Bunurile, în cadrul unei obligații civile, pot fi clasificate în funcție de posibilitatea lor de a fi înlocuite sau nu cu altele, în bunuri fungibile sau nefungibile.
BUNURI FUNGIBILE
Bunurile fungibile sunt acele bunuri ce pot fi determinate după număr, măsură sau greutate și care pot fi înlocuite cu altele (cu aceleași caracteristici) în executarea unei obligații.(art. 543 Codul civil)
BUNURI NEFUNGIBILE
Pe de altă parte, bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligații. În acest caz, debitorul nu este liberat decât prin predarea bunului datorat.
NATURA ȘI ACORDUL PĂRȚILOR
Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun nu este dat doar de natura acestuia. Acesta poate fi stabilit și prin acordul părților unui act juridic, ceea ce înseamnă că acestea pot conveni ca două bunuri fungibile să fie considerate nefungibile, conform art. 543, alin. 3 din Codul civil.
BUNURI DETERMINATE INDIVIDUAL SAU GENERIC
Codul civil nu a inclus și clasificarea bunurilor în bunuri determinate individual (res certa) și bunuri determinate generic (res genera). Bunurile determinate individual sunt acelea care, fie prin natura lor, fie prin voința exprimată de părți, se individualizează prin caracteristici proprii și specifice. Pe de altă parte, bunurile determinate generic sunt acelea care se individualizează prin caracteristicile speciei sau categoriei din care fac parte.
IMPORTANȚA DISTINCȚIEI ÎNTRE BUNURI FUNGIBILE ȘI NEFUNGIBILE
Distincția dintre bunuri fungibile și nefungibile este importantă în aprecierea valabilității plății și a momentului de transmitere a drepturilor reale în actele juridice . Bunurile determinate generic sunt fungibile, iar cele determinate individual sunt nefungibile.
TRANSMITEREA DREPTURILOR REALE
Momentul transmiterii (constituirii) dreptului real în actele juridice translative (constitutive) de drepturi reale poate fi influențat de natura bunului. Dacă obiectul actului juridic privește un bun fungibil, dreptul real se transmite în momentul individualizării acestuia prin predare, numărare, cântărire, măsurare sau prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR DE PREDARE
Locul de executare a obligației de predare a unui bun determinat individual (nefungibil) este acela unde se află bunul în momentul încheierii contractului. În cazul bunurilor de gen (fungibile), predarea se face la domiciliul sau sediul debitorului din momentul încheierii contractului.
CONCLUZIE
Înțelegerea diferenței dintre bunuri fungibile și nefungibile este esențială în dreptul civil, în special în ceea ce privește executarea obligațiilor. Clasificarea bunurilor și interpretarea lor în cadrul legislativ reprezintă o componentă cheie în determinarea momentului transmiterii drepturilor și a modului în care acestea pot fi executate. Așadar, este esențial să înțelegem aceste diferențe pentru a naviga eficient în cadrul juridic.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara
