contractuale în cazul apariției unor evenimente excepționale, precum fluctuațiile valutare majore.
În acest articol, vom explora modul în care instanțele din România abordează impreviziunea, analiza unei hotărâri recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție și argumentele juridice aduse de părțile implicate.
Ce este impreviziunea în contractele de credit?
Impreviziunea reprezintă situația în care executarea unui contract devine excesiv de oneroasă din cauza unor evenimente neprevăzute. În contractele de credit, acest concept este aplicat în special în cazul fluctuațiilor valutare, care pot crește substanțial sarcina financiară a debitorilor.
Conform Legii nr. 77/2016, impreviziunea poate fi invocată atunci când cursul de schimb valutar al monedei creditului crește cu peste 52,6% față de data încheierii contractului.
Susținerile părților implicate în procesul privind impreviziunea în contractele de credit
Argumentele instituției bancare
Banca a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea impreviziunii. Conform apărărilor sale, fluctuațiile de curs valutar sunt normale și previzibile, astfel încât debitorul ar fi trebuit să își asume acest risc la momentul semnării contractului.
Banca a solicitat instanței să constate că notificarea de dare în plată nu este valabilă și să dispună repunerea părților în situația anterioară notificării.
Argumentele debitorului
Debitorul a invocat că fluctuația francului elvețian (CHF) a depășit pragul de 52,6%, ceea ce face imposibilă continuarea plății ratelor la cursul actual. Prin urmare, a cerut conversia ratelor la un curs valutar mediu, stabilit la momentul intervenției impreviziunii, precum și reducerea soldului creditului cu 40%.
Debitorul a subliniat că plata obligațiilor la cursul actual CHF ar fi excesiv de oneroasă, ceea ce justifică intervenția instanței pentru adaptarea contractului.
Cum analizează instanța impreviziunea în contractele de credit?
În această speță, Înalta Curte a analizat dacă impreviziunea intervine la momentul fluctuației de curs valutar sau la momentul notificării de către debitor. Instanța a stabilit că echilibrarea contractului poate interveni doar pentru viitor, de la data notificării sau de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Prestațiile deja executate nu pot fi revizuite retroactiv, iar impreviziunea se aplică doar pentru a ajusta plățile viitoare.
Ce norme legale reglementează impreviziunea în contractele de credit?
Instanța a analizat aplicabilitatea următoarelor norme legale:
- Legea nr. 77/2016 privind darea în plată – care reglementează condițiile în care debitorii pot solicita echilibrarea contractelor în caz de impreviziune.
- Codul civil de la 1864, art. 970 – ce impune executarea convențiilor cu bună-credință.
- Codul civil din 2009, art. 1.271 – ce prevede condițiile în care un contract poate fi adaptat sau încetat în caz de impreviziune.
Când intervine impreviziunea în contractele de credit?
Impreviziunea intervine atunci când sunt îndeplinite anumite condiții stricte. În cazul contractelor de credit, impreviziunea poate fi invocată dacă:
- Cursul valutar al monedei creditului crește cu mai mult de 52,6% față de momentul semnării contractului.
- Obligația de plată a debitorului devine excesiv de oneroasă, iar continuarea contractului ar produce o inechitate evidentă între părți.
Cum poate fi echilibrat un contract de credit afectat de impreviziune?
În cazul în care impreviziunea este constatată, instanța poate dispune măsuri de adaptare a contractului, precum:
- Conversia ratelor de plată la un curs valutar mediu.
- Reducerea soldului creditului.
- Emiterea unui nou grafic de rambursare pentru a reflecta modificările aduse contractului.
Instanțele pot refuza însă aplicarea impreviziunii retroactiv, limitând adaptarea la prestațiile viitoare.
Concluzii
Impreviziunea în contractele de credit este un mecanism esențial pentru protejarea debitorilor în fața fluctuațiilor valutare extreme. Totuși, instanțele românești au stabilit că măsurile de echilibrare a contractelor pot fi aplicate doar pentru viitor, fără a afecta prestațiile deja efectuate.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara
Întrebări frecvente
Ce este impreviziunea în contractele de credit?
Impreviziunea în contractele de credit apare atunci când un eveniment neprevăzut, cum ar fi fluctuația majoră a cursului valutar, face ca obligațiile debitorului să devină excesiv de oneroase. Acest concept permite adaptarea contractului în funcție de noile circumstanțe, pentru a asigura echitatea între părți.
Cum influențează fluctuațiile valutare impreviziunea în contractele de credit?
Impreviziunea în contractele de credit este invocată în special atunci când fluctuațiile valutare depășesc pragul de 52,6%, conform Legii nr. 77/2016. Aceasta poate duce la adaptarea contractului prin conversia ratelor de plată sau reducerea soldului creditului.
Cum poate fi adaptat un contract prin impreviziunea în contractele de credit?
Instanța poate dispune mai multe măsuri de adaptare a contractului prin impreviziunea în contractele de credit, cum ar fi conversia ratelor la un curs valutar mediu, reducerea soldului creditului sau emiterea unui nou grafic de rambursare.
Se aplică retroactiv impreviziunea în contractele de credit?
Nu, impreviziunea în contractele de credit nu se aplică retroactiv. Instanțele pot adapta contractul doar pentru viitor, începând de la momentul notificării de către debitor a impreviziunii, dar prestațiile deja executate nu pot fi modificate.
Când poate un debitor invoca impreviziunea în contractele de credit?
Debitorul poate invoca impreviziunea în contractele de credit în momentul în care fluctuația valutară depășește pragul legal de 52,6% și obligațiile de plată devin excesiv de oneroase. Notificarea creditorului este esențială pentru a declanșa procesul de adaptare a contractului.
Ce norme legale reglementează impreviziunea în contractele de credit?
Impreviziunea în contractele de credit este reglementată de Legea nr. 77/2016 și de articolele din Codul civil referitoare la adaptarea contractelor în caz de evenimente excepționale. Aceste norme oferă cadrul legal pentru echilibrarea obligațiilor părților implicate în contract.
Poate instanța reduce soldul unui credit prin impreviziunea în contractele de credit?
Da, instanța poate decide reducerea soldului creditului prin impreviziunea în contractele de credit, dacă consideră că acest lucru este necesar pentru a reechilibra contractul în fața unor fluctuații valutare majore.
Cum se calculează cursul valutar în caz de impreviziune în contractele de credit?
În caz de impreviziune în contractele de credit, instanța poate dispune conversia ratelor la un curs valutar mediu, care poate fi stabilit ca media dintre cursul la momentul semnării contractului și cel din momentul scadenței fiecărei plăți.
Este obligatorie echilibrarea contractului prin impreviziunea în contractele de credit?
Da, echilibrarea contractului este obligatorie în cazurile în care impreviziunea în contractele de credit este dovedită și acceptată de instanță. Adaptarea contractului se face pentru a preveni onerozitatea excesivă pentru debitor.
Ce se întâmplă cu plățile deja efectuate în caz de impreviziune în contractele de credit?
Plățile deja efectuate înainte de invocarea impreviziunii în contractele de credit sunt considerate câștigate contractului și nu pot fi modificate retroactiv. Adaptarea contractului se aplică doar pentru prestațiile viitoare.
Rezumat speță
Obiectul cererii
Reclamantul a solicitat instanței interpretarea dispozițiilor legale din Legea nr. 77/2016, mai exact stabilirea momentului intervenției instanței în cazul impreviziunii în contractele de credit și aplicarea acestora pentru echilibrarea prestațiilor deja executate, precum și alte metode de echilibrare contractuală.
Expunerea situației de fapt
Tribunalul Timiș a fost sesizat cu o cerere de interpretare a dispozițiilor Legii nr. 77/2016, privind darea în plată a bunurilor imobile pentru stingerea creditelor, în contextul unor fluctuații mari de curs valutar. În speță, o bancă a contestat o notificare de dare în plată emisă de un debitor care invoca impreviziunea. Debitorul a cerut conversia ratelor de plată la un curs valutar stabilit la un anumit moment, susținând că obligațiile sale au devenit excesiv de oneroase.
Apărările părților
- Reclamantul (instituția bancară): A susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea impreviziunii prevăzute de Legea nr. 77/2016 și a cerut repunerea părților în situația anterioară notificării. Banca a invocat că fluctuația de curs valutar nu este suficientă pentru a declanșa impreviziunea.
- Pârâtul (debitorul): A invocat că a intervenit impreviziunea, conform prevederilor Legii nr. 77/2016, datorită creșterii cursului valutar al CHF cu peste 52,6% față de momentul încheierii contractului. A cerut echilibrarea contractului prin conversia ratelor și reducerea soldului creditului cu 40%, invocând că fluctuațiile au fost excesive și imposibil de prevăzut.
Norme legale incidente în speță
- Legea nr. 77/2016, art. 4 alin. (11), alin. (4) – privind impreviziunea în contractele de credit și echilibrarea acestora;
- Codul civil de la 1864, art. 970 – executarea convențiilor cu bună-credință;
- Codul civil din 2009, art. 1.271 – reglementarea impreviziunii și adaptarea contractelor afectate de schimbări excepționale ale împrejurărilor.
Soluțiile din etapele procesuale anterioare
Tribunalul Timiș a dispus, prin încheierea din 15 noiembrie 2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru clarificarea chestiunii de drept. Instanțele inferioare au respins contestația băncii și au admis parțial cererea debitorului, dispunând adaptarea contractului prin calcularea ratelor la un curs valutar mediu, fără a aplica măsuri retroactive.
Considerentele instanței
Înalta Curte a constatat că problema impreviziunii și a echilibrării prestațiilor în contractele de credit trebuie analizată ținând cont de momentul apariției evenimentului de impreviziune și de notificarea debitorului.
Instanța a menționat că măsurile de echilibrare trebuie să fie aplicabile doar pentru viitor, conform Legii nr. 77/2016, și că prestațiile deja executate nu pot fi revizuite retroactiv.
Curtea a analizat și jurisprudența instanțelor naționale, constatând că nu există o practică unitară cu privire la modul de echilibrare a contractelor de credit în cazul impreviziunii.
