Acțiune în anulare hotărâre arbitrală

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 81 din 17 ianuarie 2024

Introducere privind chestiunile de drept dezbătute

În practica arbitrală, una dintre cele mai importante distincții procedurale este cea dintre motivele care pot atrage anularea unei hotărâri arbitrale și simplele omisiuni ale instanței arbitrale. O confuzie între aceste două căi poate duce la pierderea definitivă a unui drept, chiar dacă acesta era întemeiat pe fond.

Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), prin Decizia nr. 81 din 17 ianuarie 2024, a reconfirmat limitele stricte ale căii de atac a acțiunii în anulare. Speța aduce în discuție o situație frecvent întâlnită: ce se întâmplă când tribunalul arbitral soluționează debitul principal, dar omite să se pronunțe asupra cererilor accesorii, precum dobânzile și penalitățile?

Reclamanta a încercat să repare această omisiune printr-o acțiune în anulare hotărâre arbitrală, întemeiată pe încălcarea ordinii publice și a unor dispoziții legale imperative (art. 608 alin. 1 lit. h C.proc.civ.). Instanțele, însă, au stabilit că remediul corect era altul: procedura specială a completării hotărârii arbitrale (art. 604 C.proc.civ.). Această analiză subliniază importanța capitală a alegerii remediului procedural corect.

Obiectul dosarului și solicitările inițiale

Litigiul a început în fața Comisiei Centrale de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Reclamanta, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, a chemat în judecată arbitrală un Cabinet Medical Individual (CMI).

Solicitările reclamantei au fost următoarele:

1. Cererea principală (nr. 28084/17.12.2014): Obligarea pârâtului la plata sumei de 914,8512 lei. Această sumă reprezenta contravaloarea unor prescripții medicale eliberate eronat unor pensionari cu venituri mai mari decât plafonul legal. Pe lângă acest debit principal, reclamanta a solicitat și dobânzi și penalități de întârziere de la data plății până la achitarea efectivă.
2. Cererea adițională (nr. x/13.10.2015): Obligarea pârâtului la plata sumei de 1659,02 lei. Această sumă reprezenta diferențe rezultate din stabilirea incorectă a punctajului cabinetului medical în anul 2012. Și pentru acest debit, reclamanta a solicitat beneficiul nerealizat (echivalentul dobânzilor) până la achitarea efectivă.

Ulterior, în cauză a fost introdus un alt CMI, care preluase praxisul pârâtului inițial.

Starea de fapt relevantă

Pe parcursul procedurii arbitrale, au intervenit două elemente faptice esențiale:

1. Cu privire la prima cerere (debitul de 914,8512 lei), reclamanta a depus o cerere de renunțare parțială, arătând că pârâtul a achitat debitul principal.
2. Cu privire la a doua cerere (debitul de 1659,02 lei), pârâtul a depus dovezi (chitanță) prin care atesta că a achitat și acest debit principal.

În fața acestei situații, Comisia Centrală de Arbitraj a pronunțat Hotărârea arbitrală nr. 324 din 18.11.2021. Prin această hotărâre:

• S-a luat act de renunțarea reclamantei la prima cerere (privind suma de 914,8512 lei) și cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
• A fost respinsă cererea adițională (privind suma de 1659,02 lei) ca rămasă fără obiect, ca urmare a plății debitului.

Elementul crucial: Dispozitivul hotărârii arbitrale a fost complet tăcut în privința capetelor de cerere accesorii (dobânzi, penalități, beneficiu nerealizat). Instanța arbitrală, constatând stingerea pretențiilor principale prin plată sau renunțare, a omis să se pronunțe asupra accesoriilor.

Temeiurile legale invocate în acțiunea în anulare

Nemulțumită de faptul că nu a obținut dobânzile și penalitățile, reclamanta a formulat o acțiune în anulare la Curtea de Apel București.

Temeiul juridic principal invocat a fost Art. 608 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă. Acest articol prevede:

„Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: […] h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.”

Reclamanta a susținut că, prin neacordarea dobânzilor și penalităților, instanța arbitrală a încălcat dispoziții imperative ale legii, respectiv Art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care, în opinia sa, o îndreptățeau de drept la aceste sume.

În opoziție, instanțele de judecată (Curtea de Apel și ICCJ) au considerat că remediul corect era prevăzut de Art. 604 alin. (2) din Codul de procedură civilă:

„Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părţi poate solicita completarea ei.”

Mai mult, ICCJ a subliniat și relevanța Art. 608 alin. (2) teza finală C.proc.civ., care prevede că motivele de anulare nu pot fi invocate dacă aspectul respectiv (în speță, omisiunea) putea fi remediat printr-o altă procedură arbitrală, precum cea a completării hotărârii.

Argumentele părților implicate

Argumentele reclamantei (CAS Dolj), devenită recurentă la ICCJ

Reclamanta a susținut că instanțele de judecată au greșit fundamental în interpretarea situației. Argumentul său principal a fost că tribunalul arbitral nu a omis să se pronunțe, ci, prin respingerea cererilor ca rămase fără obiect, a respins implicit și pretențiile accesorii (dobânzile și penalitățile).

