Anularea hotărârii arbitrale

Într-o hotărâre recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importantă privind anularea hotărârii arbitrale, respingând recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva unei sentințe a Curții de Apel București. Această decizie subliniază limitele și condițiile stricte în care o hotărâre arbitrală poate fi contestată în instanțele de judecată. În acest articol, vom explora pe larg susținerile părților implicate, normele legale aplicabile și raționamentul instanței care a condus la soluția finală.

Contextul cauzei

S.C. B. S.R.L. a obținut o hotărâre arbitrală favorabilă în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional, prin care S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata unei sume considerabile, ce includea contravaloarea serviciilor prestate, penalități și cheltuieli arbitrale. Nemulțumită de această soluție, S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune în anulare a hotărârii arbitrale, invocând motive de nelegalitate. Curtea de Apel București a respins această acțiune, iar ulterior, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerile părților

S.C. A. S.R.L. – Recurenta

Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 608 alin. (1) din Codul de procedură civilă, considerând în mod eronat că criticile sale reprezintă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate. Printre principalele argumente aduse de S.C. A. S.R.L. s-au numărat:

1. Încălcarea principiului disponibilității: Recurenta a susținut că tribunalul arbitral a depășit limitele învestirii sale, încălcând astfel principiul disponibilității, care impune ca soluțiile să fie circumscrise cererilor formulate de părți.
2. Motivarea insuficientă sau contradictorie: S.C. A. S.R.L. a afirmat că motivarea hotărârii arbitrale este insuficientă și contradictorie, ceea ce, în opinia sa, atrage nulitatea acesteia conform art. 608 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură civilă.
3. Nerespectarea normelor imperative: Recurenta a invocat încălcarea mai multor norme imperative din Codul civil, printre care art. 1.260 privind confirmarea contractului și alte articole referitoare la rezilierea contractului și drepturile creditorului.
4. Lipsa unei analize logico-juridice: A susținut că instanța de fond nu a analizat raționamentul logico-juridic al hotărârii arbitrale, limitându-se la a considera criticile sale drept aspecte de netemeinicie, fără a le oferi un răspuns substanțial.

S.C. B. S.R.L. – Intimata

Intimata, S.C. B. S.R.L., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că:

1. Legalitatea și temeinicia hotărârii arbitrale: S.C. B. S.R.L. a afirmat că tribunalul arbitral a procedat corect în evaluarea probelor și aplicarea normelor legale, iar hotărârea sa este una justă și bine fundamentată.
2. Respectarea normelor procedurale: Intimata a subliniat că toate procedurile arbitrale au fost respectate în conformitate cu reglementările legale, iar criticile aduse de recurentă sunt nefondate și nu se încadrează în motivele de anulare prevăzute de lege.
3. Soluția instanței de fond: Curtea de Apel București a analizat corect argumentele prezentate de părți și a respins în mod justificat acțiunea în anulare formulată de S.C. A. S.R.L.

Raționamentul instanței și soluția pronunțată

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat soluția Curții de Apel București, subliniind că anularea hotărârii arbitrale poate fi dispusă doar pentru motive strict reglementate de lege, cum ar fi lipsa motivării sau încălcarea normelor imperative. Instanța a precizat că acțiunea în anulare nu permite reanalizarea fondului cauzei sau a probatoriului, ci doar verificarea legalității hotărârii arbitrale.

Instanța a respins toate argumentele aduse de S.C. A. S.R.L., considerând că acestea nu se încadrează în motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În plus, Înalta Curte a subliniat că o motivare insuficientă sau chiar criticabilă a hotărârii arbitrale nu constituie un motiv suficient pentru anularea acesteia, atâta timp cât hotărârea include un raționament logic și coerent.

În final, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat și a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

Instanța: Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă
Data pronunțării: 14 februarie 2024
Numărul dosarului: Decizia nr. 341/2024
Obiectul dosarului: Recurs împotriva sentinței civile nr. 120F/08.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, având ca obiect acțiune în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale.