Dispozitivul
Înalta Curte a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Timiș, stabilind că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, deoarece chestiunea de drept nu este suficient de nouă. Hotărârea instanței a confirmat că echilibrarea contractelor de credit poate interveni doar pentru viitor și nu afectează prestațiile executate anterior momentului invocării impreviziunii.
Decizia în integralitate
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Dosar nr. 457/1/2024
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2024
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 10 iunie 2024
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 457/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia a II-a civilă, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
a) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin. (11) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, intervenţia instanţei în contractul dintre părţi, ca urmare a manifestării impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală), se realizează la momentul apariţiei evenimentului de impreviziune (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală) sau la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului/dare în plată sau la momentul pronunţării instanţei asupra echilibrării contractului;
b) În situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza încă de la momentul apariţiei impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală), vor fi supuse echilibrării şi prestaţiile executate după acel moment, raportat la prevederile art. 4 alin. (11) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016;
c) În situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza doar de la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului, prestaţiile deja executate în stare de impreviziune, respectiv peste pragul instituit de prezumţia legală, sunt considerate câştigate contractului, sau instanţa trebuie să ţină cont de acestea în situaţia în care este chemată să dispună echilibrarea contractului şi eventual să găsească modalităţi suplimentare de echilibrare a contractului pe lângă cea a stabilirii unui curs valutar mediu;
d) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin (4) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, în situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza doar de la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului, reducerea soldului creditului ar putea reprezenta o modalitate de echilibrare a contractului de credit care să producă efecte numai pentru viitor.
5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
6. Tribunalul Timiş – Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 15 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 20.740/325/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate.
7. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 457/1/2024.
II. Normele de drept intern incidente
8. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 77/2016.
Art. 4. – […]
(11) Reprezintă impreviziune:
a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
[…]
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.
9. Codul civil de la 1864
Art. 970. – Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
10. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Art. 1.271. – (1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.
(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
III. Expunerea succintă a procesului
11. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, contestatoarea instituţie bancară a solicitat în contradictoriu cu intimatul persoană fizică ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii prevăzute de Legea nr. 77/2016 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării contestate.
12. Intimatul persoană fizică a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin cea din urmă solicitând echilibrarea şi continuarea contractului de credit, după cum urmează: de la data depunerii notificării, conversia ratelor de plată rămase în moneda naţională la cursul de schimb valutar în valoare de 3,4642 lei, curs BNR al CHF existent la data survenirii evenimentului imprevizibil de majorare CHF cu 52,6 % faţă de cursul iniţial (1 CHF = 2.2701 lei la 27 mai 2008), cu consecinţa efectuării pe viitor a plăţilor aferente rambursării creditului prin raportare la valoarea CHF de la momentul survenirii impreviziunii, respectiv la valoarea de 3,4642 lei şi emiterea unui nou grafic de rambursare care să respecte aspectele solicitate; ca efect al echilibrării contractului de credit, s-a solicitat şi reducerea pe viitor a soldului creditului cu 40% sau cu o sumă echivalentă cu valoarea tuturor plăţilor (principal, dobândă, comisioane etc.) efectuate de împrumutat peste valoarea cursului valutar de la momentul survenirii impreviziunii, respectiv peste valoarea cursului valutar majorat cu 52,6% (3,4642 lei) de la momentul primei majorări şi până la implementarea definitivă a soluţiei de echilibrare, precum şi emiterea unui nou grafic de rambursare care să respecte aspectele solicitate.
13. În situaţia respingerii cererii reconvenţionale şi a contestaţiei, intimatul a solicitat darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei reale imobiliare a contractului de credit garantat cu ipotecă imobiliară.
14. Prin Sentinţa civilă nr. 25.291 din 14 decembrie 2022, Judecătoria Timişoara a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoare, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul persoană fizică, a dispus adaptarea contractului de credit încheiat de părţi în sensul că toate ratele şi sumele care vor fi datorate în temeiul contractului, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să fie calculate prin raportare la un curs CHF stabilit ca media aritmetică dintre valoarea cursului LEU-CHF la data încheierii contractului de credit, 11 martie 2008, respectiv 2,3521 lei pentru 1 CHF, şi valoarea cursului afişat de BNR la data scadenţei fiecărei plăţi şi a respins în rest cererea reconvenţională.
15. În motivare, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 77/2016, astfel încât se impune respingerea contestaţiei formulate. Odată verificată condiţia impreviziunii, nu există niciun impediment pentru a proceda la adaptarea contractului, soluţie menită să distribuie în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor şi care se materializează prin ajustarea prestaţiilor contractuale sau a modalităţii de executare, în condiţiile în care chiar debitorii au preferat soluţia adaptării, nefiind demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Adaptarea va interveni doar pentru viitor, respectiv de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat cazul de impreviziune, nu şi pentru trecut, aceasta fiind şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă.
16. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât contestatoarea, cât şi intimatul, iar în cadrul soluţionării acestor căi de atac s-au dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi suspendarea cauzei.
IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
17. Din interpretarea art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere şi jurisprudenţa instanţei supreme, rezultă că sunt instituite următoarele condiţii cumulative de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de pronunţare a unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege o chestiune de drept, respectiv:
a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;
f) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
18. Primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât dosarul are ca obiect contestaţie împotriva notificării de dare în plată, formulată în baza Legii nr. 77/2016, se află în curs de judecată în apel pe rolul Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Timiş, învestit să o soluţioneze potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, cauza urmând a fi soluţionată în ultimă instanţă. Astfel, în materia în care a fost declanşată această procedură judiciară, hotărârea pronunţată de prima instanţă este supusă numai apelului, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 coroborat cu art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel încât decizia pronunţată de tribunal va fi definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod.
19. Este întrunită şi condiţia privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în soluţionarea apelurilor tribunalul trebuind să răspundă criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (11) şi alin. (4) din Legea nr. 77/2016 raportat la dispoziţiile art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României în această materie (Decizia nr. 623/2016, Decizia nr. 62/2017, Decizia nr. 95/2017, Decizia nr. 415/2018, Decizia nr. 731/2019, Decizia nr. 431/2021 şi Decizia nr. 432/2021).
20. Totodată, s-a reţinut că, pentru sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept care necesită a fi lămurită trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
21. Având în vedere şi întâlnirea preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, care a avut loc în perioada 16-17 septembrie 2021 la Constanţa, instanţa de sesizare a apreciat că există impreviziune din momentul îndeplinirii condiţiilor obiective şi subiective, astfel cum au fost identificate de instanţa de contencios constituţional, cu luarea în considerare a principiului general al echităţii.
22. Prin urmare, aşa cum se reţine chiar în deciziile nr. 623/2016 şi 62/2017, „odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii”.
23. Din punct de vedere temporal, tocmai pentru restabilirea unui echilibru efectiv şi plenar al contractului, obligaţia părţilor de a renegocia contractul se naşte la data survenirii riscului supraadăugat.
24. Însă măsurile de adaptare a contractului, stabilite de părţi, ca urmare a unui proces de negociere, ori de instanţa sesizată în temeiul Legii nr. 77/2016, nu pot fi aplicate retroactiv, astfel cum rezultă cu claritate din deciziile Curţii Constituţionale, prestaţiile executate rămânând câştigate contractului.
25. De aceea, sintagma „pentru viitor” se referă la un moment ulterior celui la care se produce riscul supraadăugat, respectiv data la care debitorul invocă impreviziunea în mod efectiv (data transmiterii notificării potrivit art. 5 din Legea nr. 77/2016, dacă debitorul recurge la o acţiune în temeiul acestui act normativ, respectiv data formulării cererii de chemare în judecată, dacă adaptarea este solicitată în cadrul unei acţiuni de drept comun).
26. S-a considerat, aşadar, că efectele măsurilor de adaptare a contractului nu se pot produce în funcţie de parcursul şi durata procesului iniţiat (de la data pronunţării hotărârii în primă instanţă), ci operează potrivit criteriului obiectiv al iniţierii demersului judiciar.
27. În contextul celor enunţate, instanţa de trimitere a reţinut că textele de lege nu sunt suficient de clare în a statua dacă prestaţiile executate în stare de impreviziune, respectiv peste pragul instituit de prezumţia legală, de la momentul intervenirii impreviziunii şi până la momentul notificării de dare în plată, sunt considerate câştigate contractului sau instanţa trebuie să ţină cont şi de acestea în situaţia în care este chemată să dispună echilibrarea contractului şi eventual să găsească modalităţi suplimentare de echilibrare a contractului pe lângă cea a stabilirii unui curs valutar mediu, cum ar fi reducerea soldului creditului. Nu este suficient de clar dacă această reducere ar putea reprezenta o modalitate de echilibrare a contractului de credit care să producă efecte numai pentru viitor.
28. Referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept, aceasta este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, ci şi în situaţia unor reglementări mai vechi, dar asupra cărora instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, devenind actuală aplicarea frecventă a normei juridice.
29. În ambele cazuri este necesar să nu se fi dezvoltat o practică judiciară ce relevă o anumită interpretare şi aplicare a normei vizate de chestiunea de drept, întrucât, după cum s-a decis în mod constant, orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.
30. Prin urmare, nu prezintă relevanţă că reglementarea actuală a art. 4 alin. (11) şi alin. (4) din Legea nr. 77/2016 a intrat în vigoare în anul 2020, întrucât instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent asupra problemelor de drept menţionate, devenind actuală aplicarea normelor juridice.
31. Se constată că nu s-a conturat o orientare certă şi consistentă a practicii către o anumită interpretare şi aplicare a normei din perspectiva chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării. Se poate vorbi, astfel, despre o practică în curs de formare, ce justifică declanşarea mecanismului de prevenire a practicii neunitare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă.
32. Prin urmare, este întrunită şi cerinţa de admisibilitate privind noutatea.
33. Cea din urmă condiţie este, de asemenea, îndeplinită, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept şi nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare având ca obiect această chestiune de drept.