Din perspectiva sa, această respingere implicită a fost nelegală și a încălcat dispozițiile imperative ale Legii finanțelor publice (care impuneau acordarea dobânzilor). Prin urmare, reclamanta considera că se încadrează perfect pe motivul de anulare de la art. 608 alin. (1) lit. h). A depus în acest sens și practică judiciară de la Curtea de Apel București, unde, într-o speță similară, o acțiune în anulare fusese admisă.

Argumentele pârâților (CMI)

În faza recursului de la ICCJ, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Istoricul speței (parcursul procedural)

1. Faza arbitrală: Comisia Centrală de Arbitraj pronunță Hotărârea nr. 324/2021, prin care respinge cererile ca rămase fără obiect (ca urmare a plății debitelor principale), dar omite să se pronunțe asupra dobânzilor și penalităților.
2. Acțiunea în anulare: Reclamanta atacă hotărârea arbitrală la Curtea de Apel București, invocând art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ.
3. Primul grad de jurisdicție (Sentința nr. 147/F/2022): Curtea de Apel București respinge acțiunea în anulare ca neîntemeiată. Reține că reclamanta invocă, în realitate, o omisiune de pronunțare, iar pentru aceasta calea corectă era cea a completării hotărârii (art. 604 alin. 2 C.proc.civ.), nu anularea.
4. Recursul: Reclamanta declară recurs la ICCJ, susținând interpretarea greșită a legii de către Curtea de Apel.

Motivarea instanței actuale (ICCJ)

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat, validând raționamentul Curții de Apel. Motivarea ICCJ este extrem de importantă pentru înțelegerea limitelor acțiunii în anulare:

Acțiunea în anulare nu este un apel deghizat

ICCJ reamintește că acțiunea în anulare, reglementată de art. 608 C.proc.civ., nu este o cale de atac devolutivă prin care se rejudecă fondul cauzei. Controlul judecătoresc este limitat strict și exclusiv la motivele expres enumerate de lege (lit. a-i).

Instanța învestită cu anularea nu poate reanaliza aspecte de fond, cum ar fi dacă reclamanta era sau nu îndreptățită, pe baza legii finanțelor publice, la plata acelor dobânzi. O astfel de analiză ține de fondul pricinii, care a fost tranșat (sau, în acest caz, omis) de tribunalul arbitral.

Critica reclamantei vizează fondul, nu ordinea publică

Deși reclamanta a „îmbrăcat” critica sa în haina motivului de la lit. h) (încălcarea legii imperative), ICCJ a constatat că, în realitate, critica viza fondul: neacordarea unui drept pretins (dobânzile). Solicitarea de a acorda aceste dobânzi în calea acțiunii în anulare depășește în mod evident limitele controlului judecătoresc permis de art. 608.

Confirmarea omisiunii de pronunțare

Contrar susținerilor recurentei, ICCJ a constatat că tribunalul arbitral chiar a omis să se pronunțe. Analizând dispozitivul hotărârii arbitrale, Înalta Curte a observat că acesta nu conține nicio soluție (de admitere sau de respingere) cu privire la capetele de cerere accesorii. Tribunalul s-a limitat la a constata că pretențiile principale au rămas fără obiect.

Existența unui remediu specific blochează acțiunea în anulare

Aici este cheia deciziei. Deoarece legea oferă un remediu specific pentru această situație – completarea hotărârii arbitrale (art. 604 alin. 2 C.proc.civ.) – reclamanta era obligată să uzeze de el.

ICCJ subliniază că această omisiune, având reglementată o procedură specială de soluționare, nu poate fi dedusă judecății în calea de atac a acțiunii în anulare. Mai mult, art. 608 alin. (2) teza finală C.proc.civ. închide explicit calea anulării pentru motive care puteau fi invocate pe calea procedurilor arbitrale prealabile (cum este cea de completare).

Soluția finală

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.

Prin urmare, Sentința nr. 147/F din 20.10.2022 a Curții de Apel București a rămas definitivă, iar acțiunea în anulare a fost respinsă. Reclamanta a pierdut posibilitatea de a obține dobânzile și penalitățile deoarece a ales o cale procedurală fundamental greșită pentru a remedia eroarea instanței arbitrale.

Întrebări frecvente (FAQ)

Ce este o acțiune în anulare hotărâre arbitrală?

O acțiune în anulare hotărâre arbitrală este o cale de atac extraordinară, prevăzută de art. 608 din Codul de procedură civilă, prin care o parte poate solicita instanței judecătorești competente (de regulă, Curtea de Apel) să desființeze o hotărâre pronunțată de un tribunal arbitral. Este crucial de înțeles că această acțiune nu este un apel; instanța nu rejudecă fondul cauzei, ci verifică doar dacă există unul dintre motivele strict și limitativ prevăzute de lege, cum ar fi vicii de procedură grave sau încălcarea ordinii publice.

Care este diferența dintre o acțiune în anulare și o cerere de completare a hotărârii arbitrale?