Obiectul cererii

Reclamanta, S.C. A. S.R.L., a formulat o acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, solicitând anularea acesteia pe motive de nelegalitate, prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) din Codul de procedură civilă.

Expunerea situației de fapt (istoricul cauzei)

În dosarul nr. x/2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a pronunțat sentința arbitrală nr. 13/12.02.2020, în care a admis în parte cererea de arbitrare a S.C. B. S.R.L. împotriva S.C. A. S.R.L., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 2.926.048,75 RON pentru contravaloarea serviciilor prestate, penalități și cheltuieli arbitrale. De asemenea, a admis în parte și cererea reconvențională a S.C. A. S.R.L., obligând-o pe S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 547.668,84 RON pentru nerestituirea unor bunuri și închirierea unor autovehicule. Părțile au fost obligate la compensarea creanțelor reciproce până la concurența sumei de 574.743,44 RON.

Împotriva acestei hotărâri, S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare la Curtea de Apel București, invocând motive de nelegalitate. Curtea de Apel a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 120F/08.10.2021.

Apărările părților

Recurenta (S.C. A. S.R.L.): A susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 608 alin. (1) din Codul de procedură civilă, considerând în mod eronat că criticile sale din acțiunea în anulare reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. A invocat încălcarea principiului disponibilității de către tribunalul arbitral, motivarea insuficientă sau contradictorie a hotărârii arbitrale, încălcarea principiilor privind desfășurarea arbitrajului și nerespectarea normelor de procedură. De asemenea, a criticat faptul că instanța de fond nu a analizat toate argumentele sale privind încălcarea normelor imperative ale Codului civil referitoare la rezilierea contractului și la drepturile părților în cadrul raporturilor juridice.

Intimata (S.C. B. S.R.L.): A solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii arbitrale și a sentinței instanței de fond.

Norme legale incidente în speță

Recurenta (S.C. A. S.R.L.) a invocat următoarele norme legale:

• Art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) din Codul de procedură civilă: referitoare la motivele de anulare a hotărârii arbitrale.
• Art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Codul de procedură civilă: privind motivele de recurs, inclusiv nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate și încălcarea normelor imperative.

Instanța a analizat aplicarea și interpretarea următoarelor norme:

• Art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) C. proc. civ.: referitor la motivele de anulare a hotărârii arbitrale.
• Art. 488 alin. (1) C. proc. civ.: privind motivele de recurs.
• Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.: privind cerințele motivării hotărârii judecătorești.

Soluțiile din etapele procesuale anterioare

• Sentința arbitrală nr. 13/12.02.2020: A admis în parte cererea de arbitrare a S.C. B. S.R.L. și a obligat S.C. A. S.R.L. la plata unei sume considerabile, respingând totodată anumite capete de cerere.
• Sentința civilă nr. 120F/08.10.2021 a Curții de Apel București: A respins acțiunea în anulare formulată de S.C. A. S.R.L., confirmând hotărârea arbitrală.

Considerentele instanței (motivarea)

Înalta Curte a examinat motivele de recurs invocate de S.C. A. S.R.L., concluzionând că acestea nu sunt fondate. Instanța a subliniat că acțiunea în anulare nu are caracter devolutiv și nu permite reanalizarea fondului cauzei sau a raționamentului logico-juridic al tribunalului arbitral. De asemenea, instanța a precizat că motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt limitative și nu includ aspectele de temeinicie, ci doar de nelegalitate, cum ar fi lipsa motivării sau încălcarea normelor imperative.

În ceea ce privește motivarea hotărârii arbitrale, Înalta Curte a considerat că aceasta a fost suficientă și a cuprins raționamentele necesare pentru a justifica soluția pronunțată. Instanța a respins argumentele recurentei privind pretinsa nemotivare sau motivare insuficientă a hotărârii instanței de fond și a reiterat că aceste aspecte nu intră în sfera de control permisă în recurs.

Dispozitivul

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis:

• Respingerea recursului formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 120F/08.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București.
• Obligarea recurentei S.C. A. S.R.L. la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 23.535,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
• Hotărârea este definitivă.