V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere
34. Instanţa de sesizare a apreciat că textele de lege supuse interpretării nu sunt suficient de clare, fiind astfel necesară interpretarea lor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
35. Astfel, sintagma „pentru viitor” se referă la un moment ulterior celui la care se produce riscul supraadăugat, respectiv data la care debitorul invocă impreviziunea în mod efectiv, acest moment putând fi reprezentat de data transmiterii notificării potrivit art. 5 din Legea nr. 77/2016, dacă debitorul recurge la o acţiune în temeiul acestui act normativ (cum este cazul şi în prezenta speţă), respectiv de data formulării cererii de chemare în judecată, dacă adaptarea este solicitată fie în cadrul unei acţiuni de drept comun, fie pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei formulate de bancă, ultima posibilitate fiind legală şi admisibilă, astfel cum rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 431 din 17 iunie 2021.
VI. Punctul de vedere al părţilor
36. Intimatul a apreciat că se impune stabilirea momentului de la care instanţa învestită cu o procedură de adaptare poate interveni asupra contractului, cunoscând că pragul de impreviziune a fost reglementat abia în anul 2020, şi dacă noţiunea de „echilibru” vizează stabilirea unui curs valutar mediu sau instanţa poate stabili şi un alt remediu de echilibrare a contractului.
37. Contestatoarea a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât chestiunile de drept a căror interpretare se solicită au fost deja tranşate prin deciziile nr. 431 din 17 iunie 2021 şi nr. 623 din 25 octombrie 2016 ale Curţii Constituţionale.
VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
38. Din punctele de vedere şi hotărârile înaintate, într-o primă orientare (majoritară, covârşitoare şi bogată), s-a apreciat că intervenţia instanţei în contractul dintre părţi, ca urmare a manifestării impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală) se realizează la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului/dare în plată, deoarece acesta este momentul la care debitorul a apreciat că a intervenit o criză a contractului. Abia după ce debitorul şi-a exercitat opţiunea de a se prevala de normele de protecţie ale legii se poate modifica raportul juridic dintre părţi.
39. În acest sens sunt hotărârile înaintate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 4, Judecătoria Sectorului 5, Judecătoria Sectorului 6, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Buftea, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Alba, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Focşani, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Judecătoria Focşani, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani şi punctele de vedere teoretice înaintate de Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Roman, Judecătoria Bolintin-Vale, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Specializat Argeş, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş.
40. Într-o a doua opinie, izolată, s-a arătat că intervenţia instanţei se produce de la momentul pronunţării instanţei/data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, această orientare întâlnindu-se în practica înaintată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă (Decizia nr. 349/2022 de la 26 ianuarie 2022), Tribunalul Teleorman – Secţia civilă, Judecătoria Videle, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Constanţa (sentinţele civile nr. 1.353 din 16 februarie 2022 şi 526 din 20 ianuarie 2023), Judecătoria Galaţi (sentinţele nr. 4.377/2023 din 6 octombrie 2023, nr. 4.669/2023 din 23 octombrie 2023, nr. 4.987/2023 din 8 noiembrie 2023 şi nr. 75/2024 din 22 ianuarie 2024) şi punctul de vedere teoretic înaintat de Judecătoria Piatra-Neamţ.
41. Într-o a treia orientare s-a considerat că instanţa va da curs cererii de adaptare a contractului de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens pronunţându-se Curtea de Apel Bacău (Decizia nr. 441/2020), Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Sectorului 1 (Sentinţa civilă nr. 5.868/2022 din 29 iunie 2022, Tribunalul Specializat Argeş (deciziile nr. 550 din 4 decembrie 2023 şi 57 din 5 februarie 2024) şi Curtea de Apel Piteşti (Decizia nr. 376/A-COM din 27 octombrie 2023).
42. Din punctele de vedere teoretice exprimate de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui şi Judecătoria Galaţi reiese şi o a patra opinie potrivit căreia intervenţia instanţei în contractul dintre părţi, ca urmare a manifestării impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală), se realizează la momentul apariţiei evenimentului de impreviziune (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală).
43. Referitor la prestaţiile deja executate în stare de impreviziune, înainte de momentul înregistrării notificării debitorului, într-o opinie, s-a apreciat că sunt considerate câştigate contractului, iar instanţa nu va ţine cont de acestea. Măsurile de adaptare a contractului stabilite de către instanţă nu pot fi aplicate retroactiv, iar sintagma „pentru viitor” trebuie să aibă în vedere data formulării notificării, întrucât acesta este momentul la care debitorul invocă în mod efectiv intervenirea impreviziunii, efectele măsurii de adaptare a contractului neputându-se produce în funcţie de durata demersului judiciar iniţiat (în acest sens, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016 paragraful 98 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2017 paragraful 49).
44. În acest sens s-au exprimat Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Piatra-Neamţ, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Galaţi, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Focşani, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu Mureş.
45. Corelativ acestei opinii, s-a arătat că instanţa trebuie să ţină cont de acestea în situaţia în care este chemată să dispună echilibrarea contractului şi eventual să găsească modalităţi suplimentare de echilibrare a contractului pe lângă cea a stabilirii unui curs valutar mediu.
46. A fost exprimată şi opinia în sensul că prestaţiile executate după momentul apariţiei impreviziunii nu sunt câştigate contractului, acestea urmând a fi avute în vedere la echilibrarea contractului (Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal).
