Drepturile și îndatoririle părintești sunt recunoscute atât privitor la persoana copilului, cât și privitor la patrimoniul acestuia. Distincția între cele două categorii de drepturi este utilă, mai ales în cazul scindării ocrotirii părintești. Legăturile personale dintre un părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți s-a schimbat.
Drepturile și îndatoririle părintești
Potrivit art. 487 din noul Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului. Ei sunt datori să dea acestuia orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea i le recunoaște. Toate atributele calității de părinte sunt instrumente subordonate aceleiași finalități – creșterea copilului.
Potrivit art. 488 din noul Cod Civil, părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios. În acest scop, părinții sunt obligați:
- Să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;
- Să prezinte și să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia;
- Să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului;
- Să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
Creșterea și educația copilului
Creșterea și educarea copilului minor trebuie să se facă în conformitate cu interesele generale ale societății și cu ordinea de drept. Pentru a exercita drepturile și îndatoririle părintești, părinții trebuie să folosească metoda cooperării cu minorul și trebuie să încerce să îl educe astfel încât copilul să fie singur în măsură să discerne între bine și rău. Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului.
Dreptul la alegerea religiei și corespondență
Potrivit art. 491 din noul Cod Civil, părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. Ca excepție, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă.
Articolul 493 din noul Cod Civil stabilește că „părinții au dreptul și îndatorirea de supraveghere a copilului minor”. Potrivit art. 494, părinții sau reprezentanții legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neînțelegerile se soluționează de către instanța de tutelă, cu ascultarea copilului.
Schimbarea locuinței copilului
Conform art. 496 alin. (1) din noul Cod Civil, copilul minor locuiește împreună cu părinții săi, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că, „dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului”. De asemenea, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă este în interesul superior al copilului. Ca excepție, „locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege”.
Obligația de întreținere a copilului
Părinții au obligația de întreținere a copilului minor. Această obligație ocupă, prin finalitatea sa, un loc central în cadrul raporturilor patrimoniale dintre părinți și copii, întrucât ea a fost instituită în special pentru a asigura bune condiții materiale de creștere și de educare minorilor.
Alegerea domiciliului de către copilul în vârstă de 14 ani, în cazul celor divorţaţi, este reglementată de art. 496 noul C. civ. Potrivit alin. (1) al acestui articol, copilul minor locuieşte împreună cu părinţii săi, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, „dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului”. Prin condiţiile locuinţei copilului trebuie înţelese toate elementele care caracterizează statutul locativ al copilului şi, în acelaşi timp, starea lui de drept în acest domeniu.
Dacă există neînţelegere între părinţi cu privire la schimbarea lo- cuinţei copilului, hotărăşte instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psiho-socială şi ascultându-i pe părinţi şi obligatoriu pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani, potrivit art. 496 alin. (3) noul C. civ.
Drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt, în principiu, indivizibile. Cu toate acestea, în ce priveşte obligaţia de întreţinere, al cărei temei este legătura de filiaţie, aceasta poate fi divizibilă şi se stabileşte, de regulă, de instanţa de tutelă, în cauză, astfel încât fiecare părinte să presteze întreţinerea potrivit posibilităţilor lui materiale.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara