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)”, reţine următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 13/12.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare principală şi a obligat S.C. A. S.R.L. la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.926.048,75 RON, compusă din: (i) suma de 1.456.841,15 RON (T.V.A. inclus), reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi facturate corespunzător lunii august 2017, (ii) suma de 383.962,60 RON, reprezentând penalităţi aferente debitului de la pct. (i), calculate pentru 106 zile, începând cu 08.10.2017, (iii) suma de 855.277 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada septembrie- octombrie 2017, (iv) suma de 229.968 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 01.11.2017-13.11.2017; a respins ca neîntemeiat capătul cererii de arbitrare principale privind obligarea S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.811.144,31 RON, reprezentând beneficiul nerealizat, calculat pentru o perioadă de 45 de zile, începând cu 13.11.2017, a constatat că petitul 2 al cererii de arbitrare principale a rămas în nelucrare, ca urmare a netimbrării lui, în conformitate cu Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, a obligat S.C. A. S.R.L. la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 62.485,65 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale. A respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii parţiale a cererii reconvenţionale, invocată de S.C. B. S.R.L., a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat S.C. B. S.R.L. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 547.668,84 RON, compusă din: (i) suma de 34.200 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor aparţinând S.C. A. S.R.L., nerestituite de S.C. B. S.R.L. la încetarea contractului, (ii) suma de 513.468,84 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru închirierea autovehiculelor către S.C. B. S.R.L., la care se vor calcula penalităţi contractuale; a respins, ca neîntemeiate celelalte capete principale ale cererii reconvenţionale, a obligat S.C. B. S.R.L. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 27.074,60 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale şi a dispus ca celelalte cheltuieli arbitrale să fie suportate de fiecare parte. A compensat în parte creanţele reciproce până la concurenţa sumei de 574.743,44 RON, obligând, în final, S.C. A. S.R.L. la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.413.790,96 RON.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 120F/08.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiate acţiunea în anulare şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 16.588,51 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 27.613,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ., apreciind eronat că susţinerile sale din acţiunea în anulare reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Potrivit recurentei, chiar dacă motivele care puteau determina desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt expres prevăzute de lege, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare era obligată să verifice şi raţionamentul logico-juridic expus de către instanţa arbitrală în justificarea hotărârii pronunţate.

În argumentare, a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., atunci când a reţinut că acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale este limitat numai la cererea principală şi la cererea reconvenţională. Aceasta, întrucât motivul invocat viza, în principal, încălcarea de către tribunalul arbitral a principiului disponibilităţii.

Referitor la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., a afirmat, contrar curţii de apel, că acesta este incident nu numai în situaţia în care motivarea hotărârii arbitrale lipseşte cu desăvârşire, ci şi în cazul unei motivări insuficiente ori a existenţei unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.

Astfel, a arătat că este greşită teza instanţei de fond, în sensul că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu include şi ipoteza unei motivări incomplete sau neadecvate; în acest sens, a fost evocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În continuare, a afirmat că motivului de anulare prevăzut de art. 601 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. i se circumscrie şi situaţia în care tribunalul arbitral încalcă principiile privind desfăşurarea arbitrajului şi normele de procedură.

Un alt set de critici formulate în susţinerea nelegalităţii sentinţei recurate a vizat motivarea acesteia, care, potrivit autoarei căii de atac, este insuficientă şi incompletă, atât în ceea ce priveşte cererea principală de arbitrare, cât şi cu privire la cea reconvenţională.

Astfel, după prezentarea consideraţiilor doctrinare şi jurisprudenţiale, a arătat că instanţa de fond a analizat superficial motivele acţiunii în anulare, limitându-se a arăta că acestea privesc probatoriul administrat.

Potrivit autoarei căii de atac, curtea de apel era obligată să le verifice, chiar şi în condiţiile în care în susţinerea lor au fost expuse argumente referitoare la raporturile contractuale şi elementele probatorii ale cauzei.