47. În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, o modalitate de echilibrare a contractului de credit care să producă efecte pentru viitor este stabilizarea cursului valutar, iar nu reducerea soldului creditului, în cazul în care nu are loc o schimbare a monedei în care a fost acordat creditul. Adaptarea contractului afectat de impreviziunea valutară trebuie să urmărească, în primul rând, înlăturarea riscului valutar, ca tip de risc financiar la care este expus consumatorul care contractează un credit în monedă străină, şi, subsecvent, ajustarea obligaţiei debitorului, pentru înlăturarea onerozităţii excesive. Această adaptare urmăreşte exclusiv înlăturarea riscului valutar viitor, iar nu înlăturarea onerozităţii excesive a obligaţiei cauzate de materializarea riscului valutar în trecut. Reducerea soldului nu reprezintă o modalitate de echilibrare a contractului, soluţia optimă fiind aceea ca ratele ulterioare să fie achitate raportat la cursul valutar de la momentul încheierii contractului, la care se adaugă un procent de 52,6% având în vedere şi faptul că orice creştere peste acest prag [art. 4 alin. (11) lit. a) din Legea nr. 77/2016] este prezumată absolut de legiuitor ca fiind o împrejurare care face mult prea oneroasă executarea obligaţiilor pentru debitori.
48. A fost exprimată şi opinia că reducerea soldului creditului ar putea reprezenta, la rândul ei, o modalitate de echilibrare a contractului de credit care să producă efecte pentru viitor, în acest sens pronunţându-se Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Brăila, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Piteşti.
49. Curţile de apel Braşov, Cluj, Craiova şi Timişoara nu au identificat jurisprudenţă şi nu au comunicat niciun punct de vedere.
50. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
51. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii nr. 77/2016, atât în ansamblu, cât şi asupra unor articole din cuprinsul acesteia, după cum urmează:
– Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017;
– Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017;
– Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018;
– Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020;
– Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27 octombrie 2021;
– Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021.
52. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi relevantă următoarea hotărâre:
– Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.945/1/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023.
IX. Raportul asupra chestiunii de drept
53. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
54. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
55. Potrivit acestora, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.
56. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
57. Evaluând elementele sesizării, constată că doar o parte din condiţiile de admisibilitate sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum şi cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.
58. Astfel, Tribunalul Timiş este legal învestit cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe pronunţate în cadrul contestaţiei formulate de creditor în condiţiile art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 77/2016, prin care s-au constatat îndeplinite cerinţele impreviziunii şi s-a dispus adaptarea judiciară a contractului de credit. Potrivit art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia Legii nr. 77/2016. În consecinţă, este evident că titularul sesizării va pronunţa o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă.
59. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în jurisprudenţa sa constantă, că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii. Din această perspectivă, constată că prin apelul formulat de consumator se critică, între altele, soluţia instanţei de fond de adaptare a contractului, care nu a ţinut cont de sarcina deja suportată de debitor subsecvent intervenirii noilor împrejurări, respectiv de prestaţiile executate după data intervenţiei impreviziunii. Prin urmare, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate constând în relaţia de dependenţă între problema de drept ce se cere a fi lămurită şi dezlegarea pe fond a litigiului.
60. În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei probleme de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”. În doctrină, s-a arătat, însă, că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.
61. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.
62. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată, că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019).
63. Pentru a evalua condiţia dificultăţii problemei de drept ce face obiectul sesizării, urmează a prezenta contextul legislativ şi factual ce a generat-o. Dificultăţile în abordarea situaţiei juridice şi economice a creditelor acordate consumatorilor în monedă străină, cu precădere în franci elveţieni, a determinat legiuitorul să adopte Legea nr. 77/2016 şi proiectul de Lege privind conversia (de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori). Ambele legi au fost supuse controlului de constituţionalitate. Drept urmare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea Constituţională a calificat ca fiind parţial neconstituţională Legea nr. 77/2016, statuând că, prin acest act normativ, legiuitorul a intenţionat să facă aplicarea instituţiei impreviziunii în ce priveşte contractele de credit încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011 şi a consolidat conceptul de impreviziune din perspectiva dispoziţiilor relevante şi a principiilor cuprinse în Codul civil din 1864.
64. În ce priveşte cel de al doilea proiect de act normativ, Legea conversiei creditelor în valută, prin Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi, făcând trimitere la argumentele reţinute în decizia anterioară, a arătat că instanţele judecătoreşti au competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia, astfel că situaţia consumatorilor de credite în franci elveţieni cunoaşte un remediu judiciar viabil. Potrivit instanţei de contencios constituţional, intervenţia asupra contractului poate viza fie încetarea executării sale, fie adaptarea sa noilor condiţii, cu efecte juridice doar pentru viitor, adaptarea putându-se efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda naţională la un curs de schimb pe care instanţa îl poate stabili, „curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei” (paragraful 49).
65. Fără a aduce în discuţie opiniile doctrinare şi controversele pe care atât Legea nr. 77/2016, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016 le-au generat (a se vedea, în acest sens, „Credite pentru consumatori. Provocări legislative şi tensiuni constituţionale româneşti”, Editura Solomon, 2017, pag. 2-111, prof. univ. dr. Marian Nicolae), constată că, în condiţiile sus-arătate, s-a recunoscut aplicabilitatea impreviziunii valutare la contractele de credit încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864 şi s-au instituit principalele repere ale acestei instituţii. Acestea, potrivit Curţii Constituţionale, sunt „decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică”. În acest context, instanţele au fost învestite cu cereri având ca obiect aplicarea mecanismului impreviziunii valutare, deşi intervenţia judiciară în contract nu se fundamenta pe texte de lege, ci pe principii de drept, iar instituţia impreviziunii nu era asimilată de jurisprudenţă, nici măcar în aplicarea Codului civil actual.
