
Recalificarea raporturilor comerciale de către ANAF reprezintă un subiect sensibil. Autoritatea fiscală are competența de a recalifica raporturile juridice existente între o entitate economică și partenerii ori colaboratorii acesteia în raporturi de muncă, atunci când, prin analizarea drepturilor și obligațiile părților, rezultă acest lucru.
În cazul în care autoritatea publică decide recalificarea raporturilor comerciale în unul de muncă, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii vor fi recalculate și virate, fiind datorate în solidar de către cele două părți contractuale, aplicându-se regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcției de bază.
Codul fiscal definește activitatea dependentă ca fiind acea relație desfășurată de către o persoană fizică într-un raport de angajare generatoare de venituri.
Pentru ca un contract de prestări servicii, convenție civilă, contract de cesiune drepturi de autor, contract de licență a unor drepturi de proprietate intelectuală, precum și multe asemenea să fie nu fie supus riscului de a fi recalificat ca un raport dependent de către autoritatea fiscală, activitatea desfășurată sub un astfel de contract trebuie să fie independentă.
Orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri va fi catalogată ca o activitate independentă doar în cazul în care sunt îndeplinite următoarele criterii de către persoana care prestează serviciul:
- persoana fizică să dispună de libertatea de alegere a locului în care își desfășoară activitatea;
- persoana fizică să dispună de libertatea de a alegere modului de desfășurare a activității;
- persoana fizică să dispună de libertatea de a-și alegere programului de muncă;
- persoana fizică să dispună de libertatea de a desfășura activități și pentru alți clienți;
- persoana fizică să își asume riscurile inerente desfășurării activității respective;
- persoana fizică utilizează patrimoniul personal în desfășurarea activității;
- persoana fizică utilizează capacitatea sa fizică ori intelectuală în desfășurarea activități;
- persoana fizică să dispună de libertatea de a desfășura activitatea sa direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane, în condițiile legii;
- persoana fizică face parte dintr-un ordin/ corp profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei din care face parte, potrivit actelor normative care reglementează acea profesie.
Deși, în practică nu este necesară îndeplinirea tuturor criteriilor de mai sus, totuși inspectorii fiscali analizează foarte amplu documentele care le sunt puse la dispoziție și au în vedere întreaga dinamică a activității operatorului economic pentru a putea califica cu adevărat natura raportorului juridic analizat. În acest sens, inspectorii fiscali vor avea în vedere numărul contractelor de aceeași fel regăsite în activitatea societății, volumul de muncă pe care persoana fizică îl prestează, precum și implicarea persoanei în activitatea societății ori intenția acestea spre a desfășura o activitate independentă față de societatea beneficiară.
Împotriva deciziei de impunere emisă de către autoritatea competentă prin care, ca urmare a recalificării raportului juridic, autoritatea fiscală solicită la plată impozitele și contribuțiile sociale obligatorii în cazul raporturilor de muncă, operatorul economic poate formula contestație la autoritatea emitentă în 45 de zile de la comunicare.
Ioana Chiper Zah – avocat Timisoara