Mai mult, recurenta a afirmat că lipsa analizei motivelor formulate în cadrul acţiunii în anulare derivă şi din considerentele curţii de apel prin care s-a reţinut că susţinerile circumscrise cazului de la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu se impun a fi examinate în măsura în care hotărârea arbitrală este motivată.

Potrivit autoarei căii de atac, aparenta motivare a sentinţei recurate a constat, în realitate, într-o înşiruire a susţinerilor părţilor, în considerente generale, parţial eronate, cu privire la dispoziţiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ., o repetare a considerentelor sentinţei arbitrale, urmate de concluzia că susţinerile reclamantei nu se încadrează în ipotezele prevăzute de textul de lege enunţat.

A mai afirmat că hotărârea instanţei de fond nu a verificat conformitatea sentinţei atacate din perspectiva argumentelor invocate şi nu a oferit un răspuns acestora, conchizând, fără nicio analiză de substanţă, că acestea constituie critici de netemeinicie.

Mai mult, a arătat că în cuprinsul sentinţei recurate nu au fost expuse motivele din perspectiva cărora s-a apreciat că dispoziţiile care reglementează condiţiile rezilierii, pactul comisoriu şi răspunderea contractuală nu ar avea caracter imperativ, de vreme ce, potrivit recurentei, părţile nu pot deroga de la aceste norme.

Totodată, a susţinut că motivele hotărârii referitoare la încălcarea termenului legal de desfăşurare a procedurii arbitrale, nerespectarea obligaţiei de imparţialitate a arbitrilor şi dreptul la un proces echitabil sunt străine de argumentele dezvoltate de autoarea căii de atac.

În continuare, recurenta a prezentat punctual aspectele invocate pe calea acţiunii în anulare care, potrivit autoarei căii de atac, nu au fost examinate de către curtea de apel.

Autoarea căii de atac a mai afirmat că în mod greşit s-a reţinut că analiza efectuată de către tribunalul arbitral cu privire la notificările de reziliere nu încălcă limitele învestirii arbitrilor, atât timp cât tribunalul arbitral nu a fost învestit cu o cerere din partea intimatei de constatare a nelegalităţii acestor notificări sau de conversie a lor în declaraţii de denunţare unilaterală a contractului.

În opinia recurentei, aceste statuări ale curţii de apel încalcă principiul disponibilităţii.

De asemenea, a arătat că de vreme ce rezilierea contractului a fost dispusă pentru încălcarea culpabilă a obligaţiilor contractuale, statuarea tribunalului arbitral, în sensul că notificările de reziliere ar reprezenta o denunţare a contractului, încalcă prevederile imperative ale art. 1.260 C. civ. şi principiul conversiunii, astfel că statuările curţii de apel sub acest aspect contravin normelor sus-menţionate.

Dintr-o altă perspectivă, a arătat că instanţa de fond nu a examinat nici împrejurarea că hotărârea tribunalului arbitral contravine dispoziţiilor art. 1.516, 1.549, art. 1.551 şi art. 1.553 C. civ., în măsura în care textele de lege nu condiţionau eficacitatea sau validitatea notificării de reziliere de indicarea expresă a obligaţiilor care au fost efectiv încălcate de cealaltă parte.

A susţinut şi că nu au fost analizate argumentele sale privind încălcarea principiului disponibilităţii şi al dreptului la apărare de către tribunalul arbitral, prin faptul că nu a pus în discuţia părţilor aspectele privind conversia actelor juridice şi condiţiile de validitate a pactelor comisorii.

A mai afirmat că în mod greşit curtea de apel a reţinut că susţinerile sale privind pretenţiile intimatei pentru luna august 2017 se referă la temeinicia hotărârii arbitrale, în condiţiile în care elementele avute în vedere de instanţa arbitrală la soluţionarea acestui capăt de cerere nu au fost puse în discuţia părţilor şi erau contradictorii.

În continuare, a susţinut că în mod eronat s-a apreciat că argumentele sale referitoare la pretenţiile intimatei aferente lunilor septembrie- octombrie 2017 ar fi de netemeinicie, în măsura în care autoarea căii de atac a invocat încălcarea unor norme imperative în materie de probe.