Diferența este fundamentală și ține de remediul procedural corect. O acțiune în anulare hotărâre arbitrală (art. 608 C.proc.civ.) se folosește pentru a ataca o hotărâre care există, dar este viciată (de exemplu, tribunalul nu era competent, s-a încălcat ordinea publică). În contrast, cererea de completare a hotărârii (art. 604 C.proc.civ.) se utilizează atunci când tribunalul arbitral a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere cu care fusese legal învestit (de exemplu, a soluționat debitul principal, dar a „uitat” de dobânzi).

De ce a fost respinsă acțiunea în anulare a CAS Dolj în speța analizată?

Acțiunea a fost respinsă deoarece reclamanta a ales calea procedurală greșită. Tribunalul arbitral omisese să se pronunțe asupra cererilor accesorii (dobânzi și penalități), după ce debitele principale fuseseră achitate. Reclamanta a formulat o acțiune în anulare hotărâre arbitrală susținând că s-a încălcat legea. Instanțele au decis corect că problema nu era o încălcare a legii, ci o „omisiune de pronunțare”, iar pentru aceasta, calea corectă era cererea de completare (art. 604 C.proc.civ.), nu anularea.

Pot folosi o acțiune în anulare hotărâre arbitrală dacă tribunalul a uitat să se pronunțe pe o cerere a mea?

Nu. Aceasta este exact greșeala sancționată de ICCJ în decizia analizată. Dacă tribunalul arbitral a omis să soluționeze un capăt de cerere, fie el principal sau accesoriu (precum dobânzile), partea interesată trebuie să formuleze o cerere de completare a hotărârii în termenul legal, conform art. 604 alin. (2) C.proc.civ. O acțiune în anulare hotărâre arbitralăîntemeiată pe acest motiv va fi respinsă ca nefondată.

Ce înseamnă că o acțiune în anulare nu poate rejudeca fondul?

Aceasta înseamnă că instanța de judecată învestită cu o acțiune în anulare hotărâre arbitrală nu poate reanaliza probele pentru a stabili dacă tribunalul arbitral a interpretat corect legea sau a stabilit corect situația de fapt. Controlul judecătoresc se limitează strict la motivele de la art. 608 C.proc.civ. (de exemplu, dacă partea a fost corect citată, dacă arbitrii au depășit atribuțiile). În speță, reclamanta dorea, în esență, ca instanța de anulare să judece fondul cererii de dobânzi, lucru care excede competenței sale.

Ce se întâmplă cu dobânzile dacă debitorul plătește debitul principal în timpul procesului?

Plata debitului principal în timpul procesului arbitral stinge acea obligație, iar cererea principală poate fi respinsă ca rămasă fără obiect (cum s-a și întâmplat în speță). Totuși, cererile accesorii, precum dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la momentul plății efective, supraviețuiesc și trebuie soluționate de tribunalul arbitral. Dacă tribunalul omite să o facă, se impune o cerere de completare, nu o acțiune în anulare hotărâre arbitrală.

Ce înseamnă „încălcarea ordinii publice” ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale?

Încălcarea ordinii publice (art. 608 alin. 1 lit. h) C.proc.civ.) este un motiv grav și excepțional pentru o acțiune în anulare hotărâre arbitrală. Acesta se referă la situația în care soluția arbitrală contravine principiilor fundamentale de drept și ale societății românești. Așa cum a decis ICCJ, simpla neacordare a unor dobânzi (chiar dacă erau prevăzute de o lege imperativă, cum susținea reclamanta) nu reprezintă, în sine, o încălcare a ordinii publice care să justifice anularea, ci cel mult o eroare de judecată sau, în acest caz, o omisiune.

De ce este periculoasă confuzia dintre completare și acțiunea în anulare hotărâre arbitrală?

Confuzia este extrem de periculoasă deoarece poate duce la pierderea definitivă a dreptului. Ambele proceduri au termene legale stricte. Dacă o parte formulează greșit o acțiune în anulare hotărâre arbitrală (care este respinsă), este foarte probabil ca, până la soluționarea acesteia, să fi expirat și termenul legal pentru introducerea cererii de completare. Astfel, partea rămâne cu o hotărâre incompletă, fără a mai avea pârghii legale pentru a repara omisiunea.

A susținut ICCJ că reclamanta nu avea dreptul la dobânzi?

Nu. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat deloc dacă reclamanta (CAS Dolj) avea sau nu dreptul pe fond la acele dobânzi și penalități. Instanța s-a pronunțat strict asupra admisibilității căii de atac alese. ICCJ a decis doar că remediul procedural ales, anume acțiunea în anulare hotărâre arbitrală, nu era cel corect pentru a repara o omisiune de pronunțare.

Care este lecția principală a Deciziei ICCJ nr. 81/2024 pentru justițiabili?

Lecția principală este importanța capitală a alegerii corecte a remediului procedural în arbitraj. Fiecare problemă are o soluție specifică: viciile grave se atacă prin acțiune în anulare hotărâre arbitrală (art. 608 C.proc.civ.), erorile materiale se îndreaptă (art. 603 C.proc.civ.), iar omisiunile de pronunțare se repară prin completarea hotărârii (art. 604 C.proc.civ.). Alegerea greșită a căii de atac duce, de regulă, la respingerea cererii și, potențial, la pierderea dreptului material.