66. Legea nr. 77/2016 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, reglementându-se, pe calea unei definiţii legale, o prezumţie absolută de impreviziune, pe care instanţele judecătoreşti trebuie să o aplice, nemaiavând ele însele competenţa de a decide dacă şi în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept risc supraadăugat.
67. Această lege de modificare şi completare a Legii nr. 77/2016 a fost, la rândul ei, supusă controlului de constituţionalitate. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (11)-(13), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (31), ale art. 7 alin. (4) şi (51) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016, precum şi a Legii nr. 52/2020.
68. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării de faţă, respectiv impreviziunea valutară, Curtea Constituţională a statuat că „o fluctuaţie majoră de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situaţie de impreviziune contractuală, însă ea trebuie să prezinte o situaţie continuă, să aibă o anumită constanţă în timp şi să reflecte o dezechilibrare majoră a prestaţiilor părţilor, cu consecinţa antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina uneia dintre părţile contractante” (paragraful 30 din decizia sus-arătată). Instanţa de contencios constituţional a apreciat că legiuitorul a identificat, în mod corect, în procesul de reexaminare a legii, după pronunţarea Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, punctul de echilibru între dreptul de proprietate al debitorului şi al creditorului, ţinând cont de criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei.
69. Aceste decizii ale Curţii Constituţionale au deschis calea intervenţiei judiciare pentru impreviziune în contractele de credit în monedă străină încheiate cu consumatorii, ceea ce a reprezentat o adevărată provocare lansată judecătorului român. În acest context, instanţele au fost obligate să evolueze de la rolul lor tradiţional, de interpret al textului contractual care încorporează voinţa părţilor, la cel de redactor al unui mecanism contractual menit să asigure o alocare judiciară postfactuală a riscului.
70. În cadrul acestui demers, instanţele au fost abilitate să stabilească în ce măsură adaptarea contractului trebuie să se limiteze la acele obligaţii devenite exigibile după notificarea formulată de debitor, potrivit legii speciale, Legea nr. 77/2016, sau după formularea cererii de chemare în judecată, pe calea dreptului comun, după caz. S-a pus problema de a şti dacă instanţa poate să ţină cont în soluţia de adaptare de sarcina suportată deja de debitor subsecvent intervenirii noilor împrejurări, calificate de legiuitor ca dezechilibrând contractul. Astfel, dacă debitorul a continuat executarea contractului după acest moment, valoarea prestaţiilor executate care corespund acelei părţi a creşterii excesive care a fost redistribuită în sarcina creditorului poate să fie compensată cu obligaţiile de plată nescadente, întrucât data de referinţă a operării conversiei trebuie să fie data intervenţiei impreviziunii, iar nu data cererii debitorului de revizuire a convenţiei?
71. Răspunsul la această întrebare nu poate să fie facil, câtă vreme instanţele trebuie să aplice şi prevederile legale referitoare la prescripţie. Nu în ultimul rând, setul consistent şi cvasiomogen de contracte de credit în care consumatorii au invocat impreviziunea, potrivit jurisprudenţei verificate, sunt încheiate în perioada anilor 2008-2010, în franci elveţieni. În atare situaţie, data intervenţiei impreviziunii, potrivit definiţiei legale ce instituie o prezumţie absolută, este mult anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020. Aşadar, judecătorul învestit cu cererea de revizuire judiciară a convenţiei trebuie să procedeze la o lectură constituţională a legii sus-menţionate, atunci când i se solicită constatarea condiţiilor impreviziunii, ca fapt juridic în sens restrâns.
72. Prin urmare, chestiunea de drept relevată de instanţa de trimitere este categoric dificilă, câtă vreme adaptarea contractului de credit afectat de impreviziunea valutară reprezintă un demers fundamentat nu pe textele normative ale Codului civil din 1864, ci pe principiile dreptului civil şi pe criterii avansate de doctrină. Avem în vedere faptul că prevederile art. 1.271 din Codul civil, deşi invocate de titularul sesizării de faţă, nu sunt incidente raportului juridic. Este adevărat că şi instanţa de contencios constituţional oferă unele repere de principiu referitoare la revizuirea judiciară a contractelor de credit afectate de impreviziune, ce pot fi avute în vedere, faţă de efectul general obligatoriu pe care Curtea Constituţională însăşi îl ataşează deciziilor sale, nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, indiferent de tipurile de decizii pronunţate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 206/2013, Decizia nr. 874/2018). Însă, şi în atari condiţii, problema de drept rămâne dificilă, multe aspecte rămânând a fi clarificate exclusiv în practica judiciară.
73. Deşi se observă că este îndeplinită condiţia dificultăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, constată însă că nu se verifică şi condiţia noutăţii acesteia.
74. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei probleme de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. Aşa cum instanţa supremă a decis în jurisprudenţa sa, în lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015).
75. În acest sens s-a statuat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
76. Totodată, s-ar putea impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, a unei norme mai vechi (o aşa-zisă reevaluare a interpretării normei).
77. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare.
78. Ceea ce este însă important de reţinut este faptul că sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecăţii.
79. Conform unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
80. În cauza de faţă, din consultarea practicii judiciare transmise de curţile de apel rezultă că instanţele au pronunţat numeroase hotărâri cu privire la problema de drept supusă analizei. Chiar dacă s-a conturat o practică judiciară neunitară, nu trebuie ignorat scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).
81. Astfel, jurisprudenţa covârşitor majoritară, reflectată în aproximativ 40 de hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de instanţe din toată ţara, a adoptat opinia potrivit căreia adaptarea nu poate privi şi prestaţiile executate în trecut, nici măcar pe cele devenite exigibile după survenirea riscului supraadăugat. Măsurile de revizuire a contractului, stabilite de părţi, ca urmare a unui proces de negociere, ori de instanţa sesizată în temeiul Legii nr. 77/2016, nu pot fi aplicate retroactiv, prestaţiile executate rămânând câştigate contractului. Sintagma „pentru viitor”, în această opinie jurisprudenţială, se referă la prestaţiile scadente ulterior datei la care debitorul invocă în mod efectiv impreviziunea, respectiv data transmiterii notificării potrivit art. 5 din Legea nr. 77/2016 sau data formulării cererii de chemare în judecată, dacă adaptarea este solicitată în cadrul unei acţiuni de drept comun.
82. Potrivit unei opinii minoritare, dar tributară principiilor ce fundamentează opinia majoritară, adaptarea pentru viitor a contractului se realizează de la data rămânerii definitive a hotărârii de revizuire judiciară, care a constatat îndeplinite condiţiile impreviziunii. În acest sens sunt, de exemplu, sentinţele nr. 4.377 din 6 octombrie 2023 şi nr. 4.987 din 8 noiembrie 2023 ale Judecătoriei Galaţi şi Sentinţa nr. 526 din 20 ianuarie 2023 pronunţată de Judecătoria Constanţa, toate definitive.
83. În sfârşit, există şi un număr restrâns de hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a apreciat că instanţa poate să ţină cont, în soluţia de adaptare a contractului, de sarcina deja suportată de debitor ulterior intervenirii noilor împrejurări, ce au dezechilibrat contractul, inclusiv prin reducerea soldului creditului cu un anumit procent. În argumentarea acestor soluţii s-a reţinut că data de referinţă a intervenţiei judecătorului în contract este cea la care a intervenit impreviziunea, iar nu data cererii de chemare în judecată. Ilustrează această orientare jurisprudenţială Decizia nr. 349 din 26 ianuarie 2022 a Tribunalului Bucureşti şi Sentinţa nr. 4.665 din 22 iulie 2022 a Judecătoriei Brăila.
84. Faţă de examenul jurisprudenţei realizat anterior, constată că problema de drept în discuţie a fost deja dedusă judecăţii instanţelor şi a primit o dezlegare din partea acestora. Chiar dacă practica judiciară în ce priveşte limitele intervenţiei judecătorului în contractele de credit în ipoteza impreviziunii valutare nu este unitară, condiţia noutăţii chestiunii de drept nu mai este îndeplinită.
85. În aceste condiţii, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la următoarele premise:
– asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare;
– evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.
86. Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare – recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.
87. A aprecia altfel înseamnă a permite ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se afle în situaţia de a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci asupra unei probleme de drept realmente noi, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudenţiale deja existente, dintre care una în mod vădit consolidată prin pronunţarea unui număr important de hotărâri judecătoreşti.
88. În consecinţă, verificând premisele sesizării şi constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia a II-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept:
a) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin. (11) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, intervenţia instanţei în contractul dintre părţi, ca urmare a manifestării impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală), se realizează la momentul apariţiei evenimentului de impreviziune (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală) sau la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului/dare în plată sau la momentul pronunţării instanţei asupra echilibrării contractului;
b) În situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza încă de la momentul apariţiei impreviziunii (atingerea cursului valutar instituit de prezumţia legală), vor fi supuse echilibrării şi prestaţiile executate după acel moment, raportat la prevederile art. 4 alin. (11) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016;
c) În situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza doar de la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului, prestaţiile deja executate în stare de impreviziune, respectiv peste pragul instituit de prezumţia legală, sunt considerate câştigate contractului, sau instanţa trebuie să ţină cont de acestea în situaţia în care este chemată să dispună echilibrarea contractului şi eventual să găsească modalităţi suplimentare de echilibrare a contractului pe lângă cea a stabilirii unui curs valutar mediu;
d) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 970 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.271 din Codul civil, în situaţia în care răspunsul la întrebarea (chestiunea de drept) numărul 1 este în sensul că intervenţia instanţei în contract se poate realiza doar de la momentul înregistrării notificării de echilibrare a contractului, reducerea soldului creditului ar putea reprezenta o modalitate de echilibrare a contractului de credit care să producă efecte numai pentru viitor.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2024.