Sub acest aspect, a reluat criticile expuse pe calea acţiunii în anulare prin care s-a criticat modalitatea nelegală în care tribunalul arbitral a valorificat anumite elemente probatorii.

Totodată, a afirmat că este eronată concluzia instanţei de fond, în sensul că încheierile tribunalului arbitral prin care s-a încuviinţat probatoriul în cauză nu au fost atacate pe calea acţiunii în anulare, având în vedere că acestea fac corp comun cu hotărârea arbitrală, iar criticile privind nelegalitatea lor au fost prezentate în cuprinsul acţiunii în anulare.

Conchizând, a reluat argumentele din perspectiva cărora a apreciat ca fiind întemeiate motivele invocate pe calea acţiunii în anulare îndreptate împotriva dispoziţiei tribunalului arbitral în legătură cu pretenţiile sale pentru lunile aprilie- iulie 2017.

În drept, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 25.03.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; în urma analizei, acesta a fost comunicat către părţi, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; doar intimata şi-a exprimat punctul de vedere.

La termenul din 27.09.2023, instanţa de recurs constituită în complet de filtru a admis în principiu recursul şi a acordat termen în şedinţă publică, pentru dezbaterea acestuia

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 608 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma cărora, analizând criticile formulate în cuprinsul acţiunii în anulare, a pornit de la premisa greşită că toate acestea privesc netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii arbitrale. Recurenta a dezvoltat argumente prin care a combătut considerentele curţii de apel asupra scopului acţiunii în anulare şi asupra criticilor ce pot fi subsumate motivelor prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ. astfel, a susţinut că nu sunt corecte aprecierile potrivit cărora acţiunea în anulare nu implică o analiză logico-juridică a hotărârii arbitrale şi motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. este limitat exclusiv la petitele acestei acţiuni; totodată, a arătat că motivul de la lit. g) al aceleiaşi norme de drept nu priveşte motivarea hotărârii arbitrale sub aspect cantitativ, ci calitativ, iar cel de la lit. h) impune desfiinţarea hotărârii arbitrale în măsura în care aceasta încalcă normele imperative sau de ordine publică.

Contrar susţinerilor recurentei, examinarea sentinţei atacate conduce la concluzia caracterului nefondat al acestora, fiind legale statuările curţii de apel asupra scopului acţiunii în anulare şi naturii criticilor ce pot fi încadrate în cele trei motive de anulare pe care le-a invocat; totodată, se impune precizarea că acţiunea în anulare este calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o procedură distinctă de cea jurisdicţională statală, fiind caracterizată prin reguli specifice, menite să asigure o anumită celeritate în soluţionarea cauzei, care presupun o singură judecată în fond urmată de căi de atac restrictive, acţiunea în anulare şi recursul, în cadrul cărora este exclus controlul devolutiv.

Înalta Curte observă că, prioritar analizei motivelor acţiunii în anulare formulată de S.C. A. S.R.L., instanţa de fond a prezentat consideraţii teoretice asupra scopului acestui mijloc procedural şi celor trei motive invocate, toate argumentele reţinute fiind corespunzătoare reglementării legale a acestei căi de atac, care poate fi exercitată doar pentru cazurile expres şi limitativ indicate de legiuitor.

Acest mijloc procedural este incompatibil cu invocarea unor aspecte de temeinicie, întrucât acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv, astfel că, aşa cum a reţinut curtea de apel, nu poate conduce la reanalizarea situaţiei de fapt determinate pe baza probatoriului administrat, nici la reevaluarea raţionamentului logico-juridic prin care instanţa arbitrală a aplicat, la faptele cauzei, dispoziţiile legale apreciate relevante. Faţă de aceste statuări, se observă că critica recurentei privind pretinsa apreciere a instanţei că acţiunea în anuare nu implică o analiză logico-juridică a hotărârii arbitrale nu poate fi reţinută, deoarece nu acesta a fost considerentul curţii de apel, ci cel anterior expus, prin care s-a urmărit a se explica faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale nu poate examina nicio chestiune de temeinicie care a stat la baza raţionamentului determinant al soluţiei pronunţate.

De asemenea, consideraţiile teoretice asupra motivelor acţiunii în anulare reglementate de art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ. au vizat clarificarea cerinţelor impuse de aceste norme de drept, astfel încât părţile litigiului să înţeleagă care sunt ipotezele ce le pot fi circumscrise. Din această perspectivă, argumentele recurentei, preluate din doctrină şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Constituţionale, sunt fără relevanţă deoarece vizează prima parte a considerentelor hotărârii recurate, care cuprinde, aşa cum s-a reţinut anterior, numai consideraţii teoretice asupra condiţiilor acţiunii în anulare.

Nu se poate reţine că instanţa de fond, prin interpretarea motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., a restrâns posibilitatea desfiinţării hotărârii arbitrale prin acţiunea în anulare, în măsura în care curtea de apel a examinat şi explicat cu claritate care sunt situaţiile extra petitia şi plus petitia, precum şi noţiunea de lucru cerut, care se identifică cu obiectul cererii deduse judecăţii, ale cărei limite sunt guvernate de principiul disponibilităţii.

Nici criticile privind aprecierile teoretice ale curţii de apel cu privire la motivarea hotărârii arbitrale prin prisma dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât cerinţele acestei norme de drept nu sunt similare celor din materia recursului, după cum, în mod eronat, susţine recurenta. În cazul prezentei căi de atac, ipoteza vizată de norma de drept arătată presupune lipsa totală a considerentelor, iar nu aspecte privind calitatea ori întinderea motivării; că aceasta este interpretarea corectă, rezultă din chiar cuprinsul acestui motiv al acţiunii în anulare care enumeră elementele hotărârii arbitrale a căror lipsă poate conduce la desfiinţarea ei. Câtă vreme hotărârea arbitrală conţine raţionamentul propriu al tribunalului arbitral, nu poate fi reţinută incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., acest text de lege sancţionând lipsa oricărei motivări, iar nu o motivare care nu ar convinge una dintre părţi. Este esenţial de arătat, în acest context, faptul că, inclusiv în situaţia în care motivarea ar fi deficitară sau criticabilă, acţiunea în anulare nu poate remedia aceste deficienţe, întrucât ele nu reprezintă în viziunea legiuitorului cauze de nulitate.

Înalta Curte va înlătura şi criticile vizând aprecierile instanţei de fond asupra motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., care nu au legătură cu aspectele teoretice relevate de aceasta pentru a clarifica natura imperativă a normelor încălcate, întrucât recurenta a prezentat argumente prin care a arătat că în sfera dispoziţiilor imperative ale legii trebuie cuprinse atât normele de procedură, cât şi cele de drept material, aspect asupra căruia nici nu s-a statuat prin hotărârea atacată.

Al doilea motiv de recurs deduce spre analiză instanţei de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., chestiunea nemotivării corespunzătoare a hotărârii atacate, susţinându-se, în mod nefondat, că concluziile instanţei de fond se bazează pe premise greşite, ce decurg din interpretarea eronată a motivelor acţiunii în anulare. Argumentele deja prezentate subsumat primului motiv de recurs justifică în acelaşi sens concluzia că nemulţumirea recurentei vizează aprecierea criticilor sale drept aspecte de netemeinicie.

De asemenea, a mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde un raţionament logico-juridic propriu fundamentat în raport cu criticile părţilor, deoarece curtea de apel nu a analizat sentinţa atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., nu a examinat suficient susţinerile sale privind notificările de reziliere şi pretenţiile aferente perioadei aprilie- noiembrie 2017 şi a celorlalte pretenţii din cererea reconvenţională, pe care le-a detaliat în memoriul de recurs şi a prezentat argumente vizând temeinicia lor.

În acest context, se impune precizarea că invocarea unor vicii de motivare presupune ca hotărârii atacate să-i lipsească motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, argumentele admiterii ori respingerii cererilor părţilor, astfel cum impune art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum şi silogismul juridic care trebuie să susţină dispozitivul în mod coerent şi consecvent, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Dimpotrivă, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte reţine că aceasta cuprinde considerente ample prin care au fost analizate toate criticile formulate prin acţiunea în anulare în temeiul art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ., fiind prezentate argumente proprii ale curţii de apel asupra chestiunilor combătute de recurentă. Aşadar, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei, precum şi motivarea conformă în fapt şi în drept. Astfel, instanţa a evidenţiat obiectul cauzei şi statuările tribunalului arbitral pe baza probelor administrate, motivele acţiunii în anulare, a evidenţiat normele de drept incidente în cauză, pe care le-a clarificat prin expunerea unor consideraţii teoretice, iar ulterior, le-a aplicat motivat, examinând punctual toate criticile formulate de autoarea acţiunii în anulare.

Cuprinsul exhaustiv al considerentelor hotărârii atacate, precum şi calitatea acestora, relevă o motivare corespunzătoare şi o aplicare corectă a normelor de procedură ce reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, iar împrejurarea că recurenta nu este de acord cu soluţia pronunţată asupra acţiunii în anulare nu echivalează cu lipsa analizei criticilor sale de natură a conferi hotărârii judecătoreşti un viciu de motivare, în contextul în care din aceasta rezultă în mod clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar. Subliniind că exigenţele motivării nu presupun ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către părţi, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluţia pronunţată, să răspundă motivelor şi apărărilor părţilor şi să permită acestora şi instanţei de control judiciar să verifice argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, nu se poate reţine nicio încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte subliniază că argumentele prezentate prin memoriul de recurs, vizând conduita contractuală a părţilor, cuprinsul şi efectele notificărilor de reziliere, precum şi interpretarea conferită acestora de instanţa arbitrală, fundamentul pretenţiilor disputate în cauză, prezentate atât în susţinerea cazului de casare analizat, reluate şi în dezvoltarea ultimului motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt aspecte de fond a căror analiză nu mai poate fi făcută în această etapă procesuală, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac, de principiu, o natură nedevolutivă.

Nici criticile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1.260 C. civ., privind confirmarea contractului, în virtutea principiului salvării actului juridic, şi ale art. 1.516, art. 1.549, art. 1.551 şi art. 1.553 din acelaşi cod nu pot fi reţinute, fiind nefondate, întrucât privesc raporturile juridice dintre părţi, cu trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză, fără a evoca argumente care să vizeze nelegalitatea hotărârii curţii de apel care, în examenul propriu, a ignorat încălcarea, de către sentinţa arbitrală, a ordinii publice, bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc inderogabil modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul relaţiilor socio-juridice. Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părţilor, care, deşi trasează, la rândul său, o conduită a părţilor, are în vedere efectele raportului juridic stabilit între acestea, adică obligaţia părţilor acestuia de a se conforma întocmai regulilor convenite de şi între ele.

Prin urmare, conduita părţilor, contrară clauzelor contractuale, nu poate fi echivalată cu încălcarea unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispoziţiile C. civ. privind executarea obligaţiilor şi drepturilor creditorului, rezilierea contractului, reducerea prestaţiilor şi modul de operare al pactului comisoriu, deoarece se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, fiind o chestiune de temeinicie care excedează controlul de legalitate permis în acţiunea în anulare, impus prin art. 608 C. proc. civ.

De altfel, toate aceste chestiuni, invocate şi prin acţiunea în anulare, au fost examinate de curtea de apel, care a răspuns criticilor formulate, argumentând că, prin modul lor de prezentare, se referă la aspecte ce impun un control de fond, de netemeinicie a hotărârii arbitrale şi le-a exclus din sfera art. 608 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât sunt nefondate criticile recurentei prin care a susţinut că ele nu au fost avute în vedere.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în recurs, astfel cum acestea au fost dovedite în cauză în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 120F/08.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 23.535,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.